Inundații de proporții au lovit insula grecească Skiathos, una dintre destinațiile de vacanță preferate inclusiv de turiștii români. În doar câteva minute, apa a inundat străzile și terasele, iar localnicii și turiștii au fost nevoiți să se adăpostească în clădiri.
Imaginile surprinse pe insulă arată străzi acoperite de apă și terase inundate în urma ploilor puternice. Viiturile au luat cu ele mese, scaune și alte obiecte, în timp ce oamenii urmăreazu din interiorul clădirilor cum apa înaintează.
Vremea severă a provocat și probleme în alimentarea cu energie electrică. Sute de locuințe au rămas fără curent, în timp ce mai multe evenimente artistice și petreceri programate pe insulă au fost anulate.
Skiathos este una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din Grecia și atrage numeroși vizitatori și în afara sezonului de vârf, când temperaturile sunt mai blânde.
Episodul de vreme severă arată însă că vacanțele de toamnă în insulele grecești pot veni și cu riscul unor fenomene meteo intense. În cazul insulei Skiathos, situația s-a schimbat rapid, străzile și terasele fiind acoperite de apă în numai câteva minute.
Editor : M.I.
