Expertul în energie Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit surselor Digi24.ro. Premierul desemnat urmează să depună joi, 15 octombrie, la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare.
Dumitru Chisăliță este președintele Asociației Energia Inteligentă, pe care a fondat-o în 2016. Potrivit CV-ului său, a fost președintele asociației până în aprilie 2025 și a revenit în funcție în noiembrie 2025.
Organizația a derulat proiecte de educare a consumatorilor și a formulat propuneri privind combaterea sărăciei energetice. Printre temele abordate de asociație se numără și hidrogenul, eficiența energetică și funcționarea pieței gazelor.
Cariera sa este legată în principal de sectorul gazelor naturale. A lucrat la Romgaz și Transgaz, iar în 2010 a devenit director al Departamentului de vânzări gaze din cadrul Romgaz.
În 2012 a fost director general al companiei, iar ulterior a făcut parte din Consiliul de Administrație. A fost și președintele Consiliului de Administrație al Romgaz, în perioada 2016-2017 și în 2025.
Între octombrie 2023 și 2025, Chisăliță a fost consilier onorific al ministrului Energiei. A predat, de asemenea, la Universitatea Transilvania din Brașov, unde a fost cadru didactic în domeniul energiei, inclusiv al hidrogenului și al surselor regenerabile.
A absolvit Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și a obținut titlul de doctor inginer în 2004, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. Are și studii de masterat în valorificarea gazelor naturale, managementul petrolului și modernizarea energetică a clădirilor.
Cum ar putea arăta Cabinetul Luca Niculescu
PSD a anunțat următoarele propuneri pentru viitorul Guvern:
- Marian Neacșu – vicepremier și ministru al Afacerilor Interne;
- Florin Barbu – ministru al Agriculturii;
- Alexandru Rogobete – ministru al Sănătății;
- Florin Manole – ministru al Muncii;
- Daniel Zamfir – ministru al Economiei;
- Radu Marinescu – ministru al Justiției;
- Alexandru Stoica – ministru al Dezvoltării;
- Ștefan Ovidiu Popa – ministru al Transporturilor;
- Natalia Intotero – ministru al Mediului;
- Mihai Ghigiu – ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene;
- Ștefan Radu Oprea – ministru al Apărării.
Potrivit informațiilor apărute despre componența Cabinetului, la Finanțe ar urma să rămână Alexandru Nazare, iar la Externe ar putea fi propus Dan Neculăescu, ambasadorul României la NATO.
Pentru Educație este vehiculat numele consilierului prezidențial Sorin Costreie, iar pentru Cultură, cel al Ioanei Ciocan, fondatoarea Art Safari. Bogdan Dumitru ar urma să fie propus la Ministerul Comunicațiilor și Inteligenței Artificiale.
După depunerea listei miniștrilor și a programului de guvernare, Parlamentul va stabili calendarul audierilor și al votului de învestire.
