Dezbaterea privind securitatea Europei este adesea formulată în limbajul familiar al armatelor, al sistemelor de armament și al frontierelor. Acestea rămân esențiale. Guvernele și forțele armate trebuie să rămână principalii responsabili ai apărării naționale. Cu toate acestea, natura atacurilor asupra Europei s-a schimbat, făcând ca societățile însele să devină parte integrantă a ecuației de securitate, scrie Monika Sus, profesoară la Institutul de Studii Politice al Academiei Poloneze de Științe și la Centrul Robert Schuman pentru Studii Avansate, Institutul Universitar European, pe platforma The Conversation.
Războiul din Ucraina a făcut ca revenirea războiului convențional la scară largă în Europa să fie imposibil de ignorat. Cu toate acestea, presiunea cu care se confruntă în prezent statele europene depășește cadrul războiului convențional. Ea ia, de asemenea, forma atacurilor cibernetice, a sabotajului, a presiunilor asupra infrastructurii critice, a incidentelor cu drone pe teritoriul UE, a manipulării informaționale din străinătate și a utilizării rețelelor criminale sau a dependențelor economice în scopuri strategice.
O cercetare recentă realizată de ACLED descrie activitatea suspectată a Rusiei în Europa ca un model de operațiuni menite să testeze sprijinul acordat Ucrainei, rămânând totodată sub pragul unei confruntări militare deschise.
Între ianuarie 2022 și aprilie 2025, ACLED a înregistrat 190 de astfel de incidente în întreaga Europă, inclusiv 59 de survoluri cu drone, 45 de acte de sabotaj, 15 cazuri de spionaj, 13 cazuri de vandalism, 12 incidente de incendiere și șase atacuri cibernetice.
Germania a înregistrat cel mai mare număr de incidente, respectiv 39, urmată de Norvegia cu 19, Finlanda cu 17 și Polonia cu 16. ACLED menționează, de asemenea, că mai mult de jumătate din toate evenimentele suspecte înregistrate începând cu februarie 2022 au avut loc în 2024, când aproximativ 35% au reprezentat acte de sabotaj, iar 27% au fost survoluri neautorizate cu drone.
Think tank-ul global GLOBSEC și Centrul Internațional pentru Combaterea Terorismului au documentat, de asemenea, o tendință similară: utilizarea unor actori criminali și a așa-numiților agenți „de unică folosință” în comploturi de sabotaj și incendiere în întreaga Europă. Setul lor de date actualizat identifică 151 de cazuri cunoscute între februarie 2022 și februarie 2026, inclusiv 41 de incidente suplimentare față de raportul lor anterior.
Când viața de zi cu zi este ținta atacurilor
Multe dintre aceste acțiuni nu vizează aparatul de stat în sensul militar tradițional. Ele vizează sistemele de care depind societățile în viața de zi cu zi: energia electrică, comunicațiile, transporturile, administrațiile locale, spațiile informaționale și încrederea dintre cetățeni. Un cablu avariat, un sistem municipal piratat sau o știre falsă răspândită online pot să nu pară un război în sensul clasic al cuvântului.
Cu toate acestea, fiecare dintre ele poate slăbi încrederea în instituții, poate adânci diviziunea socială și poate face ca societățile democratice să fie mai greu de guvernat în condiții de presiune. De aceea, noua agendă europeană în domeniul apărării nu se poate referi doar la armate. Ea trebuie să vizeze și capacitatea cetățenilor și a comunităților de a rămâne calmi, informați și funcționali atunci când apar perturbări.
În timp ce 81% dintre europeni sunt în favoarea unei politici comune de apărare și securitate între statele membre ale UE – cel mai ridicat rezultat din 2004 –, 78% dintre cetățeni sunt preocupați de capacitățile de securitate și apărare ale UE, potrivit datelor din Eurobarometrul 2025.
Uniunea Europeană recunoaște cât de importanți pot fi cetățenii și comunitățile în răspunsul la crize sau atunci când se confruntă cu provocări de securitate și cât de esențiali sunt aceștia în a ajuta Europa să-și mențină solidaritatea în condiții de presiune. Strategia sa privind Uniunea de pregătire, lansată în 2025, solicită o abordare care să acopere „toate tipurile de riscuri” și să implice „întreaga societate” și încurajează cetățenii să mențină provizii esențiale pentru cel puțin 72 de ore în caz de urgență. Acesta nu este un îndemn la panică. Se recunoaște faptul că reziliența nu poate fi construită doar de la nivel central.
Cetățenii nu pot opri rachetele sau înlocui serviciile de informații. Ei nu pot proteja cablurile submarine sau apăra spațiul aerian. Cu toate acestea, ei pot refuza să devină parte a perturbării. Dacă un adversar răspândește o știre falsă, comportamentul individual contează: o distribuim, o verificăm sau amplificăm indignarea pentru că ne confirmă ceea ce credem deja? Dacă sabotajul perturbă alimentarea cu energie electrică, rețelele de telefonie mobilă sau plățile electronice, pregătirea contează: au gospodăriile apă, o lanternă, bani lichizi, baterii externe și o modalitate de a contacta membrii familiei? Panica, neîncrederea și paralizia sunt vulnerabilități. Calmul, competența și cooperarea sunt atuuri.
Redefinirea responsabilităților comune
Acest lucru nu înseamnă militarizarea societății sau transferul responsabilității de la stat către indivizi.
Guvernele au în continuare datoria de a proteja cetățenii, de a investi în apărare, de a asigura securitatea infrastructurii și de a comunica cu sinceritate. În același timp, cetățenii au și ei un rol, deoarece multe atacuri hibride sunt concepute pentru a-i viza direct – prin frică, confuzie, neplăceri și neîncredere.
Comunicarea acestui mesaj este dificilă, deoarece, timp de decenii după Războiul Rece, mulți europeni s-au obișnuit cu pacea și cu ideea că securitatea era un serviciu asigurat de stat. Cetățenii votau la alegeri, plăteau impozite și presupuneau că profesioniștii se vor ocupa de restul. Această așteptare este de înțeles, dar nu mai este suficientă.
În același timp, guvernele și experții sunt, pe bună dreptate, precauți în ceea ce privește răspândirea fricii. Un limbaj prea alarmist poate paraliza mai degrabă decât să pregătească. Dar nici tăcerea nu este neutră. Cetățenii aud deja despre sabotaj, atacuri cibernetice, drone și război prin intermediul rețelelor sociale, al televiziunii și al conversațiilor de zi cu zi. Dacă instituțiile de încredere nu explică ce înseamnă aceste amenințări și ce pot face oamenii în mod realist, frica devine mai ușor de manipulat.
Protejarea Europei din interior
Prin urmare, Europa are nevoie de un limbaj mai bun al pregătirii: sincer fără a fi dramatic, practic fără a fi militarist și care să ofere putere fără a pretinde că cetățenii pot înlocui statul.
Pregătirea ar trebui prezentată ca o maturitate civică, nu ca paranoia. Aceasta înseamnă corelarea informației cu acțiunea. O pană de curent, un atac cibernetic sau o campanie de dezinformare pot perturba viața de zi cu zi. Cu toate acestea, măsuri simple reduc vulnerabilitatea: un plan de contact familial, provizii de bază pentru două sau trei zile, surse de informații de încredere, proceduri la școală și la locul de muncă, rețele de sprijin în cartier și obiceiul de a verifica informațiile înainte de a le distribui.
Acestea nu sunt idei abstracte. Ele sunt deja puse în practică în Europa: Finlanda și Danemarca promovează pregătirea gospodăriilor pentru 72 de ore; broșura suedeză privind criza sau războiul le explică cetățenilor cum să se pregătească și ce să facă; Cehia are programe școlare privind numerele de urgență, situațiile periculoase și semnalele sirenelor; iar inițiativele locale din Bruxelles și Franța pun cetățenii în legătură cu voluntariatul în domeniul răspunsului la crize și al protecției civile. Aceste măsuri contribuie la transformarea anxietății abstracte în acțiuni pe care oamenii le pot întreprinde.
Aici intervine în discuție și modul de viață european. Folosim adesea această expresie ca și cum s-ar referi doar la drepturi, valori și instituții. Așa este, dar aceste drepturi și instituții depind de infrastructura socială: încredere, pluralism, informații fiabile, instituții locale funcționale și cetățeni care pot să nu fie de acord fără a se trata reciproc ca pe niște dușmani.
Protejarea Europei nu înseamnă, așadar, doar apărarea teritoriului, ci și apărarea condițiilor care fac posibilă viața democratică în condiții de presiune.
Europa are nevoie de un nou contract social pentru securitate
Acest lucru nu ar trebui să însemne înlocuirea responsabilității naționale, ci conectarea acesteia prin standarde comune, rezerve partajate, exerciții comune și o cultură mai puternică a pregătirii în întreaga societate.
UE se îndreaptă deja în această direcție prin Strategia Uniunii privind pregătirea, Mecanismul de protecție civilă al Uniunii, rezervele strategice rescEU (finanțate integral de UE, inclusiv o flotă de aeronave pentru stingerea incendiilor, evacuare sau acordarea de asistență medicală), inițiativele de constituire a stocurilor și noile eforturi în domeniul educației pentru pregătire. Aceste inițiative indică un model de securitate mai amplu, care combină apărarea militară cu pregătirea civilă, bazat pe cooperare și punerea în comun a resurselor, pe reziliența instituțională și pe educația democratică, deoarece o societate care poate continua să funcționeze în timpul unor perturbări este mai greu de intimidat.
About the Author
