Ministrul polonez de Externe Radosław Sikorski a declarat miercuri, la ONU, că Rusia nu poate câștiga războiul în Ucraina, adresându-se direct omologului său rus și cerându-i să-i transmită un mesaj lui Vladimir Putin: „Ajunge!”, scrie TVPWorld.
Vorbind în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, Sikorski a răspuns la afirmațiile făcute de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
El a respins descrierea făcută de Moscova revoluției din Ucraina din 2014 ca fiind o „lovitură de stat sângeroasă”, a contestat afirmațiile potrivit cărora Ucraina ar interzice limba rusă și a propus organizarea, sub supraveghere internațională, a unor alegeri prezidențiale în Rusia și Ucraina în aceeași zi.
„Am fost într-adevăr acolo împreună cu miniștrii de Externe ai Germaniei și Franței, și nu a avut loc nicio lovitură de stat”, a spus Sikorski. „Președintele Ucrainei, Ianukovici, a fost demis din funcție de un Parlament ucrainean ales democratic, inclusiv de propriul său Partid al Regiunilor, deoarece a comis un masacru în care au fost uciși 100 sau mai mulți civili ucraineni.”
Referindu-se la ceea ce el a numit „războiul colonial fără sens” al lui Putin, Sikorski a afirmat că Rusia nu a reușit să-și atingă obiectivele.
„Încercați să cuceriți Donbasul de peste 12 ani și Kievul de peste patru”, a spus el. „Puteți încă să ucideți mulți oameni, dar nu puteți câștiga. Puteți opri oricând acest război imperial ales de voi. Nu mai puneți în pericol Europa și lumea. Nu mai distrugeți viitorul Rusiei!”, a spus Sikorski.
„Serghei, știu că asculți. Spune-i șefului tău: ajunge”, i s-a adresat el șefului diplomației ruse.
Editor : M.C
