Franța suspendă folosirea grenadelor paralizante împotriva liceenilor, după rănirea gravă a unui adolescent de 15 ani în timpul unei confruntări cu forțele antirevoltă. Decizia vine pe fondul unui val de proteste care durează de peste două săptămâni și care a dus la închiderea a peste 500 de școli.
Organizaţii pentru drepturile omului, elevi, studenţi şi politicieni din opoziţie au acuzat poliţia franceză de utilizarea unei forţe disproporţionate în timpul valului de proteste, care durează de peste două săptămâni, scoţând la iveală nemulţumirea profundă a populaţiei în perspectiva alegerilor de anul viitor, potrivit Agerpres.
Ministrul de interne Laurent Nunez a spus că a ordonat suspendarea utilizării grenadelor paralizante până la clarificarea celor petrecute luni la Lens, în nordul ţării. Potrivit lui Nunez, există o „puternică probabilitate” ca o grenadă paralizantă neletală să fi cauzat pierderea mâinii adolescentului.
„Suspend folosirea lor împotriva mişcării liceenilor până când se va face lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat în acest caz”, a spus ministrul, adăugând că, în total, 18 anchete au fost înaintate inspectoratului de poliţie. Liceeni acuză infrastructura degradată, deficitul de cadre didactice, programele şcolare supraîncărcate şi, în general, subfinanţarea educaţiei.
Ei pun pe seama condiţiilor de învăţare precare declinului rezultatelor obţinute de Franţa în cadrul testelor PISA ale OCDE, rezultate care, potrivit clasamentelor, au scăzut într-un ritm mai accelerat decât media OCDE începând cu anul 2015.
La citit, elevii francezi în vârstă de 15 ani – primul an de liceu – au obţinut în 2025 cu 43 de puncte mai puţin faţă de acum un deceniu, aceasta fiind cea mai mare scădere înregistrată în rândul ţărilor OCDE. De asemenea, tot ei au înregistrat cea mai mare scădere a scorurilor la matematică.
Miercuri, protestele nu au dat semne de liniştire, peste 500 de şcoli fiind închise la o zi după ce demonstraţiile au cuprins toată ţara. Sindicatele au chemat la o nouă zi de marşuri de protest joi.
Prim-ministrul Sebastien Lecornu a admis că revendicările elevilor francezi sunt „legitime”, dar a descris aceste tulburări drept cele mai violente demonstraţii ale liceenilor din ultimele decenii.
Partidele de extremă-dreapta şi de extremă-stângă sunt favorite în cursa prezidenţială pentru succesiunea lui Emmanuel Macron, cu şase luni înainte de alegeri.
Presat să ţină sub control datoria publică în contextul unei creşteri economice slabe, guvernul dispune de resurse financiare limitate pentru a răspunde nemulţumirilor elevilor legate de deficitul de personal, lipsa investiţiilor în clădiri şcolare învechite şi inegalităţile dintre regiuni.
Într-un semn că protestele din Franţa s-ar putea extinde şi în alte ţări europene, unde bugetele se află sub presiune în timp ce guvernele încearcă să facă faţă crizelor succesive ale creşterii costului vieţii şi energiei, elevii din anumite zone ale Belgiei au început acţiuni similare.
În oraşul belgian Liege, din regiunea francofonă Valonia (în sudul ţării), cel puţin 107 persoane au fost arestate în legătură cu protestele elevilor din această lună, a relatat agenţia de ştiri Belga. Cadre didactice, de asemenea, se află în grevă.
În Portugalia, principalul sindicat al profesorilor, FENPROF, a declanşat la mijlocul lunii septembrie o grevă pe termen nelimitat împotriva orelor suplimentare, refuzând să presteze muncă neplătită peste limita de 35 de ore pe săptămână prevăzută de lege.
„Cauzele profunde ale protestelor (din Franţa) reflectă probleme familiare profesorilor şi elevilor din alte ţări: deteriorarea condiţiilor din şcoli, deficitul de cadre didactice, volumul excesiv de muncă şi inegalităţile tot mai mari în ce priveşte accesul la educaţie”, a subliniat FENPROF într-un comunicat.
În Spania, de asemenea, sindicatele profesorilor protestează faţă de condiţiile din şcolile de stat. Profesorii din Madrid plănuiesc o grevă pe 14 octombrie, în sprijinul unor revendicări precum reducerea numărului de ore de predare, clase mai puţin numeroase şi salarii mai mari.
Editor : M.I.
