Rivalitatea dintre Statele Unite și China se intensifică, însă cele două mari puteri rămân profund dependente una de cealaltă în domenii precum tehnologia, comerțul, energia și producția de medicamente. Un editorial semnat de Fareed Zakaria pornește de la această interdependență și de la noua carte a lui Joshua Cooper Ramo, „Darwin’s Lock”, pentru a argumenta că relația dintre Washington și Beijing ar putea fi mai degrabă una de „coevoluție” decât de decuplare totală, arată Foreign Policy într-o analiză.
Trump și Xi ar putea învăța ceva de la Darwin. Supraviețuirea depinde de adaptare, iar în cazul Statelor Unite și al Chinei, această adaptare ar putea include cooperarea.
Așa cum a demonstrat summitul din această săptămână, președinții Donald Trump și Xi Jinping caută modalități de a colabora, în pofida rivalității tot mai intense dintre cele două țări. În acest context, ar putea privi către un exemplu remarcabil și relativ puțin discutat de cooperare discretă între tehnologiile americane și chineze.
Lumea a aflat deja despre atacul asupra Hugging Face din luna iulie, în urma căruia agenți ai OpenAI au pătruns în sistemele platformei americane de inteligență artificială. Mai puțin cunoscut este modul în care compania a investigat incidentul.
Hugging Face a declarat că a încercat să folosească inteligența artificială pentru a analiza atacul și pentru a răspunde la acesta. Modelele americane de ultimă generație au refuzat însă să ofere ajutor, deoarece mecanismele lor de siguranță nu puteau face suficient de clar diferența dintre investigarea unui atac cibernetic și desfășurarea unui asemenea atac.
Hugging Face a apelat astfel la un model chinezesc, GLM-5.2, dezvoltat de compania chineză Z.ai, care i-a ajutat pe anchetatori să înțeleagă incidentul.
Pe scurt, o inteligență artificială americană a pătruns în sistemul unei companii americane de tehnologie, iar compania a ajuns să folosească o inteligență artificială chineză pentru a afla ce s-a întâmplat.
Un alt exemplu este evoluția prețului petrolului. Statele Unite au purtat un război cu Iranul, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume. Înaintea conflictului și pe parcursul acestuia, au existat estimări potrivit cărora prețul petrolului ar putea crește puternic dacă războiul ar continua timp de câteva luni, unele prognoze indicând chiar nivelul de 150 de dolari pe baril.
Acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit argumentului prezentat de Fareed Zakaria, unul dintre factorii importanți a fost decizia Chinei, luată din propriile considerente, de a-și reduce importurile de petrol cu aproximativ 4 milioane de barili pe zi. În această interpretare, fără reducerea cererii chineze, prețurile combustibililor din Statele Unite ar fi putut fi mai ridicate.
„Coevoluție” sau „coextincție”
În noua sa carte, „Darwin’s Lock”, Joshua Cooper Ramo pornește de la teoria evoluției a lui Charles Darwin și de la dificultatea de a explica fenomene precum altruismul și sacrificiul de sine printr-o logică exclusiv competitivă.
Ramo susține că, într-un mediu dificil, speciile pot ajunge la forme de cooperare nu neapărat din altruism, ci pentru că sprijinul reciproc poate deveni o cale de adaptare și supraviețuire. Cartea, publicată în septembrie 2026, aplică această perspectivă relației dintre Statele Unite și China.
Ceva asemănător caracterizează, potrivit lui Ramo, relația dintre Washington și Beijing. Cele două țări au petrecut aproximativ patru decenii dezvoltându-se în cadrul aceluiași ecosistem economic și tehnologic. Lanțurile de aprovizionare, capitalul, cercetarea, producția și piețele s-au interconectat.
Această interdependență nu se limitează la Statele Unite și China. Numeroase economii din întreaga lume au legături profunde cu China și depind de produse, materii prime, componente sau capacități de producție chineze.
La Washington și, în anumite cercuri de la Beijing, se vorbește despre apariția unui nou Război Rece între Statele Unite și China. Analogia are însă limite importante.
SUA și Uniunea Sovietică erau, în perioada Războiului Rece, în mare măsură separate din punct de vedere economic, tehnologic și cultural. În cazul Statelor Unite și Chinei, situația este diferită: cele două economii sunt profund interconectate, iar ruperea acestor legături ar presupune costuri importante pentru ambele părți și pentru economia mondială.
Dependența de medicamente și materii prime
Un exemplu relevant este industria farmaceutică. Organizația nonprofit United States Pharmacopeia estimează că aproximativ 41% dintre materiile prime esențiale utilizate pentru medicamentele aprobate în Statele Unite provin exclusiv din China.
Potrivit datelor citate de Brookings, dependența este deosebit de importantă în cazul antibioticelor și al materiilor prime folosite pentru producerea unor medicamente precum statinele, antidepresivele și tratamentele pentru hipertensiune.
Datele Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA), citate în analiza lui Zakaria, arată de asemenea amploarea dependenței de furnizorii străini. Dintre producătorii care aprovizionau piața americană cu ingrediente-cheie pentru medicamente, aproximativ 9% erau din Statele Unite, comparativ cu 22% din China și 44% din India.
Cu alte cuvinte, interdependența nu este o situație limitată la relația dintre Washington și Beijing. Ea face parte din structura economiei globale.
Interdependență „gestionată”
Există însă și o problemă evidentă: interdependența poate fi folosită ca instrument de presiune. Statele Unite au motive să fie preocupate atunci când China deține o poziție dominantă în furnizarea unor materiale esențiale pentru industria americană. În același timp, Beijingul este preocupat de dependența sa de tehnologia americană, inclusiv de cipurile necesare dezvoltării inteligenței artificiale.
Reducerea unor dependențe considerate strategice este însă diferită de o decuplare amplă între cele mai mari economii ale lumii.
Un termen mai potrivit decât „interdependență folosită ca armă” ar putea fi, potrivit argumentului lui Zakaria, „interdependență gestionată”.
Această abordare respinge două idei opuse: pe de o parte, concepția potrivit căreia intensificarea comerțului ar elimina automat conflictele geopolitice și, pe de altă parte, ideea că securitatea națională presupune ruperea tuturor legăturilor cu un rival.
În schimb, legăturile dintre cele două economii ar trebui analizate și cartografiate. Acolo unde dependența creează o vulnerabilitate considerată inacceptabilă, soluția poate fi diversificarea și construirea unor alternative.
Acolo unde relațiile economice aduc beneficii ambelor părți fără să genereze riscuri majore pentru securitatea națională, aceste legături nu trebuie neapărat distruse. Iar în domeniile în care SUA și China rămân profund conectate, pot fi create mecanisme de protecție astfel încât un conflict într-un anumit sector să nu se transforme într-o criză generalizată.
Competiția nu exclude cooperarea
Timp de aproximativ trei decenii, una dintre erorile legate de globalizare a fost presupunerea că intensificarea comerțului va elimina geopolitica. Există acum riscul unei erori opuse: presupunerea că geopolitica poate șterge pur și simplu realitățile unei economii globale profund interconectate.
Ramo nu susține că Statele Unite și China vor deveni prietene. Din perspectiva sa, cele două țări vor continua să concureze în domeniul tehnologiei, să fie rivale din punct de vedere militar și să manifeste neîncredere politică. Ideea centrală este că dezvoltarea lor în cadrul aceluiași sistem a creat legături atât de profunde, încât încercarea uneia dintre țări de a o slăbi pe cealaltă poate produce efecte negative și asupra propriei economii.
În această viziune, alternativele pot fi descrise prin două concepte: „coevoluție” și „coextincție”. Ramo folosește aceste noțiuni pentru a descrie posibilitatea ca Statele Unite și China să se adapteze împreună la un sistem global în schimbare, în loc să încerce să se desprindă complet una de cealaltă.
Lecția inspirată de Darwin nu este, așadar, că rivalitatea dispare. Este că, într-un sistem în care două mari puteri sunt profund interconectate, adaptarea poate presupune atât competiție, cât și forme de cooperare.
Iar pentru Washington și Beijing, provocarea este să stabilească unde competiția este inevitabilă, unde dependența reprezintă un risc și unde păstrarea legăturilor poate servi intereselor ambelor părți.
Editor : C.A.
About the Author
