Procurorul general al Ungariei a cerut marţi ridicarea imunităţii parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar şi, în alte dosare, pentru doi foşti miniştri ai ex-premierului naţionalist Viktor Orban.
Aceste anunţuri ale procurorului general interimar Istvan Lajtar constituie, pe lângă cazul care îl priveşte pe actualul prim-ministru, primele anunţuri de urmărire penală împotriva unor înalţi oficiali din epoca Orban.
Magyar, un conservator pro-european care a ajuns la putere după victoria partidului său Tisza la alegerile parlamentare din aprilie, punând capăt guvernării de 16 ani a naţionalistului Viktor Orban, este vizat de o anchetă pentru furt în legătură cu un incident din 2024, în care este acuzat că a luat telefonul unui bărbat dintr-un club de noapte în timp acesta ce îl filma şi l-a aruncat în Dunăre.
El a denunţat ancheta ca fiind o „ruşine”, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Parlamentul European a refuzat anul trecut să-i ridice imunitatea de eurodeputat.
De ce sunt acuzați miniștrii lui Orban
Ancheta care îl priveşte pe Balazs Hanko, membru al partidului Fidesz al lui Viktor Orban şi fost ministru al Culturii şi Inovării, se referă la presupusa delapidare a 47 de milioane de euro din fonduri publice, despre care se pare că au fost folosite în special pentru finanţarea campaniei electorale din 2026.
Anchetatorii au confiscat serverele partidului în iulie, determinându-l pe Viktor Orban să denunţe procedurile ca fiind o tentativă de a aduce prejudicii formaţiunii politice.
Miklos Sesztak, deputat de la partidul KDNP, aliat al Fidesz, şi fost ministru al Dezvoltării Naţionale în guvernul lui Orban, este suspectat că a primit mită de milioane de euro în timpul achiziţionării de autobuze second-hand la preţuri umflate între 2014 şi 2018.
Aceste evoluţii vin în contextul în care Peter Magyar şi noul preşedinte numit de propria majoritate, Andras Baka, fost preşedinte al Curţii Supreme, au intrat în conflict cu privire la numele următorului procuror general.
Fostul procuror general a demisionat în iulie, sub presiunea noii majorităţi, care a făcut campanie cu o platformă de combatere a corupţiei.
Editor : B.P.
