SUA, Uniunea Europeană şi China abordează diferit reglementarea inteligenţei artificiale (IA), observă miercuri AFP; agenţia prezintă succint modul în care se raportează la IA autorităţile de la Washington, Bruxelles şi Beijing.
SUA a schimbat abordarea după revenirea lui Donald Trump la putere. La capătul opus se află China, unde președintele Xi spune că IA se va afla „întotdeauna sub control uman”.
Politica americană privind IA, de la Biden la Trump
Sub preşedinţia lui Donald Trump, politica americană privind IA se bazează în primul rând pe ordine executive – decrete prezidenţiale – şi pe angajamente voluntare ale dezvoltatorilor. Obiectivul este să nu încetinească dezvoltarea unei expansiuni rapide care antrenează economia naţională, scrie Agerpres.
Prin urmare, nu există nicio lege federală care să oblige o companie să îşi supună modelele de IA la un control din afară înaintea lansării.
Trump a abrogat un ordin executiv emis de predecesorul său Joe Biden, conform căruia creatorii celor mai puternice inteligenţe artificiale erau obligaţi din 2023 să transmită autorităţilor guvernamentale testele de securitate efectuate.
Din iunie anul acesta, un nou decret permite companiilor să supună examinării de către guvern modelele cele mai avansate, capabile de atacuri informatice de anvergură, cu până la 30 de zile înaintea lansării. Cu toate acestea, modelele IA create de OpenAI, Anthropic, Google şi Meta s-au conectat spontan la internet în timpul unor teste şi penetrat zeci de site-uri.
David Robinson, fost expert în securitate la OpenAI, acuză existenţa unei culturi a riscurilor calculate pentru industria nucleară civilă sau pentru aviaţie, astfel încât o eroare umană „să nu deschidă calea spre un dezastru”.
Congresul SUA, divizat şi expus la lobby intens din partea industriei de înaltă tehnologie, nu a votat nicio reglementare. Parlamentarii americani au refuzat să neutralizeze legile adoptate de diferite state, pe care preşedintele Trump doreşte să le blocheze. De exemplu, California obligă din ianuarie dezvoltatorii modelelor avansate de IA să îşi publice regulile de securitate şi să semnaleze incidentele cele mai grave.
SUA: Cod de conduită
Confruntaţi cu îngrijorarea a 82% din cetăţeni înaintea alegerilor parlamentare parţiale din noiembrie, de la jumătatea mandatului prezidenţial, şefii celor mai avansate companii americane din domeniul IA au semnat în 29 septembrie un cod de conduită care prevede în special auditarea independentă. Textul nu stabileşte nicio sancţiune, dar Trump a apreciat că reprezintă o „constrângere morală”.
În 4 octombrie, liderul de la Casa Albă i-a încredinţat problema lui Jay Clayton, directorul pentru informaţiile secrete naţionale. Acesta va trebui să propună reacţii la ameninţările IA, împiedicând totodată „suprareglementarea”, a scris ziarul Wall Street Journal. Clayton a afirmat că preferă reglementarea în locul răspunderii civile – un dezvoltator de IA ar trebui să răspundă în justiţie pentru un model cu deficienţe, la fel ca orice producător.
UE și Legea IA
Uniunea Europeană a adoptat din 2024 Legea IA, prezentată la Bruxelles drept cel mai complet cadru din lume pentru domeniul respectiv. Din august anul acesta, Comisia Europeană poate amenda cu până la 3% din cifra de afaceri la nivel mondial dezvoltatorii principalelor modele de IA.
Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a apreciat în septembrie că reglementările existente permit Europei „să orienteze eforturile mondiale”. Ea intenţionează să invite principalele laboratoare la discuţii despre o încetinire a cursei pentru crearea de modele tot mai avansate.
Companiile europene sunt mai rezervate, temându-se că frânarea impusă avantajează giganţii americani, care şi-ar putea asigura definitiv dominaţia.
O altă pârghie – auditarea anuală şi amenzi care pot ajunge la 6% din cifra de afaceri mondială – se aplică din august pentru ChatGPT, primul asistent IA supus obligaţiilor mai stricte privind conţinutul online.
În septembrie, Bruxellesul a propus să se interzică programelor de conversaţie automatizate (chatbots) să „simuleze relaţiile interpersonale într-un mod care creează dependenţă afectivă” la copii, după ce asistenţii conversaţionali virtuali au fost legaţi de o serie de sinucideri. Textul încă nu a fost adoptat de Parlamentul European şi de statele membre ale UE.
Controlul strict al IA în China
Beijingul controlează strict utilizarea IA în China, dar linia dominantă nu include nicio întrerupere sau încetinire intenţionată a dezvoltării în domeniu, apreciază analişti din comunitatea de cercetare Oxford China Policy Lab.
Conţinutul generat de IA este cenzurat la fel ca toate informaţiile online, iar din septembrie anul trecut trebuie marcat ca atare.
Din iulie, asistenţii virtuali sunt reglementaţi în vederea limitării dependenţei afective. Sunt interzise simularea relaţiilor de dragoste cu minori; utilizatorilor li se reaminteşte la fiecare două ore că este nevoie de o pauză; este interzisă „clonarea” unei persoane reale fără acordul acesteia.
În aceeaşi lună, preşedintele chinez Xi Jinping a afirmat că IA trebuie să rămână „întotdeauna sub control uman” şi a cerut „legi şi reglementări, o monitorizare tehnologică, sisteme de alertă timpurie şi de reacţie urgentă”.
În China există însă şi opinii conform cărora apelurile la încetinire sunt greu de justificat, iar restricţiile americane la export frânează deja inteligenţa artificială chineză de mai mulţi ani.
Ministrul securităţii statului, Chen Yixin, a acuzat în septembrie unele „forţe ostile” de deturnarea IA pentru „producerea de zvonuri politice”.
Editor : Sebastian Eduard
