India este interesată să importe produse de origine animală și alte categorii de alimente din România și așteaptă o propunere concretă privind produsele disponibile și capacitățile de export, a anunțat marți Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Cele două țări au început și demersurile pentru convenirea și semnarea certificatelor sanitare veterinare necesare începerii schimburilor comerciale.
Subiectul a fost discutat în cadrul întâlnirii dintre președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, și ambasadorul Indiei în România, Manoj Kumar Mohapatra, desfășurată marți la sediul Autorității.
„Întâlnirea a vizat identificarea unor oportunități concrete de consolidare a cooperării bilaterale, cu accent pe facilitarea schimburilor comerciale, siguranța alimentară și utilizarea tehnologiilor moderne în domeniul sanitar-veterinar. Un aspect important al dialogului l-a reprezentat perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România și India”, a transmis ANSVSA.
Ambasadorul Indiei, medic veterinar de profesie, și-a exprimat disponibilitatea de a se implica personal în accelerarea procedurilor.
„În acest context, partea indiană așteaptă o propunere concretă din partea României privind produsele și capacitățile de export, astfel încât discuțiile să poată avansa către rezultate practice”, se arată în comunicat.
ANSVSA nu a prezentat deocamdată lista produselor care ar putea intra pe piața indiană. Discuțiile vizează identificarea alimentelor de origine animală și a altor produse pentru care România poate asigura exporturi, precum și îndeplinirea condițiilor sanitare impuse de India.
Certificatele sanitare veterinare trebuie convenite de autoritățile celor două țări înainte ca livrările să poată începe. Prin aceste documente este confirmată respectarea cerințelor de sănătate publică, siguranță alimentară și control sanitar-veterinar stabilite de statul importator.
Președintele ANSVSA a subliniat necesitatea valorificării rapide a acestei oportunități, în condițiile intensificării relațiilor economice dintre India și statele europene.
Cooperare în domeniul controalelor și al tehnologiilor moderne
Discuțiile nu s-au limitat la posibilitatea exporturilor. Cele două părți au analizat și consolidarea cooperării dintre autoritățile sanitare veterinare, schimbul de experiență și identificarea unor soluții comune pentru eficientizarea controalelor oficiale.
România și India vor să exploreze utilizarea unor tehnologii moderne pentru monitorizarea și trasabilitatea produselor, prevenirea riscurilor și îmbunătățirea verificărilor din domeniul siguranței alimentelor. Sunt avute în vedere și contacte directe între specialiștii celor două țări, inclusiv pentru prezentarea unor soluții inovatoare dezvoltate de instituții și companii indiene.
„Ca prim pas concret, ambasadorul Indiei a propus organizarea unei întâlniri online între specialiștii celor două țări, care să deschidă calea unor vizite de lucru în format fizic. Președintele ANSVSA a confirmat disponibilitatea părții române de a transmite o propunere oficială pentru organizarea unei videoconferințe chiar săptămâna viitoare”, a precizat Autoritatea.
Alexandru Bociu l-a invitat pe ambasadorul Indiei să viziteze laboratoarele și obiectivele de referință aflate în apropierea Capitalei.
„Această inițiativă va oferi înaltului oficial indian oportunitatea de a constata direct excelența operațională și capacitatea analitică avansată a României, reflectate în standardele înalte de performanță și rigoarea examinărilor de laborator”, se mai arată în comunicat.
UE pregătește un acord de liber schimb cu India
Discuțiile privind accesul produselor românești pe piața indiană au loc în timp ce Uniunea Europeană se pregătește să încheie un acord de liber schimb cu India. Potrivit ANSVSA, acesta ar urma să fie cel mai mare acord comercial încheiat vreodată atât de UE, cât și de India.
După adoptare și intrarea în vigoare, acordul ar urma să îmbunătățească accesul produselor europene pe piața indiană, să reducă taxele vamale și să elimine barierele comerciale considerate inutile. Documentul ar urma să stabilească și reguli mai previzibile pentru comerțul și investițiile dintre Uniunea Europeană și India.
