Senatul spaniol, dominat de opoziţia de dreapta, a respins marţi seară ratificarea tratatului de prietenie dintre Spania şi Franţa, în plină vizită de stat a preşedintelui Emmanuel Macron la Madrid.
142 de senatori de dreapta (Partidul Popular, PP) şi de extremă-dreapta (Vox) au votat împotriva acestui text, faţă de 106 voturi pentru, provenite în special de la aleşi din Partidul Socialist (PSOE) al premierului Pedro Sanchez, relatează AFP, citată de Agerpres.
Votul a avut loc în Senat exact în momentul în care la palatul regal, la câteva sute de metri distanţă, începea un dineu de gală care îi reunea pe Emmanuel Macron, regele Felipe al VI-lea şi regina Letizia.
Tratatul de prietenie franco-spaniol a fost parafat iniţial la Barcelona, în ianuarie 2023, de Emmanuel Macron şi Pedro Sanchez.
De atunci, acesta a fost ratificat atât de Congresul Deputaţilor de la Madrid, cât şi de Adunarea Naţională şi Senatul francez la Paris.
Cu toate acestea, Partidul Popular spaniol, care deţine majoritatea absolută în Senat, s-a opus încă de la redactarea sa unui articol care prevede ca un membru al guvernului uneia dintre cele două ţări să fie invitat la Consiliul de Miniştri al celeilalte cel puţin o dată la trei luni.
Sesizată cu privire la acest aspect, justiţia spaniolă a considerat, totuşi, pe 23 septembrie, cu câteva zile înainte de sosirea lui Emmanuel Macron la Madrid, că tratatul de prietenie franco-spaniol este pe deplin constituţional.
Franţa a semnat patru astfel de tratate de prietenie în Europa – cu Spania, Germania, Italia şi Polonia. La rândul său, Spania nu a semnat un tratat comparabil decât cu Portugalia şi Marocul, ceilalţi vecini ai săi.
Editor : M.B.
