Fostul premier desemnat Siegfried Mureșan a declarat, la Digi24, că nu are ce să-și reproșeze, după ce guvernul propus de PNL, USR și UDMR a picat la votul Parlamentului. El a spus că a încercat să aibă un dialog serios cu PSD. „Toate acțiunile lor din aceste două săptămâni au fost doar pretexte. Ei au știut de la început că nu vor vota guvernul nostru”, susține Mureșan.
„Consider că noi, PNL, USR și UDMR am făcut tot ce ținea de noi. Am acționat cu bună credință, am acționat rapid. La 5 zile după publicarea decretului de desemnare a mea în Monitorul Oficial, am depus în Parlament un program de guvernare consistent, un cabinet de miniștri extrem de serios, capabil să implementeze programul de guvernare. Am spus foarte clar ce nu voi face. Nu voi coopera cu partidul AUR, care vrea cu totul altceva pentru România față de ce vrem noi. Dar am încercat să avem un dialog serios cu PSD. Au cerut dialog, am inițiat dialog, au cerut program de guvernare, le-am trimis program de guvernare. Au avut idei pentru programul de guvernare, peste 60 de puncte din cele 370 din programul de guvernare pe care noi le-am propus erau legate de idei ale PSD-ului. Le-am și trimis să vadă exact ce am preluat.
Nu avem nimic a ne reproșa. În ceea ce privește PSD, toate acțiunile lor din aceste două săptămâni au fost doar pretexte. Ei au știut de la început că nu vor vota guvernul nostru, fiindcă nu-l puteau controla și fiindcă nu au avut reformele pe care noi le-am propus. Deci sunt convins că în acea situație noi nu puteam face mai mult. Am făcut tot ce a ținut de noi.
Am spus de la început că voi discuta întâi cu partidele care sunt cu adevărat proeuropene și care m-au susținut: PNL, USR, UDMR.
L-am contactat pe domnul Grindeanu. Nu mi-a răspuns. Am reușit să vorbim în dimineața următoare. E știut faptul că eu l-am contactat, am discutat cu domnia sa, mi-a cerut să-i trimit elemente principale ale programului de guvernare, pe care i le-am trimis. Înainte să-l trimită, mi-a spus la televizor că mă așteaptă la sediul de partid din Kiseleff, fără ca noi să fi agreat așa ceva. Dumnealui una spunea telefonic, alta spunea la televizor. Ne-am dat repede seama că erau doar pretexte și s-a văzut și din modul în care domnul Grindeanu a vorbit, ieri, în Parlamentul României. A venit, a mințit, a glumit, a plecat, deși era președinte al Camerei Deputaților.
Deci, a fost o mică șaradă de care oamenii nu cred că au nevoie și nu ajută cu nimic. Noi nu ne-am lăsat contaminați. Au trecut vremurile în care toată lumea trebuie să răspundă drepți la dorințele PSD-ului”, a explicat Siegfried Mureșan.
Editor : Alexandru Costea
