Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului, după ce regele Mohammed al VI-lea a numit-o pe Fatima Ezzahra El Mansouri în această funcţie şi i-a încredinţat misiunea de a forma un nou cabinet, a relatat marţi agenţia de ştiri marocană MAP, preluată de DPA.
El Mansouri, în vârstă de 50 de ani, este coordonatoarea conducerii colective a Partidului pentru Autenticitate şi Modernitate (PAM), formaţiune care a obţinut cel mai mare număr de mandate în alegerile parlamentare desfăşurate pe 23 septembrie. PAM a câştigat 97 din cele 395 de locuri în Camera Reprezentanţilor, devansând Adunarea Naţională a Independenţilor (66 de locuri) şi Partidul Istiqlal (65 de locuri).
Conform articolului 47 din Constituţia marocană, regele numeşte şeful guvernului din cadrul partidului care obţine cele mai multe mandate. PAM este departe de pragul de 198 de locuri necesar pentru o majoritate absolută, ceea ce înseamnă că El Mansouri va trebui să negocieze o coaliţie cu alte partide.
După numirea sa, El Mansouri s-a declarat onorată că i s-a încredinţat conducerea viitorului guvern. Ea a precizat că vor începe consultări cu partidul său şi cu alte forţe politice în vederea formării noului cabinet, adăugând că executivul va propune soluţii practice şi realiste, în special pentru a răspunde aşteptărilor tinerilor.
El Mansouri este avocată de profesie şi a ocupat anterior funcţia de primar al oraşului Marrakesh. Din 2021, ea deţine portofoliul amenajării teritoriului, urbanismului, locuinţelor şi politicii urbane. În 2024, a devenit membră a conducerii colective a PAM, formată din trei persoane.
