În contextul în care Guvernul Siegfried Mureșan a picat „testul” votului în Parlament și anunțului președintelui Nicușor Dan privind noi consultări, Ilie Bolojan a susținut că „cel mai bun premier care să facă toate lucrurile fără să deranjeze pe nimeni ar fi Sorin Grindeanu, dar nu merită România o astfel de situaţie”. Premierul interimar a precizat, la Digi24, că unul dintre oamenii responsabili de situația în care se află sau se va afla România este și Nicușor Dan.
După ce guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a reușit să obțină cele 233 de voturi necesare pentru învestire, președintele Nicușor Dan a anunțat că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu partidele parlamentare.
Întrebat ce va face PNL luni la consultări, premierul interimar a explicat că formațiunea a avansat „mai multe soluții care au fost bazate pe responsabilitate”, menționând „guvernele care să fie într-o formulă de succesiune, să ne susținem unii pe alții dintr-o poziție de guvern minoritar” și un Executiv de tip tehnocrat.
„Noi am propus aceste ipoteze de lucru: guvernele care să fie într-o formulă de succesiune, să ne susținem unii pe alții dintr-o poziție de guvern minoritar, să existe o alternanță la putere. Am discutat și de o posibilitate de guverne de tip tehnocrat, ca să deblocăm perioada de vară. Era necesar să avem un guvern care poate adopta prin ordonanțe legislația care ține de PNRR”.
Ilie Bolojan a subliniat faptul că România a pierdut 770 de milioane de euro în urma neadoptării proiectului de lege privind salarizarea unitară și a atribuit vina Partidului Social Democrat.
„Toată această situație pe care am parcurs-o am tratat-o cu responsabilitate, am propus mai multe soluții. Acestea n-au fost acceptate, pentru că nu depinde doar de noi. Ne-am arătat limitele. Așteptăm propunerea pe care o va face președintele României, ne vom consulta cu colegii și vom lua o decizie după aceea”.
Premierul interimar a ținut să-i mulțumească lui Siegfried Mureșan pentru că și-a asumat responsabilitatea nominalizării „cu mare seriozitate”: „A fost prezent și a discutat cu toate grupurile politice cu care a putut să discute săptămâna trecută și să-și prezinte programul de guvernare. Cred că a demonstrat că este un om care a performat la nivel european și n-a performat degeaba, reprezentând România cu cinste la Bruxelles și este un om care și-a făcut școala la timp, și-a luat diplomele pe cinstite și asta s-a văzut în această săptămână, că era o variantă serioasă pentru România”.
Totodată, acesta a calificat drept „bună” colaborarea cu USR și UDMR din această perioadă: „Ne-am respectat în calitate de parteneri. Și în perioada următoare vom căuta să ne adaptăm pozițiile pe baza unor discuții, așa cum facem și la nivel parlamentar și s-a văzut că și în această perioadă am avut poziții convergente în Parlament. Ne vom consulta, vom vedea care va fi decizia după aceea luată de către fiecare partid”.
Premierul interimar, despre varianta Sorin Grindeanu premier
Întrebat care ar fi cea mai corectă nominalizare pe care s-o facă președintele Nicușor Dan, Ilie Bolojan a afirmat că nu dorește să-i facă „recomandări” șefului statului.
„Știți, nu mă apuc astăzi să facă recomandări președintelui. Are toate datele, are angajamentele pe care le-au făcut partidele, fiecare, are varianta pe care a propus-o PSD-ul. Poate să vină cu alte variante, vom vedea care este situația. Dacă ar fi așa, într-o formă cinică, dar nu merită România asta, cel mai bun premier care să facă toate lucrurile fără să deranjeze pe nimeni ar fi Sorin Grindeanu. Dar nu merită România o astfel de situație.
(..) Gândiți-vă că am avut în această perioadă trei evaluări financiare legate de ratingul României, de încrederea în România. Primele două, în vară, le-am trecut cu bine. Urmează în aceste zile, și sper ca și asta să fie în bună regulă, cea care va fi finalizată la sfârșitul săptămânii, poimâine. Asta presupune să ai oameni credibili în decizie, care nu sunt niște piromani economici, care nu vin cu lucruri care nu pot fi realizate, nu promit bani pe care nu îi au, și care țin cont de situația în care se găsește România. Asta ține de credibilitatea și de mesajele pe care le dai. În această perioadă e greu să-ți păstrezi ratingul de țară, e greu să-ți păstrezi încrederea piețelor, în condiții dificile, dacă cel care este premier nu transmite această încredere și nu e un om serios, care nu blufează”.
Bolojan a susținut că printre cei responsabili de situația în care se află sau va fi țara este și Nicușor Dan: „Unul dintre oamenii responsabili de situația în care este România sau va fi este și președintele României. Gândiți-vă că, dacă guvernul pe care îl nominalizează este un guvern care duce România într-o fundătură, atunci asta se va reflecta și asupra activității președintelui României, pentru că nu va putea fugi de această răspundere”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
