În 2025, 23% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani nu aveau un loc de muncă și nu urmau nicio formă de educație sau pregătire profesională, arată raportul „Education at a Glance 2026”. Procentul înregistrat în România este cu nouă puncte procentuale peste media de 14% a statelor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Acești tineri fac parte din categoria NEET, denumire folosită pentru persoanele care nu sunt încadrate în muncă și nu participă la educație sau formare profesională. OCDE avertizează că perioadele prelungite de inactivitate la începutul vieții profesionale pot avea efecte negative de durată asupra veniturilor și a parcursului socio-economic.
„Tinerii adulți care nu sunt încadrați în muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională reprezintă o preocupare majoră în materie de politici publice, întrucât perioadele prelungite de inactivitate la o vârstă fragedă pot avea efecte negative de durată asupra parcursului socio-economic ulterior. În România, 23% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani făceau parte din categoria NEET în 2025. Prin comparație, ponderea medie a tinerilor NEET în țările OCDE a fost de 14%”, se arată în raportul publicat marți.
Citește și: Cât cheltuiește România pentru educația unui elev. Suma pentru ciclul primar este de trei ori sub media OCDE
Doar 19% dintre adulții români au studii universitare
La nivelul statelor OCDE, nivelul de educație al populației a atins un maxim istoric în 2025, pe măsură ce tot mai multe persoane au obținut calificări superioare. În medie, 43% dintre adulții de vârstă activă, respectiv cei cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, dețin o calificare universitară, iar 39% au absolvit învățământul liceal sau postliceal.
În România, numai 19% dintre adulții din aceeași categorie de vârstă au studii universitare, mai puțin de jumătate față de media OCDE. În schimb, 56% au studii liceale sau postliceale, peste media de 39% înregistrată la nivelul Organizației.
Datele arată și o scădere a ponderii calificărilor profesionale de nivel liceal în rândul generațiilor mai tinere. În 2025, 59% dintre românii cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani aveau o astfel de calificare, în timp ce procentul cobora la 45% în cazul celor cu vârste între 25 și 34 de ani.
Șomajul tinerilor cu studii superioare a scăzut
Rata șomajului în rândul tinerilor adulți cu studii superioare din România s-a redus de la 6% în 2015 la 3% în 2025. La nivelul statelor OCDE pentru care există date comparabile, rata medie a coborât în același interval de la 7% la 5%.
Importanța educației pe piața muncii se reflectă și în nivelul veniturilor. Angajații români care lucrează cu normă întreagă pe parcursul întregului an și au absolvit cel mult un liceu teoretic câștigă cu 11% mai puțin decât media națională. Diferența este de 8% în cazul absolvenților de învățământ liceal vocațional și ajunge la 18% pentru persoanele care nu au terminat liceul.
La nivelul OCDE, diferențele salariale față de media națională sunt de 13% pentru absolvenții de liceu teoretic, de 17% pentru cei cu pregătire vocațională și de 31% pentru angajații cu un nivel de educație inferior celui liceal.
Raportul remarcă astfel o particularitate a României: persoanele cu studii liceale vocaționale au un decalaj salarial mai redus față de media națională decât absolvenții de liceu teoretic, în timp ce, la nivelul OCDE, situația este inversă.
Nivelul educației influențează și accesul la locuri de muncă ce permit desfășurarea activității de acasă. În România, 10% dintre angajații cu studii superioare lucrează de acasă, ocazional sau în mod obișnuit, comparativ cu numai 2% dintre cei care au studii liceale sau postliceale.
Procentele sunt considerabil mai reduse decât mediile OCDE. La nivelul Organizației, 42% dintre angajații cu studii superioare lucrează cel puțin ocazional de acasă, față de 18% dintre cei cu studii liceale sau postliceale.
Editor : A.D.
