La începutul acestei veri, coridoarele spitalului regional din Hola Prystan, un oraș din regiunea Herson din Ucraina, ocupată de Rusia, care odinioară erau pline de viață, erau acum învăluite într-o liniște amenințătoare. Uneori, spitalul era cufundat în întuneric în timpul întreruperilor de curent care durau ore întregi, relatează The Guardian.
O mare parte din echipamentele medicale și consumabilele spitalului fuseseră furate și redirecționate către armată, iar mulți dintre angajații cu experiență plecaseră.
„Ei [forțele ruse] au luat chiar și o parte din mobilier”, spune Natalia Sergeevna, care a lucrat mai bine de două decenii ca asistentă medicală în spital înainte de a fugi, în iulie, pe teritoriul controlat de Ucraina.
În anumite privințe, spitalul ei a avut noroc, spune ea, în timp ce alte unități din teritoriile ocupate de Rusia au fost transformate în baze militare – așa cum s-a întâmplat în regiunile de la granița cu Ucraina – sau pur și simplu au fost închise.
În ciuda infrastructurii rudimentare și a coridoarelor întunecate, oamenii continuau să vină la spital, spune Sergeevna, parcurgând adesea drumuri anevoioase prin peisajul plin de mine al orașului Herson ocupat.
„Veneau cu leziuni și răni; veneau în căutarea unor oncologi, endocrinologi sau servicii de îngrijire paliativă. Femeile continuau să vină însărcinate”, spune ea, „dar pe zi ce trecea devenea tot mai greu să le ajutăm”.
În ultimele luni, situația s-a înrăutățit și mai mult, blocadele și penuria de provizii lăsând unele teritorii ocupate de Rusia cu asistență medicală limitată.
În luna iunie, Misiunea ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina a declarat că situația din Oleshky și Hola Prystan, unde lucra Sergeevna, devenea disperată, mii de oameni rămânând fără hrană, apă și medicamente.
Se menționa că ambulanțele nu mai veneau la domiciliile oamenilor, asistența medicală fiind disponibilă doar pentru cazurile cele mai urgente, iar pacienții mureau în timpul încercărilor de evacuare.
Sergeevna spune că a rămas în speranța eliberării, dar până în vară situația devenise insuportabilă. „Nu există aproape niciun sprijin disponibil pentru efectuarea vreunui tip de intervenție chirurgicală; nici măcar procedurile de bază, precum îndepărtarea polipilor, nu sunt posibile.
Într-un caz din acest an, efectuam o cezariană, iar femeia a început să sângereze din uter, dar nu era sânge disponibil pentru transfuzie, deoarece toate rezervele fuseseră trimise soldaților [ruși]”, spune ea.
Un alt obstacol îl reprezintă „pașaportizarea” forțată a populației din teritoriile ocupate, persoanelor care nu dețin o poliță de asigurare medicală obligatorie rusă – care poate fi obținută numai pe baza unui pașaport rus – fiindu-le refuzate serviciile medicale.
„Te tratează foarte rău dacă ești ucrainean. Nu avem drepturi, ne spun în față: «Ești un nimeni»”, spune Marina (n. red – numele a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea), care locuiește într-un oraș ocupat de forțele ruse. Ea povestește că a trebuit să fie dusă la spital în 2023, după ce a suferit complicații în timpul sarcinii și a intrat în travaliu prematur.
„Bebelușul se năștea în poziție pelviană și am avut nevoie de o cezariană de urgență. Aveam dureri foarte mari”, spune ea. „Dar era ora 23:30, iar restricția de circulație era în vigoare. Am încercat să ieșim, dar au tras asupra noastră”.
Marina spune că a petrecut o noapte chinuitoare, îngrijită de soțul ei și de o vecină, înainte de a se grăbi spre clinică imediat ce s-a ridicat restricția de circulație. „Când am ajuns acolo, nu era niciun obstetrician, niciun personal calificat pentru sarcini, nimeni care să ne ajute. În cele din urmă, am născut prin cezariană cu ajutorul vecinei mele, care era asistentă medicală, și, din fericire, eu și bebelușul meu am supraviețuit”.
„În condiții normale, am fi aflat despre această complicație, dar, întrucât în orașul nostru nu mai existau nici teste, nici personal medical, nici măcar un aparat de ecografie, nu am avut cum să aflu acest diagnostic”, spune ea.
Într-un alt caz, petrecut la începutul acestui an, colegii lui Sergeevna au fost nevoiți să trateze o pacientă cu endometrioză fără anestezie, a mărturisit ea.
„Sângera când a ajuns la spital. Așa că nu s-a putut face anestezie, nici măcar nu era curent electric. Iar asistenta medicală de serviciu a folosit lanterna de la telefonul ei pentru a efectua intervenția, deoarece nu exista altă opțiune”.
Nu există cifre exacte; însă organizațiile care monitorizează situația din regiune constată o creștere sporadică a mortalității materne și infantile, precum și a problemelor de sănătate pe termen lung. Există, de asemenea, rapoarte privind dificultățile în accesarea mijloacelor contraceptive și a serviciilor de avort.
Sergeevna afirmă că situația este deosebit de gravă în cazul femeilor și că a avut de-a face cu femei care se confruntă cu o serie de probleme de sănătate mintală din cauza lipsei de îngrijiri medicale și a traumelor pe care le-au suferit, inclusiv violul și sclavia sexuală.
Ea povestește că o tânără de 18 ani a venit cu litera „Z” gravată pe torace cu o lamă. În timp ce îi examina rana, Sergeevna a descoperit că fata fusese violată. „Dar nu de asta a venit la noi; îi era prea rușine să recunoască asta. A venit doar pentru că nu mai putea suporta durerea provocată de inflamație”.
Având în vedere că în districtul ei mai rămăseseră puțini medici și că resursele se epuizau, Sergeevna și echipa ei au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i sutura rana. „Dar nu mai puteam face nimic altceva pentru ea. Nu aveam resurse pentru a o testa în privința bolilor cu transmitere sexuală sau pentru a-i oferi contraceptive. Nici măcar nu aveam cum să-i oferim sprijin psihologic”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
About the Author
