Un scenariu climatic considerat până de curând îndepărtat începe să fie tratat cu tot mai multă seriozitate de guvernele europene. Circulația de răsturnare meridională a Atlanticului (AMOC), sistemul de curenți oceanici care transportă apele calde dinspre tropice către nordul Atlanticului, s-ar putea slăbi semnificativ pe fondul încălzirii globale. În scenariul extrem al unui colaps, Europa s-ar confrunta cu ierni mult mai reci, secete, furtuni mai puternice, creșterea nivelului mării și perturbări majore ale agriculturii, infrastructurii și economiei, arată Politico.
De la Reykjavík până la Haga, autoritățile europene încep să se pregătească pentru o schimbare radicală a climatului, care ar putea transforma profund condițiile de viață de pe continent.
În adâncurile Atlanticului de Nord, un vast sistem de curenți oceanici cunoscut sub numele de Circulația de răsturnare meridională a Atlanticului (AMOC) transportă apele calde din regiunile tropicale către nord. Acest sistem contribuie semnificativ la menținerea unui climat mai blând în Europa. Însă, pe măsură ce emisiile de gaze cu efect de seră continuă să încălzească planeta, această „pompă de căldură” oceanică este amenințată de slăbire. Într-un scenariu extrem, ea s-ar putea prăbuși aproape complet.
O zonă de apă mai rece decât în mod obișnuit, situată chiar la sud de Groenlanda și supranumită „pata rece”, îi determină pe unii oameni de știință să se teamă că procesul de încetinire ar putea fi deja în desfășurare. Alți cercetători au analizat modele climatice, înregistrări ale temperaturilor oceanice și simulări pentru a evalua dacă sistemul ar putea ajunge la un punct critic mai devreme decât s-a crezut anterior.
Deși un astfel de proces s-ar desfășura pe parcursul mai multor decenii, o încetinire severă sau un colaps al AMOC ar putea perturba agricultura, infrastructura, bunăstarea populației și economia Europei la o scară care ar face ca valurile de căldură și incendiile din verile recente să pară, prin comparație, probleme mult mai ușor de gestionat. Continentul s-ar putea confrunta cu ierni mult mai reci, veri mai secetoase, creșterea nivelului mării și furtuni deosebit de puternice.
Până de curând, această perspectivă era considerată îndepărtată: un scenariu extrem invocat pentru a ilustra pericolele schimbărilor climatice necontrolate.
Pe măsură însă ce numărul studiilor privind probabilitatea unei încetiniri majore sau, mai puțin probabil, a unui colaps total crește, guvernele încep să trateze problema cu mai multă seriozitate și caută soluții pentru limitarea eventualelor pagube.
Islanda a declarat că un colaps al AMOC reprezintă un risc pentru securitatea națională. Țările de Jos analizează ce ar putea însemna o încetinire a sistemului pentru protecția și apărarea coastelor sale. Finlanda examinează consecințele potențiale, iar Regatul Unit cheltuiește milioane pentru dezvoltarea unui sistem de avertizare timpurie. În același timp, miniștrii din țările nordice au început să discute despre această amenințare.
Pentru factorii de decizie, instabilitatea AMOC reprezintă o provocare neobișnuită: cum te pregătești pentru un dezastru îndepărtat, care s-ar putea să nu se producă niciodată, dar care, dacă ar avea loc, ar perturba viața în Europa la o scară greu de imaginat? Guvernele ajung însă din ce în ce mai mult la concluzia că incertitudinea nu poate fi un motiv pentru a nu lua măsuri.
„Este iresponsabil să așteptăm certitudinea absolută înainte de a ne pregăti”, a declarat pentru Politico Johann Pall Johannsson, ministrul islandez al Climei. „Pentru că, până când consecințele vor deveni incontestabile, s-ar putea să fie deja prea târziu pentru a le preveni.”
„Nu este vorba despre panică sau alarmism”, a adăugat el. „Este pur și simplu o guvernare responsabilă.”
Sentimentul de alarmă a ajuns și la Bruxelles, unde, anul trecut, Teresa Ribera, responsabilă pentru tranziția verde a Uniunii Europene, a sugerat includerea AMOC „pe lista acronimelor de securitate națională din Europa”.
Acel sentiment de scufundare
Motorul AMOC se află în Atlanticul de Nord, unde apa rece și sărată se scufundă în adâncurile oceanului. Această scufundare contribuie la atragerea unei cantități mai mari de apă caldă către nord, generând o circulație care a influențat clima Europei timp de mii de ani.
Acest fenomen contribuie la explicarea motivului pentru care Parisul nu are iernile extrem de reci ale orașului Ottawa, chiar dacă capitala Franței se află puțin mai la nord decât orașul canadian. De asemenea, este unul dintre factorii care explică de ce Islanda și țările nordice ale Europei nu au un climat asemănător celui din Siberia.
Însă schimbările climatice amenință acum să perturbe acest mecanism stabil de multă vreme. Pe măsură ce calota glaciară a Groenlandei se topește, iar precipitațiile mai abundente aduc cantități suplimentare de apă dulce în Atlanticul de Nord, apa oceanului devine mai puțin sărată și, prin urmare, mai puțin densă. Astfel, se scufundă mai greu, ceea ce poate slăbi circulația.
Acest lucru poate declanșa un cerc vicios: curenții mai slabi transportă mai puțină sare către nord, ceea ce diluează și mai mult apa și încetinește suplimentar AMOC. Temerile sunt că, în cazul unei încălziri suficient de puternice, circulația ar putea încetini semnificativ sau chiar s-ar putea opri.
Dacă acest scenariu vi se pare familiar, este probabil din cauza filmului catastrofic din 2004, „The Day After Tomorrow”, care imaginează că oprirea curenților oceanici din Atlantic declanșează o înghețare bruscă, aruncând lumea într-o nouă eră glaciară în doar câteva zile. Nu există dovezi că un astfel de scenariu extrem și rapid ar fi posibil.
Și totuși, pericolul nu se limitează la un viitor îndepărtat. Chiar dacă un colaps complet al AMOC s-ar desfășura pe parcursul mai multor decenii, probabil după sfârșitul acestui secol, anumite componente ale sistemului ar putea începe să se destabilizeze mult mai devreme, cu efecte resimțite cu mult înainte ca circulația să se oprească complet.
„Anumite părți ale AMOC ar putea începe să se prăbușească pe parcursul procesului care va duce la colapsul total”, a declarat Laurie Laybourn, cercetătoare la Chatham House și directoare a Inițiativei privind Riscurile Climatice Strategice. „Este un proces care ar genera perturbări pe parcurs.”
Oamenii de știință sunt îngrijorați în special de vârtejul subpolar, un curent circular situat la sud de Groenlanda, care contribuie la alimentarea AMOC. Unele studii sugerează că funcția sa de amestecare a apelor ar putea începe să se deterioreze încă din anii 2040, declanșând schimbări majore într-un interval de doar un deceniu.
O prăbușire a acestui curent circular nu ar arunca întreaga Europă de Nord în înghețul profund asociat cu o oprire completă a AMOC. Dar ar putea aduce ierni semnificativ mai reci și ar crește riscul de secetă.
„Este greu de spus când anume, dar cred că există un risc substanțial ca acest lucru să se întâmple în următorii 20 de ani”, a declarat Swinda Falkena, cercetătoare care studiază curentul circular subpolar la Universitatea din Utrecht. „Practic, asta ar însemna că trebuie să începi să-ți faci planuri chiar de acum.”
În ceea ce privește AMOC în ansamblu, oamenii de știință încă nu știu în ce moment curenții ar putea depăși așa-numitul punct de inflexiune, după care o prăbușire către o stare foarte slabă ar deveni inevitabilă. De asemenea, nu știu cât de aproape se află sistemul de acest prag. Estimările variază de la o încălzire globală de 1,4 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, un nivel pe care lumea l-a atins deja, până la 8 grade Celsius.
Măsura în care curenții vor fi perturbați rămâne o chestiune de dezbatere. Oamenii de știință nu au ajuns încă la un consens nici în privința faptului că încetinirea a început deja. Sunt însă de acord că, pe măsură ce clima continuă să se încălzească, AMOC va slăbi.
În 2023, Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC), care publică rapoarte ce reflectă stadiul actual al consensului științific, a concluzionat că AMOC „este foarte probabil să se slăbească pe parcursul secolului XXI”, intensitatea sa urmând să scadă cu 24% până la 39% față de nivelurile preindustriale.
IPCC și-a exprimat, de asemenea, „un grad mediu de încredere” că „nu se preconizează o prăbușire bruscă înainte de 2100”. Cercetările publicate după lansarea raportului au ridicat însă posibilitatea ca sistemul să atingă un punct de inflexiune mult mai devreme.
Două studii recente au situat acest prag în jurul mijlocului acestui secol. Un alt articol a constatat că, chiar dacă emisiile de gaze cu efect de seră sunt reduse, este mai probabil ca o prăbușire să înceapă înainte de sfârșitul secolului. Un alt studiu a sugerat că, chiar și în cazul unei încălziri moderate, riscul unei opriri a AMOC este de aproximativ 25%. Iar un studiu publicat în acest an a concluzionat că intensitatea curenților se va reduce la jumătate până în 2100. În schimb, un alt articol recent a constatat că un colaps complet este puțin probabil în acest secol.
„Riscurile”, a spus Jóhannsson, ministrul islandez al Climei, „par a fi mai grave decât se credea anterior”.
Un viitor înghețat
Oamenii de știință încep să schițeze cum ar putea arăta Europa după un colaps al AMOC, bazându-se pe modele climatice și pe cercetări privind influența curenților asupra temperaturilor, precipitațiilor, nivelului mării și ecosistemelor. Imaginea pe care o descriu, în studiile publicate și în interviurile acordate POLITICO, este dramatică.
Iarna, furtunile ar putea lovi continentul, alimentate de diferența marcantă de temperatură dintre un nord puternic răcit și un sud care ar rămâne mult mai cald.
Gheața marină arctică s-ar putea extinde către sud, până în apropierea Scoției și a fiordurilor nordice.
În Marea Baltică ar putea fi necesară utilizarea unor nave spărgătoare de gheață. Canalele din Amsterdam s-ar putea îngheța complet, în timp ce valurile de frig ar putea face ca temperaturile să scadă până la minus 20 de grade Celsius în Țările de Jos și până la minus 40 de grade Celsius în Scandinavia.
Seceta din Africa de Vest ar putea determina mai mulți migranți să se îndrepte spre nord, pe măsură ce centura tropicală a ploilor s-ar deplasa către sud. Între timp, Islanda s-ar putea confrunta cu o devastare economică pe fondul prăbușirii stocurilor de pește, potrivit unui scenariu elaborat de cercetători pentru Consiliul Nordic al Miniștrilor.
De-a lungul coastei nord-atlantice a Europei, creșterea nivelului mării ar putea agrava inundațiile și ar putea favoriza pătrunderea apei sărate în terenurile agricole situate la altitudini joase. Verile ar continua să aducă episoade de căldură extremă, dar scăderea precipitațiilor ar putea agrava deficitul de apă. Un studiu a constatat că, în Regatul Unit, suprafața de teren adecvată pentru cultivarea culturilor agricole ar scădea de la 32% în prezent la 7% după o prăbușire a AMOC.
Preocupările legate de aceste posibile efecte încep să influențeze planificarea guvernamentală. Islanda, care a declarat colapsul AMOC drept un risc pentru securitatea națională, a adus această amenințare în atenția Consiliului Nordic al Miniștrilor în această primăvară. „Am discutat despre pregătirea unei evaluări comune a riscurilor pentru țările nordice”, a declarat Jóhannsson.
În Finlanda, ministrul pentru Climă, Sari Multala, a lansat în această vară o evaluare a implicațiilor pe care le-ar putea avea o încetinire a AMOC pentru țară, inclusiv consecințele asupra climei, Mării Baltice și sectoarelor-cheie precum agricultura, energia și transporturile.
„Ar fi destul de evident că, dacă temperatura ar scădea atât de drastic precum prevăd scenariile cele mai pesimiste, condițiile de viață din Finlanda s-ar deteriora foarte mult”, a declarat ea pentru Politico. „Deoarece consider că ne aflăm în prima linie în ceea ce privește acest punct de cotitură, vrem să fim cei care dețin cele mai bune cunoștințe în acest domeniu.”
Țările de Jos desfășoară o evaluare similară, cu un accent deosebit pe amenințarea la adresa apărării sale împotriva inundațiilor și a creșterii nivelului mării. Comisarul olandez al Programului Delta, o persoană numită de guvern și însărcinată cu protejarea țării împotriva amenințărilor legate de apă, lucrează pentru a include slăbirea AMOC ca „scenariu ipotetic” în planurile de pregătire ale țării. Studiile sugerează că o oprire a AMOC ar putea contribui la o creștere a nivelului mării cu aproximativ jumătate de metru în anumite zone ale Atlanticului de Nord, pe lângă creșterea deja provocată de încălzirea globală.
„Viteza este incertă, momentul este incert, iar impactul este incert”, a declarat Saskia van Vuren, care îl consiliază pe comisarul Delta cu privire la AMOC. Fenomenul influențează deja însă planificarea. „Ar trebui să recunoaștem că, în viitor, ar putea exista calote de gheață [pe râuri]”, a adăugat ea, făcând referire la proiectele de refacere a cursurilor râurilor aflate în derulare.
Cu toate acestea, rămân incertitudini majore. Există, de exemplu, posibilitatea ca încălzirea globală să anuleze o parte din răcirea iernilor asociată cu slăbirea AMOC.
Totuși, „incertitudinea nu este un motiv pentru inactivitate”, a afirmat Walid Oueslati, șeful diviziei climatice a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care a coordonat un raport privind modul în care factorii de decizie pot aborda astfel de riscuri. „Este un motiv pentru o mai bună gestionare a riscurilor.”
„Guvernele se confruntă zilnic cu riscuri incerte”, a adăugat el, citând „criza financiară, de exemplu, sau pandemia, sau cutremurele și alte dezastre naturale”.
Monitorizarea oceanelor
Una dintre primele linii de apărare împotriva unui posibil colaps al AMOC constă în monitorizarea momentului în care sistemul începe să se destabilizeze. Guvernele și oamenii de știință investesc în sisteme de avertizare timpurie pentru a detecta momentul în care componentele critice ale circulației se apropie de un punct de inflexiune.
Guvernul britanic a alocat 81 de milioane de lire sterline, echivalentul a 94 de milioane de euro, unui program de cercetare menit să creeze un mecanism de avertizare timpurie pentru două sisteme-cheie asociate AMOC, care s-ar putea apropia ele însele de un punct fără întoarcere: calota glaciară a Groenlandei și vârtejul subpolar.
„Încercăm să reunim echipe pentru a observa, modela și prognoza mai bine punctele de basculare, astfel încât să putem reacționa mai bine la acestea”, a declarat Gemma Bale, una dintre cele două cercetătoare care conduc programul.
Programul, la fel ca orice efort de monitorizare a AMOC, depinde de observații fiabile și pe termen lung ale oceanului, a adăugat ea.
Cercetătorii au instalat ancore de-a lungul Atlanticului pentru a măsura curenții. Una dintre aceste rețele, cunoscută sub numele de RAPID, este cel mai longeviv program de observare și dispune de 20 de ani de date consistente.
„Este singurul lucru care ne arată direct cum se schimbă AMOC de la o zi la alta, de la o lună la alta, de la un an la altul”, a declarat Penny Holliday, director științific la Centrul Național de Oceanografie din Marea Britanie, care coordonează proiectul împreună cu alți parteneri. Până în prezent, rețeaua a înregistrat o ușoară scădere a intensității AMOC, deși oamenii de știință nu sunt încă siguri dacă schimbările climatice sunt responsabile pentru acest fenomen.
Totuși, rețeaua de monitorizare rămâne fragilă. Multe dintre aceste sisteme sunt finanțate prin granturi de cercetare pe termen scurt, dintre care unele se vor epuiza până în 2028, lăsând programele de observare desfășurate de zeci de ani vulnerabile la schimbările de priorități ale guvernelor.
În Statele Unite, de exemplu, administrația președintelui Donald Trump a decis la începutul acestui an să reducă finanțarea pentru monitorizarea oceanelor și să demonteze unele dintre balizele de observare, dar a revenit asupra deciziei în urma unui val de proteste.
Pentru oamenii de știință, acest episod a evidențiat problema tratării monitorizării oceanelor pe termen lung ca pe o serie de proiecte de cercetare pe termen scurt. În schimb, ei își doresc un sistem permanent de observare, finanțat la nivel internațional, o infrastructură la o scară similară celei pe care guvernele o susțin deja pentru prognozele meteorologice sau cercetarea spațială.
„Dacă am putea să ne unim eforturile… atunci am avea un sistem de avertizare timpurie”, a spus Holliday. „Am putea spune fiecărei națiuni dacă declinul AMOC prevăzut de modele a început deja.”
Comisia Europeană a făcut un prim pas în această vară, anunțând o finanțare de 92 de milioane de euro pentru observarea oceanelor. O conferință de angajamente organizată în septembrie a ridicat suma la 220 de milioane de euro. Cercetătorii specializați în AMOC au salutat fondurile, dar au afirmat că un sistem fiabil, la scara întregului Atlantic, ar necesita mult mai mult.
„Ai nevoie de aproximativ 500 de milioane sau 1 miliard de euro pe an, iar atunci poți măsura tot ce se poate măsura în oceane”, a spus Sjoerd Groeskamp, cercetător la Institutul Regal Olandez pentru Cercetări Marine. „Ceea ce pare mult, dar nu este. Acceleratorul de particule [de la CERN] are un buget de 1 miliard de euro pe an, nu-i așa? Telescopul James Webb a costat 10 miliarde de euro.”
Groeskamp a colaborat cu câțiva deputați din Parlamentul European pentru a face presiuni asupra Comisiei în vederea obținerii unei finanțări suplimentare de 25 de milioane de euro pe an pentru monitorizarea AMOC.
Mohammed Chahim, un europarlamentar olandez de centru-stânga care a condus campania pentru obținerea finanțării suplimentare, a declarat că Bruxelles-ul ar trebui să „creeze un program financiar structurat pentru monitorizarea oceanelor, așa cum facem în cazul spațiului”.
„AMOC este una dintre cele mai mari preocupări ale mele”, a adăugat el. „Dacă ne gândim la pagubele economice pe care le-am putea suferi din cauza AMOC, cheltuirea a câteva milioane sau a câteva sute de milioane pentru un program de observare pe termen lung joacă un rol esențial.”
Pregătire cu beneficii reciproce
Chiar dacă datele de observare le indică guvernelor doar faptul că prăbușirea AMOC a devenit inevitabilă, oferind o avertizare tardivă mai degrabă decât una timpurie, această informație ar rămâne importantă, având în vedere intervalul de decenii în care efectele fenomenului s-ar manifesta.
„Odată ce știm că punctul de inflexiune a fost depășit, că AMOC nu își va reveni brusc, ci va continua să se deterioreze în deceniile următoare, acest lucru are un impact major asupra măsurilor de adaptare care vor fi luate”, a declarat Stefan Rahmstorf, oceanograf la Institutul din Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic.
Între timp, experții afirmă că există o serie de „măsuri fără regrete” pe care factorii de decizie le pot adopta pentru a-și proteja cetățenii în cazul unei prăbușiri a curenților și care ar aduce beneficii țărilor chiar și în situația în care AMOC ar rămâne stabil.
„Există situații avantajoase pentru toate părțile, cum ar fi îmbunătățirea izolației locuințelor, care contribuie atât la combaterea încălzirii globale, cât și la protejarea populației în cazul unei scăderi semnificative a temperaturilor”, a spus Rahmstorf.
Multe dintre consecințele unei opriri a AMOC ar agrava problemele cu care Europa se confruntă deja pe fondul încălzirii globale, inclusiv seceta, fenomenele meteorologice extreme și creșterea nivelului mării. Aceasta înseamnă că o mare parte din măsurile de pregătire necesare sunt deja cunoscute: consolidarea infrastructurii împotriva fenomenelor meteorologice extreme, investiții în protecția împotriva inundațiilor de coastă și construirea unor lanțuri de aprovizionare mai rezistente.
„Putem identifica câteva măsuri pe care nu le vom regreta”, a afirmat Laybourn, cercetătoare la Chatham House. Ea a menționat modernizarea clădirilor, refacerea mediului natural pentru a spori reziliența agriculturii și sprijinirea țărilor din Africa unde musonii ar putea fi perturbați. „Există unele măsuri care funcționează indiferent de ce se va întâmpla.”
Cea mai importantă măsură fără regrete este, de asemenea, singura despre care oamenii de știință afirmă că poate reduce riscul prăbușirii AMOC: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
„Răspunsul principal trebuie să fie acela de a înceta ezitările și amânările în ceea ce privește reducerea emisiilor și renunțarea treptată la combustibilii fosili”, a afirmat Rahmstorf.
Acest lucru este valabil chiar și pentru părțile sistemului care s-ar putea destabiliza mai repede, cum ar fi vârtejul subpolar. „Pentru a reduce riscul ca acest lucru să se întâmple, singurul lucru concret pe care îl poți face este pur și simplu să încetinești încălzirea globală”, a spus Falkena, cercetătoarea de la Universitatea din Utrecht. „Reduceți emisiile cât de repede puteți.”
Acest mesaj este preluat din ce în ce mai mult de guvernele celor mai expuse la această amenințare.
„Cel mai important lucru pe care îl putem face pentru a limita creșterea temperaturii este să reducem rapid emisiile”, a declarat ministrul norvegian al Climei, Andreas Bjelland Eriksen, când a fost întrebat cum abordează țara sa riscul unei opriri a AMOC.
Jóhannsson, din Islanda, a comparat reacția țării sale la amenințarea reprezentată de AMOC cu modul în care creșterea nivelului mării a determinat statele insulare din Pacific să solicite măsuri climatice globale mai ferme.
„Pentru noi, posibilitatea colapsului AMOC nu este o chestiune științifică abstractă”, a spus el. „Este, practic, o chestiune existențială, deoarece știm că destabilizarea AMOC ar aduce perturbări profunde infrastructurii noastre, ecosistemelor noastre și modului nostru de viață.”
Editor : C.A.
About the Author
