Președintele Nicușor Dan a sesizat, joi, Curtea Constituțională în legătură cu legea care declară orașul Voluntari, județul Ilfov, municipiu și a invocat lipsa unei fundamentări temeinice, date incomplete și contradictorii în documentația legislativă și neîndeplinirea unor indicatori minimali obligatorii. Șeful statului a avertizat și că schimbarea statutului poate duce la majorarea impozitelor locale, fără ca legea să precizeze clar când ar urma să se aplice noul regim fiscal.
În sesizarea transmisă Curții Constituționale, Nicușor Dan susține că legea încalcă prevederile constituționale privind statul de drept, calitatea legii și condițiile în care un oraș poate fi declarat municipiu, precizează comuinicatul de presă transmis de Administrația Prezidențială.
Unul dintre argumentele invocate este că inițiativa legislativă nu analizează suficient efectele economice și fiscale ale schimbării statutului. Potrivit sesizării, expunerea de motive are o singură pagină și nu prezintă impactul asupra impozitelor plătite de locuitori, asupra bugetului local și asupra relațiilor financiare cu bugetul de stat.
„Inițiatorul nu explică ce nevoie socială reală acoperă schimbarea statutului orașului, ce beneficii aduce locuitorilor și ce costuri le impune”, precizează textul sesizării.
Președintele mai susține că „singurul efect cert al legii este creșterea sarcinii fiscale pentru locuitorii orașului”, în condițiile în care documentația nu ar demonstra concret beneficiile pe care le-ar aduce transformarea orașului în municipiu.
Referendumul din 2004 și opțiunea pentru Sectorul 7 al Capitalei
Un alt argument vizează consultarea populației. În 2004, un referendum local a susținut declararea orașului Voluntari ca municipiu de rang II. Din cele 15.927 de voturi valabil exprimate, 15.800 au fost în favoarea acestei propuneri.
Nicușor Dan consideră însă că rezultatul referendumului, organizat în urmă cu 22 de ani, nu poate demonstra automat că locuitorii își mențin și în prezent această opțiune, mai ales în condițiile în care populația orașului s-a schimbat semnificativ.
Sesizarea atrage atenția și asupra unui referendum organizat în 2009, când locuitorii au fost consultați cu privire la transformarea orașului Voluntari în Sectorul 7 al Bucureștiului. Potrivit Strategiei de dezvoltare locală a orașului Voluntari pentru perioada 2011-2020, 78% dintre participanți au susținut această variantă.
Acest referendum nu este menționat în documentația care a însoțit legea, deși a avut un obiectiv diferit de cel al consultării din 2004.
„Nu este clar dacă locuitorii orașului Voluntari mai doresc în momentul de față declararea orașului ca municipiu sau mai degrabă transformarea orașului în Sectorul 7 al Capitalei”, mai spune sesizarea.
Voluntari nu ar îndeplini toți indicatorii pentru statutul de municipiu
Președintele invocă și posibile neconcordanțe în datele folosite pentru justificarea schimbării statutului. Printre acestea se numără informațiile privind numărul de paturi de spital, unitățile de învățământ postliceal, dotările culturale și suprafața spațiilor verzi.
Potrivit sesizării, fișa orașului Voluntari indică explicit că localitatea nu dispune de un depozit controlat de deșeuri cu acces asigurat, deși acesta se numără printre indicatorii minimali prevăzuți de lege pentru municipii.
Documentul mai arată că avizul tehnic favorabil din 2004 menționa că Voluntari îndeplinea doar „majoritatea” indicatorilor cantitativi și calitativi, iar avizul nu a fost reînnoit.
Consiliul Economic și Social a emis un aviz negativ asupra propunerii legislative în martie 2026, semnalând, printre altele, că orașul nu are spital public și că referendumul din 2004 este prea vechi pentru a reflecta cu certitudine voința actuală a populației. Guvernul a transmis, de asemenea, că nu susține adoptarea inițiativei.
Legea nu precizează clar când ar fi aplicat noul regim fiscal
Nicușor Dan contestă și formularea articolului care prevede modificarea „în mod corespunzător” a anexelor unor legi privind organizarea administrativă și ierarhizarea localităților. În opinia sa, textul nu precizează suficient de clar modificările concrete care ar trebui operate.
Sesizarea mai subliniază că legea nu include norme tranzitorii și nu stabilește data de la care noul statut ar produce efecte, inclusiv în privința impozitelor locale.
Președintele consideră că această lipsă de claritate poate genera interpretări diferite și aplicări arbitrare ale regimului fiscal, afectând capacitatea contribuabililor de a anticipa obligațiile pe care le vor avea.
În final, Nicușor Dan solicită CCR să admită sesizarea și să constate neconstituționalitatea Legii privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, județul Ilfov.
Senatul a adoptat pe 21 septembrie, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care orașul Voluntari, din județul Ilfov, este declarat municipiu.
Proiectul a fost votat de 91 de senatori, în timp ce 14 s-au opus, iar trei s-au abținut.
Inițiativa a generat dezbateri, unii parlamentari au avertizat că schimbarea statutului ar putea duce la creșterea impozitelor și a salariilor din administrația locală, în timp ce susținătorii au invocat voința locuitorilor, exprimată printr-un referendum organizat în 2004.
Editor : Ana Petrescu
