Pisicile fără stăpân din Arad au adăposturi noi. 20 de căsuțe au fost special amenajate pentru ele. Proiectul vine în sprijinul animalelor străzii, oferindu-le un loc în care să se adăpostească de vreme rea, dar și o soluție mai bună pentru îngrijirea și gestionarea lor. Pentru a primi o căsuță, asociațiile de proprietari trebuie să depună o solicitare la primărie, cu acordul a jumătate plus unu dintre proprietari.
În jurul blocurilor, pisicile sunt deja o prezență obișnuită. Pentru unii dintre locatari, animalele fac parte din comunitate și sunt îngrijite constant. Oamenii spun că felinele sunt foarte bune pentru că țin șoarecii departe.
„Sunt foarte mulțumită și măcar dacă vine iarna au unde să stea săracii și le mai dau mâncare din când în când”, spune o femeie.
„Mie îmi plac foarte mult pisicile și le-aș dărui o casă. E o idee bună să aibă și căsuțe în care să trăiască”, e de părere o fetiță.
„Dacă are cine umbla după ele, e foarte bine! Nu mă deranjează”, completează o altă femeie.
Căsuțele sunt amplasate de Primăria Municipiului Arad. Potrivit municipalității, până acum au fost montate 20 de astfel de adăposturi, iar programul poate fi extins și în alte zone ale orașului.
„Alte 12 (n. red. căsuțe) sunt în lucru. Ne bucurăm că, prin măsuri concrete, putem să contribuim la îmbunătățirea condițiilor pisicilor fără stăpân din municipiu”, a declarat, pentru Digi24, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.
Pentru a primi o căsuță, asociațiile de proprietari trebuie să depună o solicitare la primărie, cu acordul a jumătate plus unu dintre proprietari.
reporter: Cristian Kovacs
Editor : Izabela Zaharia
