Cea mai cutremurătoare scenă din „Fjord”, un nou film al regizorului român Cristian Mungiu, apare cam la o treime din durata filmului. Într-o secvență îndelungată, Lisbet, o creștină care locuiește împreună cu soțul ei într-un mic oraș norvegian, primește vizita neașteptată a unor funcționari locali care suspectează cuplul că își maltratează copiii, notează The New York Times.
Când Lisbet — interpretată de actrița norvegiană Renate Reinsve, cunoscută din filmele „Sentimental Value” și „Backrooms” — își dă seama că vizitatorii intenționează să le ia copiii înainte ca ancheta să înceapă, ea trece, într-un mod chinuitor, de la șoc la furie și apoi la o disperare sfâșietoare. Filmată în stilul observațional caracteristic lui Mungiu, cu cadre lungi și fără prim-planuri, scena lasă spectatorii să judece singuri cine este victimă și cine este agresor.
Această deschidere către interpretare constituie esența filmului „Fjord”, care a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Cannes din acest an și va fi lansat vineri în cinematografele din SUA. Ar trebui ca statul să poată lua copiii din familie pe baza unor dovezi insuficiente de abuz? Sau ar trebui să prevaleze drepturile părintești? Răspunsul, a declarat Mungiu, în vârstă de 58 de ani, într-un interviu recent, depinde de „valorile cu care abordezi filmul”.
Această ambiguitate este o trăsătură distinctivă a carierei lui Mungiu. Unul dintre cei mai apreciați regizori români, el a atras pentru prima dată atenția internațională în 2007, când drama sa cutremurătoare despre avort, „4 Months, 3 Weeks and 2 Days/ 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, a câștigat, de asemenea, marele premiu la Cannes. (Doar alți opt regizori sau duo-uri de regizori au câștigat de două ori acest premiu, Palme d’Or.) De atunci, filmele lui Mungiu s-au caracterizat prin aceeași distanță observațională, aceeași rigoare formală și aceeași dorință de a pune la încercare busola etică a publicului său.
O invitație „fără prejudecăți”
Așezat în biroul său din București, regizorul, un om vorbăreț și cu o voce blândă, a explicat că „Fjord” este o invitație „fără prejudecăți” adresată spectatorilor de a-și analiza propriile capacități de empatie și deschidere. „Scopul este să înțelegem că există oameni care gândesc diferit de noi”, a spus Mungiu.
Povestea, care se concentrează pe eforturile cuplului de a-și recupera copiii de la autoritățile norvegiene, este complicată de probleme mai ample legate de apartenență și cultură. Lisbet este norvegiană, dar soțul ei, Mihai, interpretat de Sebastian Stan (cunoscut din Universul Marvel și din „A Different Man”), este din România. Când el spune că, ocazional, le-a dat copiilor câte o palmă la fund, anchetatorii consideră asta o recunoaștere a abuzului, deși el susține că aceasta este o pedeapsă obișnuită în țara sa natală.
„Fjord”, primul film al lui Mungiu turnat în afara României, se bazează pe cazuri reale în care autoritățile norvegiene au luat copiii de lângă părinții acuzați de abuz (inclusiv un caz din 2015 care a implicat o familie româno-norvegiană). Mungiu a declarat că a considerat filmul ca pe o modalitate de a explora modul în care societățile liberale tratează persoanele cu opinii mai puțin liberale.
În film, vecinii norvegieni cu viziuni progresiste ai lui Lisbet și Mihai sunt deranjați de ceea ce ei consideră a fi convingerile religioase stricte ale cuplului, printre care se numără rugăciunea zilnică, interzicerea muzicii laice și convingerea că homosexualitatea este un păcat. Conflictul central al filmului — între un stat care pretinde că este incluziv și o familie modelată de idealuri creștine conservatoare — reflectă convingerea lui Mungiu că imigranții „nu vin doar cu bagajele lor, ci vin și cu valorile lor culturale”, a spus el.
Mungiu a susținut că, „puțin câte puțin”, astfel de diferențe „generează o tensiune considerabilă în societate”. Incapacitatea de a rezolva diferențele prin dialog și empatie, a spus el, a provocat diviziuni care ar putea deveni periculoase.
Deși era reticent să identifice o linie directoare în filmele sale — „Nu le consider o operă de ansamblu și nici nu stau pe canapea să mă întreb: «De ce?»”, a spus el — a afirmat totuși că era interesat să exploreze conflictele din viața de zi cu zi a oamenilor.
„4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, de exemplu, prezintă povestea unei tinere care se confruntă cu consecințele fizice și morale ale unui avort ilegal în România din perioada Ceaușescu. În „Graduation”, din 2016, un bărbat se vede implicat în acte de corupție în încercarea de a obține o bursă internațională pentru fiica sa. „R.M.N.”, din 2022, se concentrează pe o reacție xenofobă apărută după sosirea unor muncitori străini într-un sat din Transilvania.
Stan, care a crescut parțial în România, a spus că a fost de mult timp impresionat de „autenticitatea” personajelor românești create de Mungiu. „E ca și cum le-ar fi luat de pe stradă și le-ar fi introdus în filmele sale”, a spus el.
Actorul a recunoscut, de asemenea, dificultatea filmării cadrelor lungi caracteristice lui Mungiu, care pot dura până la 17 minute (într-o scenă culminantă din „R.M.N.”). Cerințele tehnice ale acestei abordări necesită, în medie, 20 de duble pentru fiecare cadru, deși, uneori, a spus Mungiu, a fost nevoie de peste 50.
Reinsve a spus că s-a simțit copleșită de cele 12 pagini de scenariu pe care a trebuit să le învețe pentru scena din „Fjord”, în care oficialii o vizitează pe Lisbet. „La a treia dublă, eram deja cam epuizată, iar el abia începuse să construiască mise-en-scène-ul”, a scris ea într-un e-mail. Scena, care a fost filmată în prima zi de filmări, a necesitat încă 14 duble. „A fost intimidant să mă apuc de ea”, a scris ea, „și era atât de diferită de orice altceva făcusem până atunci”.
O pregătire în domeniul teatrului și al muzicii este utilă pentru a lucra cu Mungiu, a declarat Anamaria Marinca, care a jucat în filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. „Oamenii au comentat numărul mare de duble, dar pentru mine nu a fost niciodată o problemă”, a spus ea. „Am studiat muzica clasică, așa că sunt obișnuită cu repetițiile”, a adăugat ea, precizând că Mungiu „știe exact ce vrea”.
Potrivit lui Mircea Olteanu, editorul lui Mungiu de lungă durată, naturalismul filmelor sale ascunde o atenție deosebită la detalii. Ideile exigente ale regizorului cu privire la ritmul dialogurilor, a spus el, pot fi deosebit de intense. „Am fost pe platoul de filmare și, dacă actorii ieșeau din ritm”, a spus Olteanu, „el spunea pur și simplu: «Tăiați»”.
Mungiu a afirmat că menținerea unui astfel de nivel de control a fost unul dintre motivele pentru care a decis să rămână în România, în loc să lucreze în Statele Unite. „Nu vreau să fiu angajatul altcuiva”, a spus el.
Mungiu, născut în 1968 la Iași, un oraș din nord-estul României, fiind fiul unui medic și al unei profesoare, a declarat că a devenit inițial jurnalist deoarece nu avea relațiile necesare în sistemul comunist pentru a deveni regizor. S-a înscris la școala de film din București după căderea lui Nicolae Ceaușescu în 1989, apoi a început să lucreze ca asistent de regie pentru producții americane și franceze realizate în România.
După ce primul său lungmetraj, „Occident”, a fost proiectat la Cannes în 2002, Dennis Hopper l-a invitat să colaboreze la un film despre revoluția care l-a înlăturat pe Ceaușescu de la putere. Filmul nu a mai fost realizat, iar experiența de a locui în Los Angeles în acea perioadă l-a convins pe Mungiu că ar fi mai bine să rămână în țara sa natală. (De asemenea, el și-a amintit mai târziu că Dustin Hoffman i-a cerut să le predea copiilor săi arta regiei.)
„Graduation”, film care i-a adus premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de la Cannes în 2016, a reprezentat o modalitate de a se confrunta cu această alegere. Filmul, care are în centrul acțiunii un medic care face schimb de favoruri cu funcționari pentru a-și ajuta fiica să obțină o bursă la o universitate britanică de prestigiu, a fost inspirat de propria sa îngrijorare cu privire la posibilitatea ca ai săi copii să se poată dezvolta în România, a spus el.
„Asta este miza acestui film”
Mungiu a comparat viața din țara sa natală cu incendiul din 2015 dintr-un club de noapte din București, în urma căruia și-au pierdut viața zeci de oameni. (Acest eveniment a făcut obiectul unui documentar nominalizat la Oscar, intitulat „Collective”.) „Cei care au supraviețuit au fost cei care s-au târât peste cadavre pentru a ajunge la ieșire”, a spus el. „Mi-e teamă că copiii mei nu sunt suficient de puternici pentru a face asta”.
Mai recent, însă, a devenit din ce în ce mai îngrijorat de tribalism și de polarizarea politică. El a afirmat că „R.M.N.”, portretul său amplu al unui sat ai cărui locuitori sunt revoltați de sosirea migranților din Asia de Sud, se referă la „acest animal extrem de furios și primitiv care se trezește în tine” atunci când lupți pentru „supraviețuire, pentru pământul tău, pentru tribul tău”.
„Fjord”, pe de altă parte, s-a axat mai mult pe explorarea limitelor libertății de exprimare, a spus Mungiu. Deși a subliniat că știe „limitele valorilor conservatoare”, el a afirmat că a început să-și facă griji cu privire la modul în care mișcările progresiste au început să dicteze normele sociale, împiedicând în același timp dezbaterea.
„A devenit oarecum îngrijorător pentru noi, cei care am trăit și am experimentat comunismul”, a spus el. „Am trăit perioada în care cineva îți spunea că știe mai bine decât tine ce este cel mai bine pentru tine”, a adăugat el. „Nu vrem să ne întoarcem la asta”.
Cu toate acestea, a spus el, a fost șocat de „violența” unui număr redus de recenzii negative apărute după premiera filmului la Cannes. Un critic de la revista franceză „Les Inrockuptibles” a afirmat că încercarea lui Mungiu de a „găsi un echilibru” în film era ca și cum ar fi pus „fasciștii și antifasciștii, rasiștii și anti-rasiștii” pe picior de egalitate. „Cahiers du Cinema”, renumita publicație franceză de cinema, l-a descris drept un „film reacționar”.
„Oamenii se supără dacă nu îți iei o poziție încă de la început”, a spus el. „Știu că e enervant faptul că încerc să mă poziționez undeva la mijloc, dar asta este miza acestui film”.
Satul din filmul „Fjord”, a remarcat el, este zguduit de două avalanșe care amenință să-i înghită pe locuitori. Aceste scene, a spus el, erau o metaforă pentru pericolele pe care le reprezintă tensiunile politice nerezolvate. „Există o a treia avalanșă”, a spus el, „cea care va veni în viețile noastre reale și va mătura totul în calea ei”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
About the Author
