Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”

S-au împlinit 52 de ani de la inaugurarea celui mai spectaculos drum din țara noastră: Transfăgărășan. Aproape sculptată în piatra munților Făgăraș, șoseaua care ajunge la peste 2.000 de metri altitudine a fost supranumită ”Drumul din nori” și oameni din toată lumea vin să-l viziteze. A fost construit în anii ’70 cu eforturi monumentale și sacrificii umane. 

Lucrările la Transfăgărășan au început în anii ’70. Militari, mineri, tehnicieni și ingineri urmau să taie munții Făgăraș și să agațe de versanți o șosea care să lege sudul țării de Transilvania. Era unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură ale României, un drum strategic, care ar fi permis unei divizii blindate de 2.000 de vehicule să treacă munții în doar 24 de ore, în cazul unui atac sovietic.

„În urmă cu mai bine de 50 de ani, toată această zonă arăta așa, însă după ce, timp de patru ani, sute de oameni au muncit cu utilaje și resurse limitate, ne bucurăm astăzi de Transfăgărășan, iar fiecare kilometru din acest drum a însemnat efort, curaj și, de multe ori, sacrificiu”, transmite jurnalistul Digi24, Anamaria Ianc.

Nicolaie Coman avea 32 de ani când a ajuns pe șantier. A fost cel care a condus lucrările la unul dintre cele mai grele sectoare ale drumului. Lui i se datorează străpungerea muntelui în locul numit Poarta Întâlnirii, unde două subunități de geniști din Regimentul 52 Alba, care au lucrat din sensuri opuse, s-au întâlnit.

Cum a fost construit Transfăgărășanul

„Ca să mai ieftinească costurile, explozivul de bază era azotat de amoniu amestecat cu motorină și uleiuri minerale. Problema cea mai grea era că nu au putut să ajungă militarii la nivelul la care trebuia făcut drumul decât mai sus, cu 5 – 6 metri. Trebuia să explodeze, să explodeze, până ajung la drumul acesta. Era o muncă foarte grea, mai ales cu ce aveam noi. Și le-am spus soldaților: ‘Băieți, nu merge așa! Dacă vânătorii de munte au stat în cort și au trasat linia roșie pe unde trebuie să meargă drumul, și noi trebuie să stăm în frânghii și să împușcăm de la nivelul la care trebuie să ajungem, să derocăm de acolo, nu să venim de sus’”, povestește Nicolaie Coman, colonel în retragere.

În unele zone, lucrările s-au făcut la limita imposibilului.

„Stăteam în barăci, ne spălam în Valea Bâlii cu apă rece. În râu, și dimineața, și seara. Am avut probleme cu un soldat căruia i s-a rupt frânghia. Acolo era prăpastie… I s-a rupt frânghia și a alunecat așa, acesta a fost norocul lui, pe pantă vreo 10 – 12 metri, până când s-a oprit într-un mușuroi de pământ. A trebuit să mă bag după el, să-l leg, să-l leg și de mine și să-l scot”, își amintește Nicolaie Coman.

Printre cele 25 de cadre militare ale regimentului din Alba Iulia s-a aflat și sergentul major Vince Deszo. Avea 26 de ani și era unul dintre oamenii fără de care utilajele nu ar fi putut funcționa. Un subofițer cu mâini de aur, cum îl descriu colegii, care a făcut minuni într-un loc în care astăzi cu greu ne putem imagina că ar putea ajunge o echipă de constructori.

„Am avut 26 de ani și am venit pe 30. Patru ani pe vârf de munte. A fost altă concepție despre muncă față de acum. Scoate acum un tânăr de 19 ani la -20 de grade Celsius, că moare… Nici nu știe ce să facă cu o rangă sau cu un târnăcop. A fost o muncă foarte, foarte grea, mai ales că nu se oprea nici iarna. Eram iarna la -20 de grade și niciun soldat nu se temea să iasă la lucru. Erau îmbrăcați în salopetă și munceau cu drag”, rememorează Vince Deszo.

Una dintre cele mai spectaculoase dovezi ale preciziei cu care s-a lucrat pe Transfăgărășan este tunelul Capra-Bâlea.

„Tunelul, de exemplu, când s-a terminat…. A început în partea de sud și a avut o deviere de 50 de centimetri. Aici la ieșire. La 880 de metri, că atât are tunelul, 880 de metri și a avut 50 de centimetri deviere. Vă dați seama ce calcul s-a făcut”, mai spune Vince Deszo.

Eroii necunoscuți ai „Drumului din nori”

Pentru realizarea celor 91 de kilometri de şosea cu 27 de viaducte și poduri s-au dislocat 3 milioane de tone de rocă. Dincolo de cifre și performanțe tehnice se află și povești despre oameni care nu s-au mai întors acasă. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, 40 de oameni au murit în timpul construcțiilor. În realitate, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. O zi tragică a fost pe 11 mai 1974.

„O avalanșă a venit din trei văi și un pluton de 32 de soldați era în a doua zi de protecția muncii la locul de muncă. Toți erau cu lopețile în sus și i-a prins pe toți. Cei din față au scăpat. Cei din spate… Aceștia din față, imediat unde au văzut lopeți, au săpat și i-au scos. Dar pe cei șase soldați nu au mai putut să-i scoată”, povestește cu emoție în glas Vince Deszo.

Reecunoaștere internațională pentru Transfăgărășan

Deși construit ca un drum strategic, Transfăgărășan a pus România pe harta destinațiilor turistice din lume. Ani la rând, a intrat în topurile internaționale ale celor mai frumoase șosele și turiști din toată lumea vin să-l viziteze.

Editor : Izabela Zaharia