Politicile israeliene nu se mai mulţumesc să submineze soluţia cu două state, ci ameninţă acum „însăşi viaţa şi existenţa” palestinienilor, a declarat joi preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, într-un mesaj către Adunarea Generală a ONU, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Pericolul nu se mai limitează la subminarea soluţiei cu două state şi la împiedicarea înfiinţării unui stat palestinian. Acum s-a ajuns la punctul de a ameninţa însăşi viaţa şi existenţa poporului palestinian în patria sa”, a declarat Abbas, vorbind într-un mesaj video înregistrat către Adunarea Generală a ONU.
„Ceea ce se întâmplă în Gaza, Cisiordania şi Ierusalimul de Est nu sunt incidente izolate, ci mai degrabă un proiect colonial rău intenţionat care vizează îngreunarea vieţii palestinienilor în patria lor şi forţarea lor să plece”, a continuat el.
Intensificarea activităţii de colonizare „vizează separarea nordului Cisiordaniei de sudul său, izolarea Ierusalimului de Est de împrejurimile sale palestiniene şi prevenirea creării unui stat palestinian geografic continuu”, a mai deplâns el.
Gaza se confruntă în prezent cu „cea mai gravă criză economică” din lume, conform Agenţiei ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD). În Cisiordania, violenţa comisă de coloniştii extremişti israelieni a escaladat, determinând ţări precum Regatul Unit, Franţa şi Canada să impună sancţiuni economice.
Întrucât 160 de ţări recunosc acum statul Palestina, Mahmoud Abbas a cerut Consiliului de Securitate al ONU „să intervină urgent şi responsabil”.
„Astăzi, spunem lumii că salvarea soluţiei începe cu conservarea terenului pe care trebuie să fie stabilit statul palestinian şi protejarea oamenilor care locuiesc acolo”, a declarat el.
De asemenea, Abbas a denunţat refuzul autorităţilor americane de a-i acorda o viză, împiedicându-l să susţină acest discurs personal la New York.
„Respingem acuzaţiile şi justificările” pe care s-a bazat refuzul vizei, a spus el.
„Afirmăm că ne-am îndeplinit obligaţiile, am implementat un program naţional cuprinzător de reformă şi ne-am respectat angajamentul faţă de dreptul internaţional, renunţând la violenţă şi terorism”, a adăugat el.
Mahmoud Abbas a mai dat asigurări că reforma sistemului educaţional continuă „pe baza standardelor internaţionale şi în cooperare cu UNESCO, pentru a promova valorile păcii, toleranţei şi respectului faţă de ceilalţi, păstrând în acelaşi timp identitatea naţională şi drepturile” poporului său.
Această reformă este inspirată în special de un raport al fostului ministru francez de externe Catherine Colonna, pregătit la cererea Secretarului General al ONU, care a identificat prejudecăţi politice în conţinutul unor manuale palestiniene
Editor : C.L.B.
