O navă turcească, încărcată cu cereale, a fost lovit de o dronă în Marea Neagră, în zona din sud-estul Platformei Pescăruş. Navele SAR Apollo şi SAR Ares s-au deplasat în zona respectivă, fiind în derulare o operaţiune de salvare.
Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare anunţă că a fost demarată o misiune de salvare în Marea Neagră, după ce o navă ar fi fost lovită de o dronă.
„Luni 05.10.2026, ora 10:37, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat intervenţia Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) pentru a efectua o misiune salvare la nava ROYAD MAMMADOV, aflată în zona platformelor”, au anunţat, luni, reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.
Potrivit acestora, navele SAR Apollo şi SAR Ares s-au deplasat în zona respectivă. De asemenea, la misiunea de salvare participă şi o navă a Gărzii de Coastă.
Intervenţia echipajelor este în plină desfăşurare.
Nava plecase din Portul Ismail din Ucraina şi s-ar fi îndreptat spre Italia.
Citește și:
Editor : A.M.G.
