Noua centrală de la Mintia, construită pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune, se apropie de momentul în care va livra primii megawați în Sistemul Energetic Național. Prima turbină pe gaz a fost pornită joi, un pas important spre finalizarea uneia dintre cele mai mari investiții energetice din România, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan.
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că, joi, la Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală, după care urmează finalizarea testelor şi sincronizarea cu reţeaua, iar apoi primii megawaţi vor fi livraţi în Sistemul Energetic Naţional. După finalizarea ciclului combinat, centrala va avea o capacitate instalată de circa 1.700 MW.
„Astăzi, la Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Este o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiţii energetice ale României din ultimii ani. În iunie, când am fost pe şantier, proiectul era realizat în proporţie de peste 80%. De atunci, lucrările au avansat pas cu pas: pe 15 iunie au fost puse sub tensiune instalaţiile prin care turbina se racordează la reţea, iar astăzi turbina a funcţionat pentru prima dată pe gaz natural. Urmează finalizarea testelor, sincronizarea cu reţeaua şi primii megawaţi livraţi în Sistemul Energetic Naţional. Cele două turbine pe gaz vor avea împreună aproximativ 1.100 MW”, a arătat Ilie Bolojan, joi seară, într-o postare pe Facebook.
El a explicat că, după finalizarea ciclului combinat, centrala va avea o capacitate instalată de circa 1.700 MW, printr-o investiţie privată de peste 1,2 miliarde de euro, pe locul fostei termocentrale pe cărbune.
„Pentru România, asta înseamnă mai multă energie produsă în ţară, mai puţine importuri şi o capacitate mai bună de a acoperi consumul în perioadele dificile, mai ales seara şi iarna. De anul viitor, împreună cu centrala de la Iernut, aceste capacităţi noi pe gaz vor întări siguranţa sistemului energetic”, a adăugat premierul interimar.
Bolojan a mulţumit echipelor investitorului şi autorităţilor care au contribuit la avansarea proiectului. „Este esenţial ca toate instituţiile să colaboreze în continuare, astfel încât testele şi etapele următoare să fie realizate fără întârzieri suplimentare. În energie, investiţiile îşi arată rezultatele în timp. România are nevoie de capacităţi noi de producţie, de infrastructură modernă şi de proiecte duse până la capăt. Fiecare etapă finalizată la Mintia este un pas în această direcţie”, a conchis Ilie Bolojan.
Editor : M.I.
