Pe 14 septembrie, la Conferința Cibernetică Aeriană și Spațială din Maryland 2026, Troy Meink, al 27-lea secretar al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, ținea un discurs despre modul în care armata își intensifica apărarea patriei când a dezvăluit în treacăt o informație care ar putea modela viitorul umanității în spațiu.
„Statele Unite au arme de control spațial pe orbită capabile să apere Forța Comună împotriva acțiunilor adverse ostile”, a spus el. Cu alte cuvinte: SUA au plasat o armă, sau un sistem de arme, pe orbita Pământului.
A fost prima dată când o țară a declarat public că a luat această măsură, dar este recunoscut în mod deschis faptul că SUA, China și Rusia dezvoltă armamente extraterestre de câteva decenii. „Nu este o surpriză că SUA au folosit o armă spațială”, spune Rod Thornton, expert în studii de apărare și securitate rusești la King’s College London, potrivit National Geographic.
Ceea ce nu a fost trecut pe cartonașul de bingo al nimănui a fost acțiunea Armatei americane de a anunța brusc și public desfășurarea de arme în spațiu. „A spune explicit că are o armă pe orbită nu era deloc așteptat”, spune Victoria Samson, directoarea șefă pentru securitate și stabilitate spațială la Secure World Foundation din Washington DC.
Deși anunțul a fost lipsit de detalii, istoria ne poate ajuta să înțelegem ce ar putea fi această armă și cum ar putea funcționa. Interesul umanității pentru armele spațiale datează din curiozitatea și zăngănitul săbiilor din timpul Războiului Rece. În 1962, SUA au detonat o bombă nucleară la 400 de kilometri deasupra Oceanului Pacific pentru a vedea ce se va întâmpla. Testul cu arme, cunoscut sub numele de Starfish Prime, a eliberat un torent de radiații pe orbita Pământului, declanșând aurore boreale răspândite și pene de curent în Hawaii. Acea erupție de energie electromagnetică a deteriorat sau distrus, în mod accidental, o treime dintre cei 24 de sateliți aflați pe orbită.
Haosul provocat de Starfish Prime a dus la elaborarea unor reguli internaționale de bază. Tratatul de interzicere a testelor nucleare limitate din 1963 a interzis testele nucleare sub apă, deasupra solului și în spațiu, iar articolul IV din Tratatul privind spațiul cosmic din 1967 a interzis plasarea armelor de distrugere în masă în spațiu.
Din câte știm, în prezent nu există arme nucleare pe orbită în jurul Pământului. O problemă îngrijorătoare a apărut la începutul anului 2024, când Casa Albă le-a spus aliaților săi europeni că Rusia ia în considerare plasarea pe orbită a unui dispozitiv nuclear, ceea ce ar încălca acele tratate din Războiul Rece. La scurt timp după aceea, a devenit clar că un satelit, Kosmos-2553, testa o tehnologie ce ar putea fi utilizată în sprijinul acestei misiuni. O astfel de armă ar fi probabil îndreptată nu spre Pământ, ci spre ținta principală a războiului spațial modern: sateliții.
Începând cu 18 septembrie 2026, o armată de aproape 17.000 de sateliți înconjoară Pământul, potrivit unei baze de date compilate de Jonathan McDowell, un astrofizician care urmărește lansările spațiale și resturile de sateliți. Majoritatea oferă internet. Alții monitorizează vremea și clima, iar unii servesc unor scopuri militare, ajutând la dirijarea mișcărilor trupelor, trimiterea de comunicate secrete, ghidarea rachetelor și spionarea rivalilor geopolitici.
SUA, China, Rusia și India au lansat rachete de pe suprafața Pământului pentru a-și distruge intenționat propriii sateliți, în mare parte pentru a demonstra ce pot face mijloacelor inamice aflate pe orbită. SUA au, de asemenea, un sistem de război electronic ofensiv extrem de sofisticat: tehnologia sa recent operațională Meadowlands, de exemplu, folosește stații mobile terestre pentru a trimite unde radio către sateliți și a le perturba comunicațiile.
Însă toate aceste arme și sisteme existente de direcționare a sateliților sunt fixate pe suprafața Pământului și, până de curând, nu existau dovezi că un sistem de arme antisatelit ar fi fost plasat în spațiu. Așadar, ce ar fi putut desfășura Armata americană?
Un purtător de cuvânt al Forțelor Spațiale ale SUA nu a oferit detalii despre arma desfășurată; a spus doar că termenul „control spațial” ar putea însemna utilizarea mijloacelor în „scopuri ofensive și defensive”.
În ciuda misterului din jurul armei americane, nimic nu indică faptul că aceasta poate ataca orice pe suprafața Pământului. Expresia „arme de control spațial” implică puternic faptul că, orice ar fi, este construită pentru a afecta mediul spațial în sine.
Este posibil ca arma să fie concepută pentru a dezactiva fizic, deteriora sau distruge alți sateliți. O astfel de „armă cinetică” ar putea fi un satelit mic conceput pentru a vâna și a izbi încărcături utile ostile sau un satelit care poate lansa un proiectil asupra unei alte ținte aflate pe orbită.
„Armele cinetice sunt extrem de problematice, deoarece produc resturi incontrolabile și periculoase”, spune Aaron Boley, codirector al Institutului Spațiului Extraterestru de la Universitatea din Columbia Britanică din Canada.
Aceste resturi s-ar adăuga la problema deja pernicioasă a deșeurilor spațiale aflate la mii de kilometri deasupra Pământului, unde sunt majoritatea sateliților. Aceste „resturi” includ rachete propulsoare uzate, nave spațiale dezafectate și fragmente din coliziuni anterioare și teste cu rachete care au distrus sateliții. „Când Rusia a efectuat un test antisatelit distructiv cu ascensiune directă în noiembrie 2021, acesta a creat peste 1.800 de bucăți de resturi care pot fi urmărite”, spune Samson. Armele satelitare orbitale care își deteriorează fizic țintele ar putea avea consecințe similare.
Resturile variază de la lucruri de mărimea unor bolovani până la bucăți practic invizibile, mai mici decât boabele de orez. Bucățile se mișcă de multe ori mai repede decât un glonț în jurul planetei până când ard în atmosferă sau zboară în spațiu, un proces care poate dura luni, ani sau chiar secole.
Au existat mai multe situații dificile: mulți sateliți, și chiar Stația Spațială Internațională, au fost nevoiți să își ardă propulsoarele pentru a evita să fie loviți de cioburi de sateliți în derivă. Dezastrul a fost evitat deocamdată. Dar dacă armele cinetice spațiale sunt acolo sus și încep să tragă asupra altor încărcături utile pe orbită, acest lucru ar putea provoca o reacție în lanț – una care creează un nor tot mai mare de resturi care distruge mulți alți sateliți la întâmplare.
„Distrugerea fizică a sateliților este o abordare stângace”, spune Thornton. Având în vedere acest lucru, „cred că arma americană nu ar fi un vehicul de anihilare cinetică”.
Deci, ce altceva ar putea fi arma orbitală americană? Majoritatea experților cred că este probabil ceva folosit pentru a bloca sau perturba comunicațiile prin satelit. Având în vedere că SUA are o politică de evitare a generării de deșeuri spațiale, „aș presupune că ar fi ceva nedistructiv”, spune Samson. „Cel mai probabil este un bruiaj spațial.”
McDowell chiar bănuiește că ar putea ști unde se află. Cel mai plauzibil loc este pe orbita geostaționară a Pământului, o autostradă satelitară aflată la aproximativ 35.000 de kilometri deasupra ecuatorului Pământului. „Bănuiala mea este că este vorba de grupul de sateliți mici pe care Forțele Spațiale ale SUA i-au desfășurat pe orbita geostaționară în derivă în ultimii ani”, spune el. Mulți dintre sateliții de aici au aplicații militare și de securitate națională. Atât Rusia, cât și China și-au extins prezența la această altitudine în ultima vreme.
Un sistem de bruiaj orbital s-ar putea să nu pară la fel de beligerant ca amplasarea unei arme care poate distruge literalmente alți sateliți. Dar tot ar putea „submina fundamental echilibrul de putere care a menținut pacea nucleară de la sfârșitul Războiului Rece”, spune Thornton.
Să presupunem că sateliții vizați de bruiaj sunt cei care oferă ghidare rachetelor Chinei sau Rusiei – inclusiv celor înarmate cu arme de distrugere în masă. „Dacă SUA pot bruia unii sau toți acești sateliți de ghidare, atunci nici China, nici Rusia nu pot garanta că își pot lansa cu precizie armele nucleare”, spune Thornton.
Toate acestea sunt speculații și presupuneri raționale. Dacă nu va fi făcut un alt anunț surpriză, identitatea și capacitățile sistemului de arme orbitale al SUA vor rămâne necunoscute pentru o perioadă de timp. În acest stadiu, un singur lucru este cert: spațiul este acum, fără echivoc, un domeniu de război.
Nu este clar de ce SUA ar alege să dezvăluie existența armei spațiale în primul rând. „Anunțul ar putea fi văzut ca o formă de mesaj de descurajare”, spune Thornton. În esență: Nu vă puneți cu noi, altfel ne vom juca noi cu sateliții voștri.
„Mă tem că acest lucru va normaliza plasarea armelor în spațiu”, avertizează Samson. Rapoartele sugerează că Rusia și China nu au nicio reținere în a face acest lucru. Dar „este foarte posibil ca aliații și partenerii SUA să decidă că, dacă SUA au nevoie de arme în spațiu pentru a se proteja, atunci și ei au nevoie de același lucrul”.
Editor : Ș.R.
About the Author
