Scandalul cumpărăturilor de la Administrația Națională de Meteorologie ia amploare. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, spune că în această după-amiază va avea o întâlnire cu juriștii pentru a decide concedierea sau suspendarea șefei ANM. Buzoianu acuză că din banii instituției au fost achiziționate, printre altele, parfumuri de 120.000 de lei sau un sutien de 1.300 de lei. Elena Mateescu, directoarea ANM, respinge acuzațiile. Ea spune că nu a aprobat aceste achiziții ilegale. În plus, nu intenționează să demisioneze.
„Am descoperit achiziții directe, mă rog, contracte încheiate direct de milioane cumulat, depășind astfel orice fel de plafon prevăzut în legislație. Este foarte clar că acolo a fost un dezmăț din banul public. O să ne uităm chiar astăzi juridic care sunt pașii pe care putem să-i luăm, pentru că absolut toate persoanele vinovate trebuie să plătească”, a spus Buzoianu.
„Ce alte motive ar mai fi necesare pentru a cere demiterea unui om, decât faptul că au fost identificați 120.000 de lei anul trecut, care s-au dat de pe cardul instituției pentru parfumuri? Ce alte motive ar mai fi necesare decât faptul că s-a ajuns să se cumpere un sutien de 1.300 de lei de pe cardul instituției, decontat cu factură și bon? Evident că un om care este prins în halul acesta că a încălcat legislația, va striga: „Auu, sunt o victimă!””, a continuat ea.
Buzoianu a mai spus că la ANM mai există „o situație absolut înfiorătoare”.
„De luni de zile, Consiliul de Administrație este format din doi membri. Am trimis deja două persoane cu un CV absolut beton pentru a putea să fie membri în Consiliul de Administrație. Ni s-au întors de la AMPIP cu câteva virgule, că le lipsește o bască, că le lipsește o virgulă”, a spus ea.
