O dronă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova, s-a prăbușit și a explodat în apropierea unui sat din centrul țării, în primele ore ale zilei de miercuri, în timpul unui atac masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei. Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că nu au fost raportate victime, potrivit Kyiv Independent.
Drona a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova în jurul orei locale 5:43 și s-a prăbușit în apropierea satului Hîrbovăț, din raionul Anenii Noi, unde a explodat, potrivit Ministerului Apărării.
În urma exploziei nu au fost raportate victime, conform informațiilor preliminare. Echipe ale poliției și armatei s-au deplasat la fața locului pentru verificări.
Incidentul a avut loc în timpul unui atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei. Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, Rusia a lansat în cursul nopții 188 de drone, dintre care 86 propulsate cu reacție, precum și rachete Zircon, Oniks și Iskander.
Forțele Aeriene ucrainene au anunțat că au doborât sau bruiat 155 de drone și 5 rachete.
Alte incidente în spațiul aerian al Republicii Moldova
Pe 24 septembrie, drone suspectate că ar fi fost rusești s-au prăbușit în România și Republica Moldova, în timpul unui atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei.
Poliția din Republica Moldova a anunțat atunci că o dronă cu „elemente specifice tipului «Gerbera», folosit de Federația Rusă” a fost găsită în raionul Florești.
Pe 16 august, avioane de luptă NATO au doborât o dronă suspectată că ar fi fost rusească, după ce aceasta a încălcat spațiul aerian al României, în apropierea frontierei cu Republica Moldova.
O zi mai târziu, pe 17 august, o rachetă de croazieră rusească S8000 Banderol a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova în timpul unui atac rusesc asupra Odesei. Racheta s-a prăbușit ulterior pe un teren cu porumb, la aproximativ 3 kilometri de satul Talmaza, din raionul Ștefan Vodă.
Editor : C.S.
