Premierul ungar Peter Magyar a declarat, vineri, că ţara sa depune eforturi să fie un aliat de încredere în Uniunea Europeană, în încercarea de a recâştiga încrederea partenerilor săi europeni după cei cei 16 ani la putere ai lui Viktor Orban, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Discursul său, rostit în ziua în care Ungaria marchează 70 de ani de la Revoluţia din 1956 împotriva dominaţiei sovietice, înăbuşită brutal de Armata Roşie, a fost în contrast puternic cu cel ale naţionalistului Viktor Orban, un aliat al Kremlinului care s-a folosit cu regularitate de această ocazie pentru a ataca Bruxellesul şi pentru a compara Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică.
„Ungaria nu este o ‘ţară feribot’, ea nu poate pluti la nesfârşit între Est şi Vest. În 1956, poporul ungar a făcut o alegere clară: aparţinem unei Europe libere şi democratice”, a spus Peter Magyar mulţimii adunate în faţa Parlamentului, la Budapesta.
„Vrem să fim aliaţi de încredere, capabili să stăm la masa comună cu capul ridicat şi nu oportunişti care se izolează prin şantaj şi urmează o cale separată”, a adăugat conservatorul pro-european.
„Ungaria nu s-a îndepărtat niciodată de UE, guvernul nostru a făcut-o. În sfârşit ne-am regăsit ţara”, a declarat pentru AFP Attila Rothi, un bărbat în vârsta de 56 de ani, prezent la eveniment.
La evenimentele care au avut loc pentru a marca acest moment au participat lideri UE, premieri şi alţi demnitari străini din peste 40 de ţări.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ţinut un discurs la o ceremonie oficială în Parlament, boicotată de opoziţie, inclusiv de partidul Fidesz al lui Viktor Orban.
Editor : C.L.B.
