După ce a pus sechestru pe vila din Mogoșoaia deținută de Călin Georgescu, decizie contestată în instanță, DIICOT a anunțat că a pus sechestru și asupra „mai multor conturi” deschise pe numele acestuia. Măsura DIICOT a fost luată în dosarul în care Georgescu este acuzat că a înșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro.
„La data de 7 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor conturi bancare deschise pe numele inculpatului, în vârstă de 64 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”, a anunțat DIICOT.
- Este neclar câte conturi bancare care îi aparțin lui Călin Georgescu au fost găsite de DIICOT. Din ultima declarație de avere, depusă în 2024, reiese că fostul candidat la alegerile prezidențiale avea două depozite bancare.
Măsura anunțată de DIICOT vine în ziua în care Tribunalul București judecă contestația lui Călin Georgescu în ceea ce privește sechestrul pus asupra vilei pe care o deține în Mogoșoaia. Detalii, aici.
CITEȘTE AICI MAI MULTE INFORMAȚII DIN DOSARUL DIICOT:
Călin Georgescu, întrebat din ce bani trăiește: „Dumnezeu ne ține pe toți”
Călin Georgescu a fost întrebat pe 15 martie, în cadrul unui interviu la Realitatea Plus, care sunt sursele de finanțare pe care le are în prezent.
„Dumnezeu ne ține pe toți. Și pe mine, și pe dumneavoastră, și pe aceia care pun aceste întrebări, nu de dragul de a da un răspuns, ci pentru că le place bârfa. Nu sunt interesat de așa ceva, continui să spun că toate aceste răzbunări ale sistemului fac cinste”, a fost răspunsul lui Călin Georgescu.
Ultima sursă oficială din care putem consulta averea lui Călin Georgescu este declarația depusă în momentul în care s-a înscris în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2024, anulate între timp.
Din ceea ce a declarat Georgescu reiese că acesta deține, alături de soție, un teren intravilan cumpărat în 2022 în Brașov, cu o suprafață de 3.903 metri pătrați.
- Acesta a greșit în momentul în care a completat capitolul „clădiri”, întrucât a introdus aceleași date cu cele introduse la capitolul „terenuri”.
Din declarația de avere mai reiese că deținea un autoturism Toyota Yaris, fabricat în 2022.
Călin Georgescu a subliniat, însă, că avea la acel moment două depozite la o bancă, cu 100.000, respectiv 164.000 de euro, adică 264.000 de euro în total. Singura sursă de finanțare indicată de Georgescu era salariul încasat de la Universitatea din Pitești (72.000 de lei anual).
Averea neoficială a lui Călin Georgescu
Presa și procurorii au găsit, însă, și alte surse de venit sau imobile în cazul lui Călin Georgescu.
În dosarul în care Georgescu este trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, dintre care cea mai gravă fiind cea de tentativă la răsturnarea ordinii constituționale, procurorii au găsit o sursă alternativă de venit pentru fostul candidat la prezidențiale: mercenarul Horațiu Potra.
Potrivit datelor din ancheta Parchetului General, obținute de Digi24, Călin Georgescu s-a întâlnit „în mod repetat, în intervalul mai-noiembrie 2024” cu Horațiu Potra și cu apropiați de-ai săi.
În cadrul acestor întâlniri, arată anchetatorii, Georgescu primea bani cash de la Potra, în jur de 10.000 de dolari/întâlnire.
Tot în 2025, Fanatik a stat de vorbă cu persoana care a cumpărat casa în care au locuit soții Georgescu între 2013 și 2021 în Austria. Acesta susține că a cumpărat locuința cu 600.000 de euro.
Rise Project arăta în anul 2024 că, pe lângă terenul din Brașov, soții Georgescu au mai cumpărat între 2022 și 2024 un teren în Argeș, cu 100.000 de euro, și o vilă în Mogoșoaia, cu 280.000 de euro.
Editor : M.G.
