Statele Unite au anunţat vineri că impun sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), la câteva ore după jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în special pentru activitatea sa în cadrul instituţiei.
Washingtonul justifică aceste sancţiuni prin dorinţa sa „de a apăra suveranitatea americană şi cetăţenii săi împotriva ameninţării reprezentate de Curtea Penală Internaţională”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat al SUA, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat vineri că Washingtonul va interzice orice tranzacţie cu ceea ce el a numit o „instanţă necinstită”, intensificând campania administraţiei preşedintelui Donald Trump ce vizează desfiinţarea acestei jurisdicţii.
Curtea Penală Internaţională a declarat vineri că sancţiunile impuse de Statele Unite constituie un atac la adresa dreptului internaţional şi a avertizat că „istoria va judeca acest moment”.
Aceste sancţiuni constituie „un atac la adresa statului de drept şi a fundamentelor ordinii juridice internaţionale, care subminează principiul fundamental conform căruia nimeni nu este mai presus de lege”, a precizat curtea într-un comunicat.
CPI a subliniat că aceste măsuri au drept scop intimidarea personalului său şi perturbarea activităţii sale, afirmând că nu se va lăsa descurajată.
„Curtea va continua să îşi îndeplinească pe deplin mandatul, cu independenţă şi imparţialitate depline, acţionând exclusiv pe baza legii şi a probelor, în sprijinul nenumăratelor victime ale unor crime grave”, a declarat preşedinta CPI, Tomoko Akane.
Curtea a cerut celor 125 de state membre să o susţină, afirmând că soarta sa „depinde acum şi de statele care au creat-o”.
„Generaţiile viitoare, în special victimele atrocităţilor în masă, se vor întreba cum am reacţionat atunci când o instituţie creată pentru a le proteja a fost vizată”, a adăugat CPI.
Editor : B.P.
