Călin Georgescu a transmis un mesaj către susținătorii săi în timp ce se află în spatele gratiilor, în Arestul Central din București. Fostul candidat a spus că „pe unii îi simte, iar pe alții îi aude, chiar dacă nu îi vede”.
Fostul candidat la prezidențiale, reținut acum pentru 30 de zile, a transmis un mesaj pentru simpatizanții săi: „Dragii mei din țară și de pretutindeni, Vă mulțumesc! Deși nu vă văd, pe unii vă aud, iar pe alții vă simt. Și, în fiecare zi, copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit.
Fiecare glas care ajunge până la mine, fiecare gând bun și fiecare rugăciune venite de departe îmi spun că nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți în această Lucrare. Și știm cu toții că, pe cât de mare este Lucrarea, pe atât de mari sunt și încercările.
Știu că pentru mulți dintre voi, dragostea de țară și curajul de a vă apăra convingerile au ajuns să fie însoțite de pedeapsă. Nimic din ceea ce trăiți nu îmi este străin și nimic din ceea ce îndurați nu îmi este indiferent.
Țara noastră trece, într-adevăr, prin vremuri grele, de mare încercare. Să ne rugăm cu toții lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, pentru binele ei.
Credința noastră se desăvârșește prin încercări și răbdare. În lumina Adevărului, mai devreme sau mai târziu, minciuna se va arde singură.
Faceți doar binele, feriți-vă de rău, căutați pacea și urmați-o pe ea.
Cu iubire, niciodată îndeajuns, unii pentru alții și noi toți cu Dumnezeu”, și-a încheiat acesta mesajul.
Amintim, Călin Georgescu află luni dacă iese din spatele gratiilor. Fostul candidat la prezidențiale a făcut o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă. Magistrații de la Tribunalul București vor analiza solicitarea și vor lua o hotărâre.
Între timp, în fața Arestului Central susținătorii lui Georgescu continuă să protesteze, motiv pentru care Jandarmeria a dat mai multe amenzi.
Editor : A.R.
