Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat, luni seară, că majoritatea demnitarilor susținuți de PNL pentru funcții publice, precum secretari de stat, șefi de agenții și prefecți, își vor încheia mandatele în această săptămână. Potrivit liderului liberalilor, în unele cazuri, la solicitarea prim-ministrului desemnat Luca Niculescu, perioada de tranziție ar putea dura cel mult două săptămâni, pentru „asigurarea unor treceri şi gestionarea unor probleme”.
„În ceea ce priveşte partea de demnitari care au fost susţinuţi de PNL, secretarii de stat sau şefii de agenţii, aceştia sau şi-au depus demisia şi urmează să îşi încheie mandatul în zilele următoare, sau vor clarifica aceste lucruri mâine, inclusiv prefecţii numiţi de PNL”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, într-o conferință de presă.
El a precizat că, pentru majoritatea celor vizați, eliberarea din funcție va avea loc până la finalul săptămânii.
„În ceea ce priveşte eliberarea lor din funcţie, pentru majoritatea eliberarea se va face în cursul acestei săptămâni, mâine sau vineri. Sunt câteva cazuri solicitate de către domnul Luca Niculescu pentru asigurarea unor treceri şi gestionarea unor probleme care se vor încheia într-o săptămână, maximum două”, a afirmat premierul interimar.
Bolojan a explicat că persoanele care ocupă funcții în diverse companii în urma unor concursuri își vor continua activitatea atât timp cât le permit mandatul și legislația.
„Cei care lucrează în diverse companii şi au funcţiile obţinute în urma unor concursuri îşi continuă activitatea atât timp cât le permite mandatul şi legislaţia”, a precizat acesta.
Premierul interimar a mai spus că va respecta prevederile legale și că va elibera locuința de protocol care i-a fost alocată într-un interval rezonabil.
„Într-o perioadă rezonabilă”, va elibera locuința de protocol, a subliniat Ilie Bolojan.
Editor : Ana Petrescu
