Prim-ministrul britanic Andy Burnham a etichetat duminică Rusia drept „duşman” şi a acuzat-o că se amestecă în politica Franţei şi Germaniei. El a afirmat că Moscova a intervenit în mod „clar” în referendumul privind Brexitul din 2016, pentru a sprijini ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Remarcile lui Burnham au fost făcute în podcastul „The Rest is Politics”, care va fi difuzat luni. Duminică au fost difuzate câteva fragmente, iar declaraţiile lui Burnham reprezintă un ton neobişnuit de dur la adresa Rusiei, informează EFE, potrivit Agerpres.
Burnham a mai afirmat că Rusia a exercitat o interferenţă „clară” în timpul referendumului privind Brexitul de acum zece ani, cu scopul de a sprijini ieşirea Regatului Unit din UE: „Când am ajuns la Downing Street (reşedinţa prim-ministrului), am întrebat dacă a existat o interferenţă a Rusiei în referendumul din 2016. Şi mi s-a dat un răspuns clar că da, a existat”.
Prin urmare, Burnham a subliniat că aceste lucruri „trebuie documentate pentru a-i ajuta pe alegătorii din Germania şi Franţa să înţeleagă că unele politici sunt instigate de duşmanii noştri, cum ar fi Rusia”.
Prim-ministrul laburist a dezvăluit că a discutat deschis această problemă cu cancelarul german Friedrich Mertz la ultima lor întâlnire, unde ambii au fost de acord că AfD este instrumentul de influenţă al Rusiei. Această influenţă poate fi exercitată financiar sau prin dezinformare, a explicat el.
Remarcile lui Burnham vin într-un moment în care mesajele sale proeuropene se înmulţesc (deşi nu a pledat încă deschis pentru revenirea la situaţia de dinainte de Brexit), în timp ce Statele Unite se distanţează de alianţa euro-americană care susţine Ucraina şi se apropie de Rusia preşedintelui Vladimir Putin.
Editor : C.S.
