Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat luni seară, la B1 TV, că ministerul pe care îl conduce, zonele de urgenţă şi cele critice au primit bani pentru a funcţiona optim până la finalul anului. „A nu fi confundat cu avem de toate. Nu avem de toate, tocmai de asta muncim în fiecare zi”, subliniază el.
„Eu vreau să spun oamenilor care se uită la noi că, în momentul de faţă, din punct de vedere financiar până la finalul acestui an Sănătatea a scăpat de acea presiune bugetară”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.
El l-a acuzat pe fostul premier Ilie Bolojan de crizele financiare cu care sistemul s-a confruntat.
„Nu se poate tăia mai mult dintr-un sistem subfinanţat. Sănătatea este cel mai slab finanţat sistem din Uniunea Europeană. Pe utimul loc. Cum poţi să mai tai din acest domeniu? Este imposibil! După rectificarea bugetară, după ce s-a întâmplat săptămâna trecută, spun aşa: Ministerul Sănătăţii, zona de urgenţă, tot ce înseamnă Ambulanţă, tot ce înseamnă ATI, zonele critice, infarct, AVC şi lista poate continua au finanţarea asigurată pentru activitate optimă până la finalul acestui an.
A nu fi confundat cu «avem de toate». Nu avem de toate, tocmai de asta muncim în fiecare zi şi o să vă prezint câteva proiecte care vor fi făcute, dar din punct de vedere fiscal avem o situaţie optimă şi echilibrată până la finalul anului”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Banii alocaţi la rectificare Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor asigura plata serviciilor medicale pentru spitale, plata pentru programele naţionale de asigurări, rămânând o restanţă de aproximativ 4,5 miliarde de lei pentru plata concediilor medicale.
Editor : C.L.B.
