Siguranța aprovizionării cu energie, prețurile accesibile și energia curată sunt prioritățile anunțate, în această ordine, de Sebastian Burduja, propus de PNL pentru Ministerul Energiei în Guvernul Mureșan. Înaintea audierilor din Parlament, acesta a atras atenția asupra facturilor populației, pregătirii pentru iarnă și investițiilor strategice care nu mai pot fi amânate.
„Acum România are nevoie de lideri. Politicieni a avut și încă are prea mulți. Facturile oamenilor, iarna care vine și investițiile strategice, care nu mai pot aștepta, nu au culoare politică”, a scris vineri Sebastian Burduja pe Facebook.
Fostul ministru al Energiei a anunțat că va prezenta la audierile din Parlament un program construit în jurul celor trei priorități și a susținut că Pactul pentru Energie anunțat de Ilie Bolojan ar putea asigura continuitatea deciziilor din domeniu.
„Cred că Pactul pentru Energie anunțat de Ilie Bolojan poate fi terenul comun pe care toate partidele să se întâlnească, dincolo de orice calcul electoral, orgoliu sau meci politic. Urmează audierile în Parlament. Mă voi prezenta acolo cu un plan clar și cu aceeași deschidere față de toți cei care vor ca România să aibă energie sigură, accesibilă și curată, în această ordine de priorități”, a mai scris acesta.
PNL a validat șapte propuneri de miniștri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan urmează să depună sâmbătă la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a precizat că programul a fost aprobat în unanimitate de conducerea formațiunii. Pentru viitorul Executiv au fost validate următoarele propuneri:
Mircea Abrudean – viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne;
Alexandru Nazare – ministrul Finanțelor;
Raluca Turcan – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale;
Oana Gheorghiu – ministrul Sănătății;
Dragoș Pîslaru – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene;
Mihai Dimian – ministrul Educației și Cercetării;
Sebastian Burduja – ministrul Energiei.
Andreea Chiș a fost validată pentru Ministerul Justiției. Aceasta este o propunere independentă, susținută de toate cele trei partide.
Editor : A.D.
