Mii de elevi vor veni luni îmbrăcați în negru, în semn de protest față de proiectul de lege care ar putea introduce uniforma obligatorie în școli. Protestul este organizat la nivel național de Consiliul Național al Elevilor. Proiectul a trecut de Senat și a fost trimis Camerei Deputaților, care este for decizional.
Forma de protest aleasă de Consiliul Național al Elevilor este ca luni, elevii care nu sunt de acord cu introducerea uniformei obligatorii, să meargă îmbrăcați în negru la școală.
Mesajul este unul simbolic: toți îmbrăcați la fel, tocmai pentru a protesta față de ideea de uniformizare.
Reprezentanții elevilor spun că nu au fost consultați suficient în legătură cu proiectul și contestă argumentele folosite în sprijinul uniformelor.
Proiectul a trecut deja de Senat pe 16 septembrie și a fost trimis Camerei Deputaților, care urmează să îl dezbată în forma aflată acum în procedură legislativă. Propunerea introduce obligația purtării uniformei în toate școlile de stat din România.
În paralel, luni este organizat acest protest simbolic al elevilor, care se desfășoară la nivel național în școli, prin vestimentație, în timp ce proiectul își va continua traseul parlamentar în Camera Deputaților.
Ce spune Asociația Elevilor din București și Ilfov
Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), organizație reprezentativă a elevilor din Capitală și județul Ilfov, condamnă inițiativa privind introducerea uniformelor obligatorii în unitățile de învățământ preuniversitar și solicită reevaluarea priorităților din sistemul de educație.
AEBI precizează că Senatul a adoptat, luni, 21 septembrie, propunerea legislativă care impune obligativitatea purtării uniformei școlare în instituțiile de învățământ preuniversitar de stat.
„Acest proiect de lege prevedea modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu scopul de a sublinia obligativitatea uniformei școlare, măsură adoptată fără o consultare reală a asociațiilor de reprezentare a elevilor”, transmite organizația.
Potrivit AEBI, introducerea uniformelor obligatorii este justificată de inițiatori prin necesitatea combaterii bullying-ului și discriminării. Asociația consideră însă că „această abordare însă tratând superficial cauzele reale ale acestui fenomen”.
Organizația critică și prioritizarea uniformelor în contextul problemelor privind acordarea burselor pentru elevi.
„Într-o perioadă de criză economică în care elevii se confruntă cu lipsa acordării burselor, Parlamentul alege să prioritizeze o măsură care presupune alocarea resurselor financiare într-o direcție mai puțin decisivă, și anume uniformele școlare”, afirmă AEBI.
Asociația consideră că este inadmisibil ca resursele financiare să fie investite pentru impunerea uniformelor obligatorii în condițiile în care mii de elevi întâmpină dificultăți în primirea burselor.
„Granița dintre abandon școlar și continuarea studiilor”
„Pentru mulți elevi, acest ajutor reprezintă granița dintre abandon școlar și continuarea studiilor, respectarea acestui drept fundamental și crearea unor condiții adecvate pentru educație fiind, încă o dată, plasate în plan secund”, se arată în comunicat.
AEBI îndeamnă Guvernul să prioritizeze măsuri care răspund nevoilor elevilor.
Organizația critică, de asemenea, lipsa consultării asociațiilor de reprezentare a elevilor în elaborarea inițiativei legislative.
„Această modificare de lege, care afectează în mod direct viața de zi cu zi a milioane de elevi, a fost adoptată fără consultarea beneficiarilor direcți ai educației. Organizațiile de reprezentare a elevilor au fost în totalitate ignorate, autoritățile tratând încă o dată elevii ca destinatarii unor decizii luate fără participarea activă a lor”, transmite AEBI.
Prin comunicatul de presă, asociația solicită autorităților „să respingă inițiativa legislativă, să-și redirecționeze atenția către crearea unor condiții ce încurajează cu adevărat educația și să implice organizațiile de reprezentare în orice modificare ce afectează drepturile și obligațiile elevilor”.
Editor : C.S.
