Românii vor putea păstra și prezenta documente oficiale direct de pe telefon prin RO Wallet, aplicația de identitate digitală dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne. Accesul publicului este programat în etape, din ianuarie 2027, începând cu titularii cărții electronice de identitate. Pentru persoanele care au buletin clasic, înrolarea este prevăzută în trimestrul al treilea al anului viitor.
Portofelul digital este destinat cetățenilor și rezidenților din România și este conceput pentru utilizare în Uniunea Europeană. Pe lângă prezentarea actelor, funcțiile anunțate includ dovedirea identității în mediul online și în interacțiunile directe, precum și semnarea electronică.
Când se lansează aplicația: calendarul anunțat de autorități
Lansarea oficială a primei versiuni RO Wallet este programată pentru 14 ianuarie 2027, potrivit calendarului publicat de Ministerul Afacerilor Interne. Până atunci, aplicația va parcurge etapele de testare și certificare.
La 31 octombrie 2026, urmează să devină disponibile versiunea de test și mediul în care partenerii vor putea verifica integrarea cu portofelul digital. Sunt prevăzute teste de compatibilitate între sisteme, inclusiv pentru utilizarea transfrontalieră.
Pentru 22 decembrie 2026, este estimată certificarea primei versiuni și lansarea unei variante beta, destinată unui grup restrâns, format din membri ai familiei, apropiați și utilizatori selectați.
Cine va putea folosi RO Wallet în prima etapă
În prima etapă, înrolarea la distanță va fi disponibilă pentru persoanele care dețin o carte electronică de identitate. Procedura presupune citirea cipului documentului prin NFC (Near Field Communication), o tehnologie de comunicare fără fir la distanță foarte mică. Pentru acest pas, actul trebuie apropiat de un telefon compatibil, iar titularul va utiliza PIN-ul cardului.
Pentru deținătorii buletinului clasic, înrolarea este programată în trimestrul III din 2027 și va presupune prezentarea fizică pentru verificarea identității, potrivit MAI.
- Aplicația va fi gratuită și va fi disponibilă în Google Play și App Store la lansarea oficială.
Ce documente vor putea fi păstrate pe telefon
Actul de identitate, permisul de conducere, diplomele și atestatele se numără printre documentele prezentate pe platforma oficială ca exemple de utilizare. Acestea vor proveni de la instituțiile care le emit, iar adăugarea în portofel se va face cu acordul titularului.
Emiterea documentelor în sistem va fi rezervată furnizorilor autorizați, inclusiv autorităților publice și organizațiilor private acreditate. Potrivit explicațiilor oficiale, fiecare emitent trebuie să fie înscris și verificat în ecosistem. Funcțiile vor fi extinse treptat, pe măsură ce alte instituții și companii se vor integra.
Cum vor fi protejate datele utilizatorilor
Utilizatorii vor putea decide ce informații transmit la fiecare solicitare. De exemplu, pentru a dovedi că sunt majori, vor putea confirma îndeplinirea acestei condiții fără să dezvăluie data nașterii sau celelalte date din actul de identitate.
Aplicația va păstra un istoric al informațiilor partajate, în care titularii vor putea verifica cui le-au transmis și în ce scop. Accesul la portofelul digital va fi protejat prin mecanismele de securitate ale telefonului, precum PIN-ul, amprenta sau recunoașterea facială.
Utilizarea portofelului digital va fi opțională
RO Wallet va oferi o alternativă la metodele clasice de identificare, fără ca folosirea aplicației să fie obligatorie. Utilizatorii vor putea alege portofelul digital pentru anumite servicii și vor putea prezenta în continuare documentele fizice pentru altele.
Proiectul se înscrie în cadrul european pentru identitatea digitală, instituit prin Regulamentul (UE) 2024/1183. Standardele comune urmăresc să permită recunoașterea și verificarea identității în format electronic între statele membre.
Ce documente vor românii să păstreze în portofelul digital și unde l-ar folosi
Ministerul Afacerilor Interne a prezentat, într-un webinar public, stadiul proiectului RO Wallet și rezultatele sondajului național privind portofelul digital. Potrivit sondajului, 95% dintre românii chestionați ar folosi RO Wallet, portofelul european pentru identitate digitală al României Sondajul a fost realizat în perioada 13 – 27 septembrie 2026 și a strâns 3.065 de răspunsuri complete.
Rezultatele arată un interes ridicat astfel: 85% dintre respondenți spun că vor folosi sigur aplicația, iar alți 10% că probabil o vor folosi. Doar 3% preferă în continuare documentele pe hârtie.
Cartea de identitate (96%), permisul de conducere (94%) și cardul de sănătate (92%) sunt documentele pe care cetățenii și le doresc cel mai mult în RO Wallet. Respondenții ar folosi aplicația mai ales la controlul în trafic (89%), la ghișeele instituțiilor publice (84%), la medic sau la farmacie (79%) și la bancă (78%). În străinătate, 92% ar folosi RO Wallet în călătorii și la frontieră.
Încrederea depinde și de controlul asupra datelor personale: 84% dintre respondenți vor să vadă un istoric cu cine le-a verificat datele și când, 80% cer deblocare cu amprentă sau PIN, iar 77% vor să aleagă exact ce date arată și cui. Securitatea și protecția datelor este și cea mai frecventă sugestie primită (24% dintre cei care au scris o sugestie).
Editor : C.S.
