La 40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, Moscova se confruntă cu o nouă bătălie informațională tulburătoare legată de un incident ce ar putea fi încă și mai înspăimântător decât topirea miezului unui reactor nuclear, relatează Newsweek. Cazul unei tinere laborante din Siberia, care ar fi murit de ciumă pulmonară, a declanșat o serie de reacții confuze și contradictorii din partea autorităților din Rusia, ceea ce amintește de criza din 1986, atunci când sovieticii au încercat să ascundă incidentul, iar lumea a aflat adevărul doar după ce suedezii au detectat din întâmplare materialul radioactiv eliberat în urma dezastrului.
În ultima perioadă, au apărut rapoarte din Siberia potrivit cărora Daria Șipilova, o laborantă care lucra pentru un institut de combatere a ciumei din Irkutsk, ar fi murit în urma infectării cu Yersinia pestis, după ce ar fi spart o eprubetă care conținea această bacterie ce provoacă ciuma.
Institutul pentru care lucra victima desfășura activități de cercetare în domeniile securității biologice și combaterii bioterorismului. Rospotrebnadzor, autoritatea rusă pentru sănătate publică, a negat faptul că ar fi avut loc vreun accident în acest laborator și a respins ipoteza unui focar de ciumă.
Totuși, Moscova a oferit mult prea puține informații pentru ca experții din afara Rusiei să poată determina ce s-a întâmplat și care sunt riscurile. Un document publicat pe site-ul institutului din Irkutsk din noiembrie 2022 dezvăluie faptul că Y. pestis este unul din numeroșii agenți patogeni studiați aici.
Șipilova ar fi început să prezinte simptome de pneumonie și a fost internată la un spital din Șelehov, în apropiere de Irkutsk, pe data de 29 septembrie. În ziua de 1 octombrie, secția de spitalizare din acel centru a fost plasată în carantină; pe 2 octombrie, Șipilova a murit.
Acestea sunt datele publicate în presa rusă, însă autoritățile din Rusia au oferit informații uneori contradictorii despre seria de evenimente care a dus la moartea tinerei, refuzând să publice informații detaliate despre ce s-a întâmplat cu adevărat în Irkutsk.
Mesajele confuze și contradictorii ale autorităților din Rusia
În declarația oficială a Rospotrebnadzor se menționează că un angajat al institutului din Irkutsk a fost diagnosticat cu „pneumonie cu o etiologie nedeterminată” și că o comisie de specialitate, care a investigat dacă au fost încălcate normele de biosecuritate, nu a constatat nicio situație de urgență care să implice microorganisme patogene în laboratorul în care lucra victima.
O a doua comisie trimisă de șefa serviciului de sănătate publică din Rusia, Anna Popova, a ajuns la aceeași concluzie, însă nu a prezentat detalii sau dovezi care să susțină această concluzie.
Declarațiile altor oficiali ruși nu au făcut decât să alimenteze și mai mult speculațiile apărute în legătură cu acest incident.
Guvernatorul regiunii Irkutsk, Igor Kobzev, a spus că autoritățile investighează un posibil caz de „infecție extrem de periculoasă”, dar nu a oferit niciun diagnostic.
În același timp, Alexei Țidenov, guvernatorul regiunii învecinate Bureatia, a postat un mesaj în care se referea la o femeie care a murit „de ciumă”. Mesajul a fost apoi editat pentru a transmite că victima este „posibil” să fi murit de ciumă.
Oficialii orașului Baikalsk din Irkutsk au emis un avertisment pe Telegram prin care îi sfătuiau pe locuitori să nu călătorească în Șelehov din cauza rapoartelor legate de ciumă. Avertismentul a fost șters mai târziu.
Indiferent de ce s-a întâmplat în Irkutsk, pentru sistemul lui Putin este clar că transparența nu este o virtute.
Dezastrul de la Cernobîl și o descoperire întâmplătoare în Suedia
Lumea a aflat despre dezastrul de la Cernobîl doar pentru că sovieticii au fost „trădați” de vânt. Radiația emisă de reactorul distrus a fost detectată de specialiștii de la centrala nucleară Forsmark din Suedia. Aceștia s-au temut inițial că erau pe cale să se confrunte cu un dezastru nuclear major în țara lor.
Fără Suedia și celelalte țări scandinave care au dat alarma, se poate să mai fi durat săptămâni sau chiar luni de zile până când accidentul de la Cernobîl să fie dezvăluit de serviciile de informații, sateliții de spionaj sau localnicii îngroziți.

În afară de cei peste 30 de lucrători și pompieri care au intervenit la Cernobîl și au murit din cauza exploziei inițiale sau a expunerii la radiații, sute de mii de oameni au fost strămutați, mulți dintre ei suferind mai apoi de cancer tiroidian.
Acea lume nu mai există. Serviciul de securitate FSB și autoritatea de reglementare a comunicațiilor, Roskomnadzor, controlează în continuare o mare parte din ecosistemul digital național, însă nu mai au același monopol asupra informației ca autoritățile sovietice.
După cum s-a văzut în cazul mesajelor postate de oficialii locali din Irkutsk, Bureatia și Baikalsk, chiar dacă postările originale au fost șterse sau modificate ulterior, conținutul lor a fost înregistrat imediat după publicare.
O posibilă amenințare catastrofală de natură biologică
Ministerul sănătății din Kazahstan a spus deja că monitorizează situația din Irkutsk, efectuează controale de carantină sanitară la frontiera cu Rusia și analizează riscul răspândirii unei boli infecțioase. Și Kârgâzstan a luat măsuri asemănătoare.
Niciuna dintre țări nu susține că Rusia s-ar confrunta cu un focar de ciumă, dar ambele au luat măsuri de precauție înainte ca situația să poată fi clarificată.
Și Washingtonul monitorizează situația împreună cu Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), cerându-le autorităților ruse să ofere „informații precise cât mai repede și în mod deschis”.
Guvernele nu ar trebui să fie nevoite să evalueze o posibilă amenințare catastrofală de natură biologică folosind rapoartele apărute în presă, declarațiile contradictorii făcute de politicienii ruși și mesajele de avertizare publicate și șterse, apoi, la scurt timp.
Dacă nu este vorba de niciun accident de laborator și niciun caz de ciumă, Rospotrebnadzor ar trebui să poată demonstra asta. Dacă autoritățile sunt nesigure, nu ar trebui să ascundă acest lucru.

Cazul Wuhan și tactica autorităților chineze la începutul pandemiei de COVID-19
Felul în care criza de COVID-19 a fost gestionată, cel puțin la început, a demonstrat ce se poate întâmpla atunci când dorința autorităților de a controla mesajul intră în conflict cu datoria lor de a proteja publicul.
După ce oficialii din Wuhan au recunoscut apariția primelor 27 de cazuri de pneumonie virală din cauze necunoscute, specificând că virusul nu se transmite de la un om la altul și că niciun membru al personalului medical nu s-a infectat, poliția a început să îi ancheteze pe oamenii suspectați că au răspândit „zvonuri” despre o epidemie virală.
Printre ei s-a numărat și dr. Li Wenliang, care a distribuit un raport despre un focar de infecție virală pe un grup de WeChat folosit de colegii lui din domeniul medical, care apoi a fost scurs în public.
Poliția l-a atenționat oficial și l-a trimis înapoi la muncă. O lună mai târziu, dr. Wenliang a murit, iar lumea se confrunta cu o nouă pandemie.
Chiar dacă infectarea cu ciumă pulmonară va fi confirmată, Y. pestis se transmite de la o persoană la alta mult mai greu decât SARS-CoV2, în condiții normale. Acest lucru se întâmplă de obicei doar printr-o expunere de la mică distanță la picături respiratorii mari.
Chiar și așa, autoritățile din Rusia ar trebui să demonstreze faptul că „totul se află sub control”, așa cum susțin acestea. Irkutsk poate că nu o să devină un nou Cernobîl sau Wuhan, însă Moscova nu ar trebui să se aștepte ca lumea să afle adevărul la fel ca în 1986: din întâmplare și împotriva dorinței oficialilor.
Editor : Raul Nețoiu
