Preşedintele USR, Dominic Fritz, a transmis un mesaj către parlamentari şi le-a cerut să voteze Guvernul Mureşan, miercuri, în Parlament, dacă le pasă cu adevărat de România şi dacă vor un stat modern. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dominic Fritz a făcut şi o analiză a prestaţiei miniştrilor propuşi de USR în Guvernul Siegfried Mureşan în timpul audierilor din Parlament.
„Tocmai se încheie audierile din Parlament şi vreau să ştiţi ce echipă curajoasă şi de profesionişti avem”, a transmis Dominic Fritz.
El s-a referit apoi la audierea lui Cătălin Drulă, propus la Ministerul Transporturilor.
„«Sper să nu sune Lia». Atât a fost nevoie să spună Cătălin Drulă la audieri pentru ca PSD-iştii să sară ca arşi. Cătălin le-a vorbit despre miza de la CNAIR, o companie condusă de omul baronului de Ilfov, care a dat în judecată Ministerul Transporturilor doar pentru a bloca selecţia unui Consiliu de Administraţie profesionist, iniţiată de Radu Miruţă. Despre companiile statului care trebuie decuplate de aparatele de partid”, a afirmat preşedintele USR.
El a remarcat că singura acuzaţie adusă lui Radu Miruţă, propus Ministerul Apărării a fost „ce a căutat cu generalii după el”.
„Toţi miniştrii Apărării de până acum au fost însoţiţi la audieri de personalul MApN. Radu le-a vorbit despre investiţiile prin SAFE, despre bugetul-record pentru înzestrarea Armatei şi despre întărirea sistemului de apărare împotriva dronelor”, a mai declarat Dominic Fritz.
El a adăugat şi Diana Buzoianu a fost atacată pentru reformele realizate la Ministerul Mediului.
„Diana Buzoianu a fost atacată şi ea pentru ce a făcut: reforma la ROMSILVA, curăţenia de pe litoral, mai multe amenzi şi mai multe ilegalităţi scoase la lumină de Gardă de Mediu şi Garda Forestieră. Numai anul acesta, prejudiciile descoperite de inspectorii silvici au crescut cu 186% faţă de întreg anul trecut, fără să crească numărul inspectorilor”, a subliniat Dominic Fritz.
El a precizat că Oana Ţoiu, propusă la Ministerul Afacerilor Externe, „a demontat cu demnitate minciună după minciună, inclusiv intoxicarea că România ar renunţa la dreptul său de veto în Uniunea Europeană”.
De asemenea, Dominic Fritz a remarcat că Irineu Darău, propus la Ministerul Economiei, „a prezentat un program concret pentru creştere economică, investiţii şi exporturi, digitalizarea statului, reformarea companiilor publice, relansarea industriei de apărare prin SAFE şi sprijinirea antreprenorilor”.
Preşedintele USR a considerat că judecătoarea Andrea Chiş, propusă pentru Ministerul Justiţiei, ”a dat o lecţie de demnitate şi profesionalism în faţa multora dintre cei care au pus umărul la oligarhizarea justiţiei” şi ”a fost în faţa celor care au schimbat legile pentru a ajunge aici”.
Dominic Fritz a cerut parlamentarilor, în finalul mesajului său, să voteze Guvernul Siegfried Mureşan.
„Sunt mândru de această echipă. Şi am un mesaj pentru parlamentari: dacă vă pasă cu adevărat de România şi români şi dacă vreţi un stat modern, atunci mâine vom avea guvern votat”, a mai declarat Dominic Fritz.
Majoritatea candidaţilor propuşi de USR pentru a face parte din Guvern au fost avizaţi negativ de către comisiile de specialitate din Parlament. Avizul este consultativ.
Votul pentru învestirea Guvernului Mureşan este programat miercuri, de la ora 13.00.
Editor : B.E.
