Ucraina a lansat în timpul nopții un atac masiv cu drone asupra Moscovei și a regiunii înconjurătoare, una dintre țintele aparente fiind un important depozit de petrol care aprovizionează cu combustibil trei dintre aeroporturile capitalei ruse, relatează Kyiv Post.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că, între seara zilei de 5 octombrie și dimineața zilei de 6 octombrie, au fost lansate 650 de drone în direcția Moscovei. Apărarea aeriană rusă a afirmat că a distrus cea mai mare parte dintre acestea înainte ca ele să ajungă în oraș, inclusiv 105 drone aflate în apropierea Moscovei.
Guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, a declarat că, în cursul nopții, au fost interceptate 185 de drone. El a precizat că peste 10 locuințe private au fost avariate în Istra, în localitatea Lobanovo și în așezarea Radumlya.
„Șase persoane au fost rănite. Din păcate, s-a înregistrat un deces”, a declarat Vorobiov.
Una dintre țintele aparente a fost Stația de producție și distribuție Volodarskaya (LPDS), descrisă de publicația de investigații rusă Astra drept cel mai mare depozit de petrol din regiunea Moscovei.
Instalația este exploatată de Transnefteprodukt, parte a companiei de stat ruse Transneft, specializată în conducte petroliere. Aceasta poate prelucra până la 3 milioane de tone metrice de produse petroliere pe an, inclusiv benzină, combustibil pentru aviație și motorină.
Combustibilul produs de această instalație este furnizat celor trei aeroporturi principale din Moscova – Vnukovo, Domodedovo și Șeremetievo.
Atacul semnalat a avut loc la doar câteva zile după ce Ucraina a atacat o altă instalație importantă a companiei Transneft din Rusia. Pe 2 octombrie, forțele ucrainene au lovit instalația LPDS din Samara, situată în regiunea Samara, cel mai mare centru petrolier al Rusiei, potrivit relatărilor presei ruse. În urma atacului, la instalație a izbucnit un incendiu.
Instalația din Samara dispune de 71 de rezervoare de stocare cu o capacitate totală de peste 1,6 milioane de metri cubi și servește drept punct de joncțiune pentru patru conducte petroliere importante.
Viceprim-ministrul rus Alexander Novak a mai declarat că forțele ucrainene au atacat patru rafinării de petrol rusești în noaptea de 2 octombrie, deși nu a precizat care sunt aceste instalații.
Novak a declarat că autoritățile ruse și companiile petroliere au întărit măsurile de securitate în jurul rafinăriilor și au în vedere adoptarea unor măsuri suplimentare de sprijin pentru sectorul de prelucrare a petrolului, inclusiv prelungirea termenelor pentru proiectele de modernizare planificate.
Atacurile au loc pe fondul intensificării bombardamentelor Ucrainei asupra infrastructurii petroliere a Rusiei, o sursă cheie de venituri pentru Moscova și o componentă esențială a sistemului de aprovizionare cu combustibil al țării.
Luni, 5 octombrie, președintele SUA, Donald Trump, a atribuit din nou creșterea prețurilor la benzină atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor de petrol rusești, susținând că perturbările legate de războiul cu Iranul nu mai reprezintă factorul principal.
„Ceea ce determină creșterea prețului benzinei nu mai este Strâmtoarea Ormuz”, a scris liderul american pe Truth Social, susținând că prin această cale navigabilă circulă acum volume record de petrol. În schimb, el a indicat rafinăriile rusești „aruncate în aer de Ucraina” ca factor care determină creșterea prețurilor.
Trump a dat vina și pe închiderea rafinăriilor din statele conduse de democrați. Declarațiile sale vin înaintea alegerilor intermediare din SUA de luna viitoare, în cadrul cărora republicanii se luptă să-și păstreze controlul asupra Congresului.
Citește și:
Editor : A.M.G.
