Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a spus la Digi24 că facturile la încălzire ale românilor care au centrale pe gaz sau sunt racordați la sistemele centralizate de încălzire nu vor crește în această iarnă. În schimb, la curentul electric sunt așteptate scumpiri de circa 20%.
Întrebat despre scumpirea gazelor, Bușoi a spus: „În facturile tuturor consumatorilor casnici și ale tuturor celor care sunt racordați la sistemele centralizate de încălzire ale marilor municipii, pentru că acolo nu se fac diferențieri, nu există niciun impact. Că avem centrală de apartament, de bloc, că folosim gazul pentru încălzire, lucrul acesta nu va avea un impact, pentru că avem un preț fixat, 110 lei pe megawatt-oră. Sigur, marja distribuitorului de furnizare este și ea limitată. Există acele costuri de distribuție, dar care și ele sunt reglementate”.
„Nu există niciun motiv (de scumpire, n.r.). Dimpotrivă, avem siguranța că nu vedem la același consum creșteri de facturi la consumatorii casnici și la cei care sunt racordați la sistemul centralizat”, a adăugat el.
„Marea provocare și marea problemă este pentru consumatorii industriali de gaz natural, pentru că, deși producem gaz natural în România, pentru acel preț reglementat sunt deja cantitățile contractate, sunt deja în depozite, suntem peste media Uniunii Europene, noi am depășit deja 80%, care era obiectivul pentru 1 octombrie, și ne vom duce către cel puțin 90% în apropierea sezonului rece. În schimb, pentru consumatorii industriali sunt prețurile pieței și piața românească este și ea influențată de indicele TTF”, a explicat Bușoi.
În ceea ce privește prețul energiei, „vorbim de creșteri în jurul de 20-22% în acest moment, ca previzionări pentru iarna și primăvara anului viitor, pe factura finală”, a spus secretarul de stat. Aceasta, în condițiile în care centrala nucleară de la Cernavodă va fi repornită.
