Violențele etnice și religioase, care au izbucnit după ce Statele Unite au invadat Irakul și au atins apogeul odată cu ascensiunea Statului Islamic (ISIS), în urmă cu mai bine de un deceniu, aproape că au fost date uitării la Washington, însă ele continuă să fie o amintire vie pentru popoarele din Orientul Mijlociu. Promovând ideea ca forțele conduse de președintele Siriei, fostul comandant al-Qaeda, Ahmed al-Sharaa, să „se ocupe de Hezbollah” și insistând totodată asupra dezarmării grupărilor șiite care au participat la ofensiva împotriva Statului Islamic în Irak, administrația Trump joacă periculos cu forțe pe care nu le înțelege, iar consecințele acestui pariu ar putea fi catastrofale, se arată într-o analiză Foreign Policy.
Masacrul de anul trecut în care au fost uciși peste 1.400 de sirieni alawiți, minoritatea religioasă din care provine și fostul lider sirian Bashar al-Assad, și atacurile contra druzilor din Suwayda, în luna iulie, au amenințat să distrugă noul stat sirian.
Din Liban, o țară afectată în continuare de consecințele războiului civil, și până în Siria și Irak, care s-au confruntat cu conflicte interne mai recente, tensiunile interconfesionale au cuprins întreaga regiune.
Ordinea impusă de puterile occidentale la finalul Primului Război Mondial în Orientul Mijlociu, în special în cazul Irakului, Siriei și Libanului, se prăbușește violent, pe măsură ce multe din comunitățile regionale se retrag în enclave etnice și religioase extrem de rigide.
După un deceniu de lupte violente, Irakul s-a transformat dintr-o țară unde cartierele sunnite și șiite se suprapuneau într-una în care un mozaic de clanuri și provincii funcționează ca niște enclave – refugii pentru membrii anumitor comunități și zone interzise pentru membrii comunităților rivale.
Securitatea Irakului „s-ar prăbuși într-o clipă” fără milițiile șiite
Noul prim-ministru al Irakului, Ali al-Zaidi, susținut de Trump, a promis că va dezarma chiar forțele care s-au format în timpul ultimei runde de violențe interconfesionale. Termenul limită inițial a fost 30 septembrie, însă militanții pro-iranieni au refuzat.
Zaidi este și el șiit, dar face parte dintr-o facțiune naționalistă care privește Teheranul cu suspiciune și este dispusă să colaboreze cu Washingtonul. Între timp, premierul irakian a mutat termenul limită în iunie 2027, însă a spus că dezarmarea nu este negociabilă.
Acum, aceste facțiuni au ajuns într-un impas: ori va avea loc dezarmarea milițiilor care urmează mai mult ordinele Teheranului decât ale Bagdadului și care nu văd cu ochi buni relația dintre actualul guvern irakian și Washington, ori va avea loc consolidarea controlului statului asupra securității, sub autoritatea unui stat irakian condus de al-Zaidi.
Securitatea Irakului „s-ar prăbuși într-o clipă” dacă Forțele de Mobilizare Populară (PMF), gruparea ce include zeci de miliții șiite din Irak, ar abandona miile de poziții pe care le ocupă pe teritoriul țării, potrivit purtătorului de cuvânt al PMF, Mouhanad al-Oqabi.
Aceste miliții au multe motive să se opună dezarmării. Ele susțin că, în ciuda retragerii trupelor americane din Irak, personalul militar din SUA se va întoarce în țară având roluri de instructori, consultanți sau contractori. Mai mult, aceste grupări se tem de influența tot mai mare a Turciei, care are deja o prezență importantă în nordul țării, de amenințarea constantă a Statului Islamic și de Siria, care acum este condusă de al-Sharaa.
Liderii grupărilor șiite au și motive de ordin material pentru a se opune dezarmării: armamentul lor susține diverse rețele de clientelism, precum și salarii, contracte și avantaje politice care, altfel, ar dispărea.
Statele Unite și Arabia Saudită au lansat atacuri aeriene asupra pozițiilor PMF în mai multe zone din Irak ca răspuns la atacurile cu drone lansate împotriva instalațiilor petroliere saudite de pe teritoriul irakian.
Mai multe facțiuni s-au pregătit să atace bazele militare saudite și americane, înainte ca Hadi al-Amiri, liderul Organizației Badr, una dintre cele mai mari și vechi mișcări militar-politice șiite din Irak, să intervină și să calmeze situația.
Liderul sirian amenință că ar putea ataca Hezbollah în Liban
Situația este încă și mai explozivă în Liban, acolo unde puterea politică este împărțită oficial între 18 comunități religioase recunoscute. Puține state pot funcționa pe termen lung cu o grupare armată care nu ascultă de ordinele nimănui și care stă la baza unui guvern paralel cu sediul la câțiva kilometri de centrul capitalei (Beirut).
Liderul Hezbollah, Naim Qassem, a repetat faptul că soarta armelor grupării nu poate fi dictată de Washington sau Israel. „Nimeni din afara Libanului nu are nimic de-a face cu armele”, a spus el în luna mai, susținând că aceasta este o „problemă internă a Libanului”.
Hezbollah a transmis că ar accepta să discute despre integrarea arsenalului său cu cel al forțelor de apărare națională, odată ce va exista o înțelegere pentru protejarea regiunilor din sudul țării de alte incursiuni ale armatei israeliene – ceva ce nu pare că s-ar putea întâmpla prea curând.
Oficialii sirieni ai lui al-Sharaa au fost primiți ca niște eroi la Tripoli, un oraș majoritar sunnit din nordul Libanului. În același timp, facțiunile șiite din Irak aliate cu Iranul au avertizat că orice atac asupra grupării Hezbollah sau a mișcărilor de rezistență șiite din Liban va fi tratat ca o declarație de război, ceea ce ar putea atrage un răspuns militar din partea Irakului.
Intervenția Siriei în Liban riscă să îi mobilizeze pe libanezii sunniți de partea Damascului, atrăgând în același timp grupările șiite din Irak în luptă.
Primele semne ale declanșării haosului se văd deja
În timp ce liderii sunniți din țări precum Bahrain sau Kuweit impun tot mai multe restricții împotriva comunităților șiite, în Yemen, războiul civil dintre militanții Houthi și guvernul din sudul țării, susținut de Arabia Saudită, a izbucnit din nou, după o pauză de patru ani.
Consecințele unui nou conflict interconfesional s-ar răsfrânge mai întâi asupra grupurilor care au cel mai puțin control asupra situației: civilii șiiți riscă să fie tratați din nou drept agenți ai Iranului, sunniții drept jihadiști sau aliați ai statelor din Golf, iar alawiții drept urmașii unui regim eșuat.
Comunitățile mai mici, precum yazidiții, creștinii și druzii, se vor găsi din nou în mijlocul unei lupte între tabere mult mai puternice.
Primele semne ale haosului care ar putea izbucni în regiune se văd deja. În jur de un milion de oameni au fost strămutați în Liban, iar peste 200.000 au trecut granița înspre Siria doar în luna martie, potrivit datelor ONU.
O nouă rundă de violențe în Irak, Siria și Liban ar duce la și mai multe gropi comune, ar alimenta din nou ascensiunea extremiștilor, precum cei din Statul Islamic, și un nou val de refugiați ar inunda Iordanul și Turcia, ajungând într-un final în Europa.
Editor : Raul Nețoiu
About the Author
