O dronă rusească de tip Geran a pătruns joi dimineață în spațiul aerian românesc dinspre Ucraina, în apropiere de Botoșani, în contextul unui atac de amploare asupra Ucrainei. Aparatul a zburat aproximativ 4 minute și s-a prăbușit în apropiere de Solca, fără să fie interceptat de avioanele F-16 și F-18 de pe teritoriul țării, care au fost mobilizate de urgență. Incidentul a survenit după ce, începând de vineri, 24 iulie 2026, România a doborât, în trei zile consecutive, trei drone rusești care i-au încălcat spațiul aerian, cu ajutorul unor avioane F-16.
– articolul continuă mai jos –
Interceptarea dronelor este un proces foarte dinamic și se bazează inclusiv pe modele statistice și scripturi care calculează tipare, potrivit ministrului interimar al Apărării, Radu Miruță. O strategie care funcționează astăzi s-ar putea să nu mai fie eficientă mâine.
„Lucrurile astea se întâmplă într-o permanentă dinamică, pentru că nu este ca un examen în care primești subiectele și stai trei ore să le rezolvi, ci este, dacă vreți, ca un examen în care la fiecare 10 secunde, după ce te-ai pus să rezolvi ceva, profesorul vine și-ți schimbă subiectul respectiv. Asta este realitatea cu care luptăm împotriva acestor drone și, în fața chiar a unei provocări de un asemenea nivel, reușim tot timpul să găsim o metodă care să acopere o plajă mai largă”, a declarat demnitarul, la podcastul „Frontier Defense” (Ep. 19), găzduit de G4Media.
„Am ajuns la modele din astea statistice, am ajuns la scripturi care să calculeze niște pattern-uri pe unde estimăm noi că se întâmplă cu o probabilitate mai mare niște lucruri”, a adăugat Miruță.
Oficialul a precizat și că au fost instalate mai multe mijloace terestre antidronă care, teoretic, pot doborî astfel de amenințări la costuri mai mici decât avioanele de vânătoare. Ministrul interimar nu a oferit detalii din rațiuni strategice.
