De la estul Poloniei în 1939 până la Ucraina în 2022, Moscova a invocat în repetate rânduri protecția populațiilor din străinătate pentru a justifica intervenția militară.
„Probabil că ultimul lucru pe care și-l doresc rușii din Lituania este ca Rusia să le apere interesele”, a declarat Pavel Lavrinec, cercetător la Universitatea din Vilnius, jurnaliștilor de investigație în luna iulie. El a susținut că Rusia însăși a creat unele dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă această comunitate.
Avertismentul său a căpătat o nouă semnificație vineri, când Vladimir Putin a acuzat statele baltice că îi tratează necorespunzător pe vorbitorii de limbă rusă și a declarat că Moscova a elaborat o „abordare specifică” pentru a-i proteja prin măsuri „umanitare” și „dreptul internațional”.
În contextul în care NATO se pregătește în mod foarte vizibil pentru posibile provocări rusești de-a lungul flancului său estic, remarca lui Putin indică o altă amenințare care s-ar putea dovedi mai gravă. Moscova invocă un argument familiar pe care l-a folosit în repetate rânduri pentru a justifica intervenția militară și ocuparea teritorială. Ea revendică dreptul de a proteja cetățenii ruși, vorbitorii de limbă rusă și, într-un sens mai larg, „compatrioții” care trăiesc dincolo de granițele sale.
Precedente
Rusia pregătește deja un dosar juridic împotriva Estoniei, Letoniei și Lituaniei. Invazia sovietică a estului Poloniei din 1939, intervenția Rusiei în Georgia din 2008, anexarea Crimeii în 2014 și invazia pe scară largă a Ucrainei din 2022 arată de ce aceste pregătiri merită atenție.
Un dosar juridic și un pretext militar
O anchetă comună publicată în iulie de Re:Baltica, Delfi din Estonia și LRT din Lituania a dezvăluit că Rusia a petrecut ani de zile pregătind un dosar împotriva tuturor celor trei state baltice în fața Curții Internaționale de Justiție.
Încă din 2022, Moscova a trimis în repetate rânduri note diplomatice în care acuza discriminarea vorbitorilor de limbă rusă. A angajat avocați, a comandat studii privind comunitățile ruse și a invitat în repetate rânduri guvernele baltice să negocieze cu privire la presupusele încălcări ale drepturilor minorităților.
Rusia a pregătit o plângere în temeiul Convenției internaționale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, deși încă nu a inițiat procedura judiciară.
Citește și
Ideea este că Moscova ar putea obține beneficii politice indiferent de rezultat. Un proces internațional ar oferi acuzațiilor sale o platformă proeminentă, putând menține guvernele baltice sub presiune juridică și diplomatică timp de ani de zile.
Biroul pentru Protecția Constituției din Letonia a avertizat că „Rusia poate folosi argumente juridice ca pretext și justificare pentru intensificarea activităților agresive sau pentru o potențială confruntare cu NATO”.
Acest lucru conferă o importanță deosebită celor mai recente declarații ale lui Putin. Vineri, vorbind cu jurnaliștii în marja Forumului Internațional „United Cultures” de la Sankt Petersburg, el a afirmat că Moscova a „dezvoltat o abordare specifică a acestei chestiuni” și va răspunde „în domeniul umanitar și în cadrul dreptului internațional”.
Moscova ține să-și pună în ordine documentația juridică
Moscova a căutat în repetate rânduri justificări juridice pentru intervențiile militare care au încălcat suveranitatea altor țări.
Tradiția aceasta datează încă de la invazia sovietică a Poloniei de Est din 17 septembrie 1939. Moscova a susținut că statul polonez încetase să mai existe și că Armata Roșie trebuia să-i protejeze pe ucraineni și pe bieloruși. Invazia a urmat acordului nazist-sovietic de împărțire a Poloniei.
Înainte de războiul din Georgia din 2008, Rusia a distribuit pe scară largă pașapoarte în Osetia de Sud și Abhazia. Când a izbucnit războiul, Moscova și-a invocat responsabilitatea față de cetățenii ruși. Ancheta ulterioară a UE a criticat politica de „pașaportizare” pentru că submina suveranitatea Georgiei.
Apoi a urmat Crimeea, unde, în martie 2014, pe măsură ce Rusia anexa peninsula, Putin a promis să-i apere pe ruși și pe vorbitorii de limbă rusă din Ucraina folosind „mijloace politice, diplomatice și juridice”. Asemănarea cu declarația de vineri este izbitoare.
Pregătirile juridice au devenit deosebit de elaborate înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei din februarie 2022.
Citește și
La 21 februarie, Putin a recunoscut entitățile separatiste din Donețk și Luhansk ca state independente. A doua zi, Moscova a ratificat tratate de asistență reciprocă cu acestea, în timp ce Consiliul Federației l-a autorizat pe Putin să desfășoare forțe ruse în străinătate.
Când a lansat invazia pe 24 februarie, Putin a invocat aceste tratate, autorizația parlamentară și articolul 51 din Carta ONU, care se referă la autoapărare.
Acest legalism este înrădăcinat în instituțiile Rusiei. Reformele constituționale ale lui Putin din 2020 au angajat Rusia să-și protejeze „compatrioții” din străinătate, o categorie deliberat largă care se extinde dincolo de cetățenii ruși, etnicii ruși și vorbitorii de limbă rusă, pentru a include persoane cu legături istorice, culturale sau ancestrale cu Rusia. Aceasta oferă Moscovei o marjă considerabilă de manevră pentru a-și asuma responsabilitatea față de populațiile care trăiesc dincolo de granițele sale.
Lucrurile au mers și mai departe în luna mai a acestui an, când Putin a semnat o lege care permite desfășurarea forțelor ruse în străinătate pentru a proteja cetățenii ruși care se confruntă cu anumite forme de persecuție din partea autorităților străine.
Pe cine pretinde Rusia că protejează?
Letonia și Estonia au populații substanțiale de vorbitori de limbă rusă, în mare parte o moștenire a migrației din era sovietică. Etnicii ruși reprezintă aproximativ 23% din populația Letoniei și 20,2% din cea a Estoniei. În orașul estonian de frontieră Narva, limba rusă este limba dominantă.
Ambele țări își consolidează limbile naționale după decenii de dominație sovietică. Estonia a început eliminarea treptată a învățământului în limba rusă în 2024, tranziția fiind programată să se desfășoare până în 2030. Letonia a înăsprit cerințele lingvistice în domeniul educației și pentru anumiți cetățeni ruși care doresc să-și păstreze dreptul de ședere.
Desigur, aceste politici au critici dincolo de Moscova. Experții Consiliului Europei au pus sub semnul întrebării restricțiile privind educația bilingvă și drepturile limbilor minoritare. Însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susținut reformele educaționale din Letonia, recunoscând necesitatea de a „proteja și consolida limba letonă” după mai bine de 50 de ani de ocupație sovietică. Curtea a constatat că reformele erau proporționale și nu discriminau elevii vorbitori de rusă.
Aici se ridică întrebări reale privind drepturile minorităților. Moscova, însă, transformă astfel de dispute într-o campanie internațională bazată pe pretenția sa asupra vorbitorilor de limbă rusă care trăiesc sub suveranitatea altor state, indiferent dacă aceste comunități doresc sau nu protecția sa.
Contradicția din Ucraina
Ucraina demonstrează de ce limba și loialitatea politică trebuie ținute separate. Kievul a restricționat limba rusă în educație, administrație, mass-media și alte domenii ale vieții publice. Scopul său declarat este de a consolida limba ucraineană după secole de politici care au marginalizat această limbă.
Comisia de la Veneția a recunoscut necesitatea Ucrainei de a-și promova limba națională după secole de represiune. Însă, în evaluarea sa din 2019, a concluzionat că legislația „nu reușește să găsească un echilibru just” între consolidarea limbii ucrainene și protejarea drepturilor lingvistice ale minorităților, inclusiv ale vorbitorilor de limbă rusă.
Cu toate acestea, pretenția Moscovei de a vorbi în numele ucrainienilor vorbitori de limbă rusă este contestată chiar de acești ucraineni.
Sondaj
Un sondaj realizat în lunile mai și iunie ale acestui an a arătat că 78% dintre respondenții din teritoriile controlate de Ucraina au respins afirmația conform căreia vorbitorii de limbă rusă s-ar confrunta cu o persecuție sistematică. Chiar și printre cei care vorbeau în principal limba rusă acasă, 59% nu erau de acord cu această afirmație.
Tendința de trecere la limba ucraineană s-a accelerat de la invazia pe scară largă a Rusiei. Potrivit Institutului Internațional de Sociologie din Kiev, proporția ucrainienilor care vorbesc în principal limba ucraineană acasă a crescut de la 52% în 2020 la 63% în 2025, în timp ce proporția celor care vorbesc limba rusă a scăzut de la 25% la 13%.
Modul în care Rusia îi tratează pe vorbitorii de limba ucraineană
Modul în care Rusia îi tratează pe vorbitorii de limba ucraineană în teritoriile ocupate oferă un test revelator al angajamentului său declarat față de drepturile lingvistice și ale minorităților. În iulie, Human Rights Watch a documentat modul în care autoritățile de ocupație au exclus predarea în limba ucraineană din școli și au pedepsit copiii care continuă să învețe la distanță în limba ucraineană.
În 2024, Curtea Internațională de Justiție a constatat că Rusia a încălcat convenția privind discriminarea rasială prin modul în care a tratat învățământul în limba ucraineană în Crimeea ocupată. Tocmai această convenție intenționează acum Moscova să o invoce împotriva statelor baltice.
Ceea ce ne readuce la avertismentul lui Lavrinec. Comunitățile vorbitoare de limbă rusă se pot trezi prinse între propriile guverne și o putere vecină care revendică dreptul de a le reprezenta.
Pericolul este că, până când NATO va observa trupele ruse traversând o frontieră baltică, Moscova ar putea deja să fi petrecut ani de zile susținând că are tot dreptul să se afle acolo.
Editor : Sebastian Eduard
About the Author
