Cu puțin peste un secol în urmă, armatele europene s-au confruntat cu o problemă și au avut dificultăți în a o rezolva. Cum să se deplaseze pe un câmp de luptă pe care noile tehnologii făceau mișcarea infanteriei extrem de periculoasă.
Mitralierele, artileria cu tragere rapidă, tranșeele și sârma ghimpată au contribuit la transformarea Frontului de Vest din Primul Război Mondial într-un câmp de luptă sângeros. Armatele au petrecut apoi ani de zile învățând cum să combine artileria, aviația, blindatele, geniștii și noile tactici de infanterie pentru a se putea deplasa din nou, ceea ce au pus în practică 20 de ani mai târziu, scrie TVP World.
Ucraina se confruntă cu o versiune modernă a aceleiași probleme. Dronele au făcut câmpul de luptă transparent. Analistul militar austriac, colonelul Markus Reisner, numește acest fenomen „câmpul de luptă de sticlă”, înconjurat de o zonă a morții de aproximativ 50 de kilometri, în care formațiunile mari se luptă să acționeze.
Totuși, în jurul orașului Liman, un oraș important din punct de vedere strategic din regiunea Donețk, în estul Ucrainei, Ucraina a găsit o parte din răspuns.
Cele patru anotimpuri
Operațiunea „Vivaldi” a recuperat 176 de kilometri pătrați și a zădărnicit încercarea Rusiei de a înconjura din nord centura de fortificații ucraineană Sloviansk-Kramatorsk. „Vivaldi” nu este o singură bătălie, ci o contraofensivă pe care al treilea corp de armată al Ucrainei a inițiat-o în jurul orașului Liman în luna mai, după luni de pregătiri, și pe care a desfășurat-o sub măsuri de securitate operațională neobișnuit de stricte.
Abia în ultimele două săptămâni, comandanții ucraineni au început să dezvăluie modul în care au funcționat fazele succesive ale operațiunii.
Succesul operațiunii plasează „Vivaldi” într-o categorie destul de restrânsă. Alături de contraofensiva din 2023 și de Operațiunea „Pânza de păianjen”, atacul cu drone din 2025 asupra bazelor aeriene strategice rusești, aceasta este una dintre cele mai semnificative operațiuni denumite ale Ucrainei din acest război.
Se pare că asistăm acum la două revoluții distincte ale dronelor în acest război. Prima a oprit mișcarea. Dronele ieftine au făcut câmpul de luptă din ce în ce mai transparent, transformând aproape orice se mișca în ceva ce putea fi localizat, urmărit și, în cele din urmă, lovit.
Vivaldi sugerează că a doua revoluție este pe cale să înceapă. Ucraina învață să folosească dronele, roboții și războiul electronic ca un sistem, suprimând „ochii” Rusiei deasupra câmpului de luptă suficient de mult timp pentru a crea zone în care proprii soldați și vehicule să se poată deplasa.
Rusia are în continuare avantajul cel mai important într-un război de uzură: mai mulți oameni și o capacitate mai mare de a absorbi pierderile. Ucraina nu poate produce o altă populație. Ceea ce poate încerca să facă este să folosească tehnologia pentru a reduce numărul de soldați pe care trebuie să-i expună și pentru a obține un efect mai mare pe câmpul de luptă de la soldații pe care îi are. Acesta este motivul pentru care Vivaldi este important atât din punct de vedere politic, cât și militar.
Cum să readuci câmpul de luptă în mișcare
Este important să reținem că operațiunea Vivaldi nu a constat pur și simplu în lansarea unui număr uriaș de drone asupra inamicului. A fost la fel de mult despre modelarea câmpului de luptă înainte ca trupele ucrainene să avanseze.
Dronele au lovit infrastructura logistică și de comandă rusă situată adânc în spatele frontului. Altele au vânat operatorii de drone și locurile de lansare, în timp ce războiul electronic a slăbit capacitatea de recunoaștere a rușilor.
Ideea era de a slăbi suficient sistemul care înconjura linia frontului rus, astfel încât, atunci când soldații și vehiculele ucrainene să se pună în mișcare, să intre pe un câmp de luptă care fusese deja înclinat în favoarea lor.
Purtătorul de cuvânt al Corpului al III-lea, Oleksander Borodin, afirmă că războiul electronic ucrainean a creat un „punct mort” prin care vehiculele blindate au putut pătrunde în pozițiile ruse, transporta trupe și evacua soldații răniți.
La sol, roboții au amplasat mine pe timp de noapte, au degajat traseele, au transportat provizii și au evacuat răniții. Corpul III afirmă că vehiculele terestre fără pilot s-au ocupat de 80% din logistică și de 90% din evacuări în timpul operațiunii.
Dronele-bombardier grele au transportat chiar și mici roboți terestri kamikaze la mai mult de zece kilometri în spatele liniilor rusești și i-au lansat acolo pentru a-și continua drumul către țintele lor.
Sună futurist până când elimini elementul tehnologic. Logica este veche. Orbește inamicul, întrerupe-i aprovizionarea și eliberează o rută. Apoi induce-l în eroare cu privire la locul în care intenționezi să ataci și deplasează trupele prin breșa creată.
Borodin descrie diversele sisteme care funcționează „ca un singur mecanism, un singur sistem”.
Roboții merg în față
Există un alt motiv, mai prozaic, pentru care „Vivaldi” este important pentru Ucraina. Ucraina nu are soldați de irosit.
Lipsa de personal afectează acum aproape fiecare aspect al războiului. Rusia dispune de mai mulți soldați și poate suporta pierderi pe care Ucraina pur și simplu nu și le poate permite. Așadar, una dintre întrebările care stau la baza proiectului Vivaldi este cât din munca periculoasă, efectuată în mod normal de soldați, poate fi încredințată mașinilor.
Răspunsul din zona Lyman pare să fie: destul de mult. Roboții au transportat muniție, au amplasat și dezamorsat mine, au atacat pozițiile rusești și au adus soldații răniți înapoi de pe câmpul de luptă. În cele din urmă, infanteria a trebuit totuși să avanseze. Cineva trebuie totuși să elibereze un șanț, să intre într-un sat și să mențină controlul asupra teritoriului. Dar momentul în care soldatul intră în luptă începe să se amâne tot mai mult.
Al Treilea Corp de Armată rezumă ideea: „Infanteria câștigă războaiele, dar noi ne protejăm infanteria, motiv pentru care roboții se îndreaptă primii către inamic.”
Rusia se va adapta
Cu toate acestea, entuziasmul legat de operațiunea „Vivaldi” necesită o anumită disciplină. Generalul-maior australian în rezervă Mick Ryan o descrie drept un „experiment de amploare, desfășurat în timp real, și un teren de testare” pentru integrarea roboților terestri în rândul forțelor convenționale. Întrebarea pe care și-o pune acum este dacă al Treilea Corp de Armată a creat un model de la care alte corpuri de armată ucrainene să poată învăța și pe care să îl poată aplica în alte zone.
Ucraina a demonstrat că această metodă poate funcționa într-un singur sector. Nu a demonstrat însă că poate genera suficiente drone, roboți, operatori instruiți, infanterie și personal competent pentru a o pune în aplicare simultan pe un front care se întinde pe mai mult de 1.000 de kilometri. Ryan subliniază, de asemenea, în mod direct problema forței de muncă ca fiind una dintre constrângerile care împiedică reproducerea operațiunilor de tipul Vivaldi.
Iar Rusia nu este deloc un observator pasiv. Ea se adaptează deja la inovația ucraineană în domeniul dronelor care a contribuit la realizarea operațiunii „Vivaldi”.
George Barros, analist la Institutul pentru Studiul Războiului, descrie acest model astfel: o parte inovează, iar cealaltă „se adaptează — de obicei rapid”. El indică sistemul HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), fabricat în SUA, ca precedent evident.
Această armă i-a oferit Ucrainei un avantaj major în 2022, după care Rusia și-a dispersat depozitele și cartierele generale și a dezvoltat contramăsuri electronice. HIMARS a rămas important, dar avantajul său relativ s-a redus.
Europa ar trebui să fie îngrijorată
Aici se ascunde o lecție neplăcută pentru Europa. Alianța vorbește acum despre obținerea unui „avantaj în domeniul dronelor”, pregătirea unui număr mai mare de operatori și achiziționarea unui număr mult mai mare de drone și sisteme antidronă. Toate acestea sunt necesare. Vivaldi sugerează că aceasta este, de asemenea, partea ușoară.
Achiziționarea de drone nu înseamnă că vei avea o armată de drone. Sarcina mai dificilă este reorganizarea forțelor în jurul acestora. Aceasta înseamnă integrarea roboților cu infanteria și blindatele, precum și învățarea modului de a exploata oportunitățile scurte pe care aceste sisteme le creează.
Editor : S.S.
About the Author
