Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile rezervate transportului public, acolo unde administratorul drumului permite accesul, potrivit proiectului adoptat miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Conducătorii acestor vehicule vor putea și să înainteze pe lângă coloanele oprite la semafor, cu cel mult 20 km/h.
Proiectul de modificare a Codului rutier a fost adoptat cu 238 de voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” și 15 abțineri, iar un deputat nu a votat.
Textul prevede că „banda destinată mijloacelor de transport în comun poate fi utilizată de motociclete și mopede, în condițiile stabilite de administratorul drumului”. Accesul nu va fi permis automat pe toate benzile de autobuz, ci va depinde de decizia autorității care administrează drumul și de semnalizarea existentă.
Bicicletele nu primesc prin acest proiect dreptul general de a circula pe benzile rezervate transportului public. Ele sunt incluse însă în alte reguli adoptate, referitoare la înaintarea pe lângă coloanele oprite și la staționarea pe trotuar.
În ce condiții vor putea înainta pe lângă coloanele oprite
Bicicliștii și conducătorii de motociclete fără ataș și mopede vor putea înainta pe lângă coloanele de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului sau la bariera unei treceri la nivel cu calea ferată.
Manevra va fi permisă numai dacă există suficient spațiu lateral, nu sunt stânjeniți ceilalți participanți la trafic și viteza de deplasare nu depășește 20 km/h. Excepția nu se aplică în cazul coloanelor oprite la trecerile pentru pietoni, unde depășirea va rămâne interzisă.
Proiectul mai stabilește că nu reprezintă depășire situația în care o motocicletă sau un moped trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol aflat pe același sens de circulație, dacă manevra este efectuată fără traversarea marcajului care delimitează banda.
Motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele vor putea staționa pe trotuar, paralel cu axa drumului și cât mai aproape de marginea dinspre carosabil. Va trebui însă să rămână la dispoziția pietonilor o zonă liberă cu o lățime de cel puțin un metru.
Aceeași excepție va fi valabilă pentru autovehiculele deținute de persoanele cu dizabilități, de însoțitorii sau asistenții personali ai acestora, precum și pentru vehiculele destinate transportului bolnavilor.
Administratorii drumurilor vor trebui să amenajeze locuri gratuite pentru motociclete și mopede în parcările publice care au cel puțin șase locuri pentru autoturisme.
Spații speciale în fața mașinilor, la semafor
Proiectul prevede și amenajarea unor „spații de siguranță” pentru motociclete și mopede înaintea liniei la care opresc celelalte vehicule.
Aceste zone vor avea o lungime de trei metri și vor fi marcate pe toată lățimea drumului, la intrarea în intersecțiile semaforizate și la trecerile la nivel cu calea ferată prevăzute cu bariere sau semibariere. Motocicliștii care au înaintat legal pe lângă coloana oprită vor putea aștepta în aceste spații până la schimbarea culorii semaforului sau la ridicarea barierei.
Textul menține obligația conducătorilor și pasagerilor motocicletelor și mopedelor de a purta căști de protecție omologate, cu elementele de siguranță cuplate corespunzător.
Pentru a produce efecte, legea trebuie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial. După intrarea sa în vigoare, Guvernul va avea la dispoziție 60 de zile pentru a actualiza Regulamentul de aplicare a Codului rutier. Până atunci, regulile actuale rămân valabile.
Parlamentul a respins anterior un alt proiect care ar fi permis autoturismelor folosite pentru transport alternativ, prin platforme precum Uber sau Bolt, să circule pe benzile destinate transportului public. În schimb, mopedele folosite pentru livrări vor beneficia de noile reguli, indiferent de scopul în care sunt utilizate.
Editor : A.D.
