Șaisprezece inimi roșii stau în fața fațadei distruse a gării Novi Sad. Fiecare poartă numele și data nașterii unei persoane care a murit zdrobită când acoperișul de beton de 150 de tone s-a prăbușit pe 1 noiembrie 2024. Cea mai tânără, Sara Firic, avea șase ani. Mai mult de jumătate aveau sub 30 de ani. În cei doi ani care au trecut de atunci, tragedia a devenit un paratrăsnet politic pentru frustrările sârbilor de rând față de proasta guvernare și corupție. A declanșat o mișcare de protest care l-a forțat pe Aleksandar Vucici, care a demisionat din funcția de președinte duminică, să convoace alegeri anticipate pentru luna viitoare. Dar protestele au provocat și cele mai autocratice și represive tendințe ale regimului Vucici, scrie The Times.
O femeie care cere să fie numită Marija își amintește prea bine dezastrul. Slujba ei plasează intrarea în stație direct în raza ei vizuală, obligând-o să retrăiască prăbușirea coronamentului în fiecare zi.
Există un lucru însă pe care nu și-l poate aminti: sunetul. Fie că urechile ei au blocat bubuitul betonului și țipetele copiilor, fie că memoria ei pur și simplu a refuzat să le înregistreze, nu poate spune cu siguranță. Înseamnă că groaza se repetă în fiecare zi ca un film mut.
„A venit poliția, au venit pompierii, dar a fost inutil”, și-a amintit Marija. „Tot ce le trebuia erau utilaje.”
O consecință a corupției?
Gara fusese renovată complet de două companii de stat chineze în cei trei ani dinaintea prăbușirii. Imediat după aceea, Vucici a emis în grabă o declarație în care susținea că acoperișul a fost una dintre singurele părți ale gării care nu au fost atinse în timpul renovării.
Era o minciună — iar Zoran Djajici știa asta. Inginer geolog aflat la vârsta de 70 de ani la acea vreme, Djajic fusese chemat de la pensie pentru a oferi consultanță în cadrul proiectului.
Încă din martie 2023, Djajici a început să depună rapoarte prin care avertiza că copertina nu mai era sigură, pentru că greutatea crescuse considerabil în timpul procesului de renovare. „I-am tot rugat să îndepărteze blocurile mari de pe fațadă, deoarece erau susținute de cabluri metalice ruginite”, a spus Djajici. „Dar subcontractantul nu a vrut pentru că ar fi costat prea mult.”
La auzul afirmațiilor președintelui, acesta a trimis imediat copii ale rapoartelor sale către toate posturile de televiziune din țară.
Pe 2 noiembrie 2024, a doua zi după prăbușire, Djajici a apărut la o emisiune matinală de știri pentru a spune țării că guvernul îi minte. Această pierdere de vieți omenești nu fusese o tragedie imprevizibilă. De fapt, era o consecință complet prezisă a lăcomiei, corupției și neglijenței, a spus el.
Amploarea corupției ar putea fi măsurată în bugetul proiectului, a declarat Djajici pentru The Times. Inițial estimat să coste 3,5 milioane de euro, renovarea gării s-a ridicat în cele din urmă la 16 milioane de euro.
Creșterea de aproape cinci ori a fost rezultatul faptului că renovarea a fost împărțită către aproximativ 200 de companii, a spus Djajici. Multe componente ale proiectului au fost trecute prin lanțuri de subcontractanți, fiecare adăugând propriul comision la costul total.
„Acesta este sistemul corupției”, a spus Djajic. „Lucruri care ar fi trebuit să coste 50 de euro ajung să coste 200 de euro.”
Durerea se transformă într-o mișcare de protest
În zilele de după dezvăluirile lui Djajici, tristețea unei națiuni îndurerate s-a transformat în furie. Alegătorii sârbi nu au fost doar furioși că guvernul nu a reușit să prevină această tragedie; și mai rea a fost minciuna care a urmat, sugerând multora că guvernul se credea mai presus de orice răspundere.
Novi Sad este un oraș universitar și, având în vedere că atât de multe victime sunt atât de tinere, era firesc ca studenții săi să preia inițiativa protestelor.
Mii de oameni au ieșit în stradă scandând „Aveți sânge pe mâini!”
Pe măsură ce lunile treceau, unii, precum studenta la artă Ana Vucak, au plătit un preț dureros pentru opoziția lor. În timp ce împărțeau pliante în ianuarie anul trecut pentru un protest, Vucak, în vârstă de 23 de ani, și colegii ei au fost agresați de patru tineri. Aceștia au trântit-o pe Vucak la pământ și au bătut-o cu bâte de baseball, fracturându-i maxilarul în trei locuri.
Mai devreme în cursul serii, aceiași bărbați atacaseră studenți în fața sediului local al Partidului Progresist Sârb, aflat la guvernare.
Când un procuror local i-a acuzat de vătămare corporală gravă, a devenit rapid evident că se bucurau de sprijinul deplin al partidului.
În luna mai a anului trecut, Vucic a postat numele agresorilor pe rețelele sociale sub sloganul „libertate eroilor”, denigrându-i pe protestatari drept „teroriști” care meritau închisoarea. Două luni mai târziu, Vucici le-a acordat tuturor celor patru o grațiere prezidențială în mijlocul procesului lor.
„Nu s-a mai întâmplat niciodată ca cineva, în timpul procedurilor, să obțină o grațiere din partea președintelui”, a declarat Vladimir Beljanski, un avocat care îl reprezintă pe Vucak, care a promis că va contesta grațierile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
„Primesc încontinuu amenințări cu moartea”
Dintre cele 16 familii care au pierdut pe cineva din cauza prăbușirii coronamentului, toate, cu excepția uneia, au păstrat o tăcere evidentă.
Fiul Dijanei Hrka, Stefan, avea 27 de ani în ziua în care a fost zdrobit de moarte. „Timp de trei zile după înmormântare nu am mâncat și nu am băut deloc, eram atât de disperat”, a spus Hrka. „Am visat că încerca să mă îmbrățișeze, dar că cineva l-a oprit.”
Urmărind protestele studențești, a ajuns la o concluzie: „Guvernul este responsabil”. De atunci încolo, a fost hotărâtă să facă tot ce este necesar pentru a obține dreptate.
Timp de 16 zile, în noiembrie anul trecut, ea a stat în fața clădirii parlamentului din Belgrad, refuzând orice fel de mâncare și apă. Deși de scurtă durată, greva foamei – cerând nu doar dreptate pentru fiul ei, ci și alegeri și eliberarea studenților protestatari închiși – a transformat-o într-o eroină populară modernă. Deși nu toată lumea a fost impresionată.
„Primesc încontinuu amenințări cu moartea”, a declarat Hrka pentru The Times. „Mi-e frică. Nu pentru mine, ci pentru fiul meu cel mic. Mi-au luat unul dintre copii, nu le voi permite să ia altul.”
Pe 25 octombrie, alegătorii sârbi vor avea șansa de a alege un guvern neatins de prăbușirea coronamentului și de corupția corozivă pe care aceasta a ajuns să o întruchipeze. Deși un ministru și mai mulți înalți oficiali au fost puși sub acuzare pentru dezastrul din decembrie 2024, cazul nu a început încă, fiind blocat în mod repetat.
Dacă regimul se schimbă, poate că inima frântă a Hrkai va începe să se vindece. Până atunci, ea rămâne vigilentă. „Guvernul vrea să construiască un memorial pentru victime”, a spus ea. „Dar dacă o vor face, îl voi demola. Ucigașii nu pot construi un monument pentru fiul meu.”
Editor : Ș.R.
About the Author
