Urșii au devenit o reală problemă în localitățile de munte. Zeci de urși au fost extrași anul acesta doar în județul Brașov, însă mulți dintre ei s-au reîntors în zonele locuite. Și în Râșnov, animalele sălbatice își fac apariția tot mai des pe lângă curțile oamenilor. Conform celor mai recente date ale Direcției Județene de Mediu Brașov, în județ, trăiesc aproape 1.700 de urși.
Urșii au început să treacă de teritoriul lor, chiar dacă, în Râșnov, de exemplu, autoritățile au montat aproximativ 9 kilometri de gard electric. Recent, o ursoaică și cei doi pui ai ei au ajuns în curtea unui localnic.
„A coborât în oraș, a profitat cumva de faptul că porțile care sunt amenajate în gardul electric au fost lăsate deschise. A fost mai greu de alungat către pădure, pentru că deja gardul exista și avea doar o porțiune mică de intrat înapoi”, explică Răzvan Ianc, purtător de cuvânt Primăria Râșnov.
„Dacă trecem de aceste porți și le lăsăm deschise, gardul devine ineficient, iar animalele pot ajunge în oraș”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Venter.
„Au mai venit în oraș… Trebuie să fie porțile închise, animalul să se obișnuiască, adică să știe că în locul ăsta nu se poate trece. Dacă vine de mai multe ori și poate să treacă, să zicem, o dată închidem și de trei ori nu închidem, atunci eficiența e foarte scăzută”, e de părere o localnică.
„E bun, e bun, protejează! Am o casă sus. Anul trecut, mi-a mâncat 22 de găini, doi cocoși, mi-a făcut praf de acolo”, spune cu amărăciune un localnic.
Primăria din Râșnov își propune acum să monteze camere video în fața porților.
Și în Brașov, autoritățile au intervenit într-o zonă turistică de la periferia orașului, după un apel la 112.
„Echipa de intervenție a decis să eutanasieze ursoaica de 5-6 ani, care a fost găsită pe drumul forestier de aici, din zona Pietrele lui Solomon, după ce a constatat că este rănită și nu se poate mișca”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Venter.
„Este al 15-lea exemplar de urs care a fost eutanasiat sau extras prin împușcare”, spune Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Brașov.
„Am văzut pancarta aia cu ursul și cu puiul, cu ursoaica și cu puiul, și ne e teamă să mergem să vizităm Pietrele lui Solomon”, spune un turist ajuns în zonă.
„Avem fiecare sprayul… Dacă, Doamne ferește, știm cum trebuie să ne comportăm. Am văzut până acum, dar nu neapărat aici. Ne-am mai întâlnit de vreo trei, patru ori, o dată chiar în oraș, o dată l-am văzut de pe balcon chiar în fața casei”, povestește o femeie.
Anul acesta, în județul Brașov, au fost extrași aproape 40 de urși.
„Aceste acțiuni de extragere au fost urmate de alte acțiuni de relocare, alungare sau capturarea exemplarelor de urs. Din păcate, acestea nu au avut efectul scontat, urșii reîntorcându-se în intravilanul localităților și fiind un pericol evident”, explică Elena Bucur, consilier Relații Publice Direcția Județeană de Mediu Brașov.
Conform celor mai recente date ale Direcției Județene de Mediu Brașov, în județ, trăiesc aproape 1.700 de urși.
reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu
Editor : Izabela Zaharia
