Rata de aprobare a preşedintelui american Donald Trump a scăzut la 32% – cea mai mică din cariera sa politică – în condiţiile în care simpatizanţii săi republicani s-au arătat nemulţumiţi de modul în care gestionează costul vieţii pe fondul războiului nepopular din Iran, conform unui nou sondaj citat de Reuters.
Sondajul desfăşurat pe parcursul a patru zile, care s-a încheiat duminică, a arătat că 73% dintre republicani aprobă activitatea lui Trump, în scădere de la 82% cât se înregistra într-un sondaj Reuters/Ipsos cu o săptămână în urmă. În acea săptămână, rata sa generală de aprobare era de 35%.
Trump a revenit la Casa Albă în ianuarie 2025, promiţând că va opri inflaţia şi va pune capăt războaielor externe. Într-un sondaj Reuters/Ipsos realizat la câteva ore după învestirea sa, acesta se bucura de o rată de aprobare de 47%.
Doar 17% dintre repondenţii din noul sondaj au aprobat modul în care acesta gestionează costul vieţii – principala problemă despre care americanii spun că le va determina votul la alegerile parlamentare parţiale din 3 noiembrie, când republicanii lui Trump îşi apără majorităţile strânse din Congres, scrie Agerpres.
Nemulţumirea în rândul republicanilor pe această temă a crescut de când Trump a declanşat războiul împotriva Iranului în februarie, fapt ce a dus la o creştere bruscă a preţurilor la benzină şi motorină. Acum, pentru prima dată, republicanii care dezaprobă gestionarea costului vieţii de către Trump îi depăşesc numeric pe cei care îi oferă susţinere – 51% faţă de 44%.
Rata de aprobare a lui Trump este mai mică decât oricare alta înregistrată pentru predecesorul său democrat, Joe Biden, a cărui preşedinţie a fost de asemenea marcată de o inflaţie în creştere şi care, în cele din urmă, a renunţat la candidatura pentru realegere după o performanţă slabă la dezbateri care a sporit îngrijorările legate de vârsta sa.
Sondajul Reuters/Ipsos a arătat că alegătorii înregistraţi i-au preferat pe democraţi în detrimentul republicanilor – 43% la 35% – atunci când au fost întrebaţi cum vor vota la alegerile parţiale. Diferenţa de opt puncte reprezintă cel mai mare avans pentru democraţi în sondajele Reuters/Ipsos din acest an. Pentru republicani, pierderea controlului asupra oricăreia dintre camerele Congresului ar putea complica agenda lui Trump în ultimii doi ani ai mandatului său.
Rezultatele sondajului privind intenţiile de vot pentru Congres oferă o imagine de ansamblu asupra partidului pe care americanii din întreaga ţară vor să îl vadă la conducere, deşi rezultatele nu surprind toate nuanţele competiţiilor de la nivelul fiecărui stat şi district în parte, care determină controlul asupra Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.
Trump rămâne popular în rândul republicanilor în ceea ce priveşte problema imigraţiei – 79% din partidul său susţinându-l -, însă doar 36% dintre americani, în general, îi sprijină abordarea în această materie, în timp ce 55% o dezaprobă. Unii aliaţi republicani din Congres au avertizat că campania sa agresivă de deportare a persoanelor aflate ilegal în ţară riscă să îndepărteze alegătorii care au membri ai familiei imigraţi recent în America, cum ar fi o parte din comunitatea hispanică.
Doar 24% dintre americani îi susţin abordarea faţă de conflictul cu Iranul.
Sondajul Reuters/Ipsos a fost realizat online şi a colectat 1.277 de răspunsuri de la adulţi americani din întreaga ţară. Acesta a avut o marjă de eroare de trei puncte procentuale.
