Într-o perioadă în care au apărut tot mai multe semne că relația dintre președintele american Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a răcit, consecințele bombardamentului israelian asupra unei baze militare din Siria ar putea include o schimbare geopolitică mai amplă în regiune, se arată într-o analiză Newsweek. Mai multe țări din Orientul Mijlociu au început deja să formeze noi alianțe pentru a-și descuraja rivalii, pe măsură ce angajamentul Statelor Unite pentru securitatea regiunii pare tot mai fragil.
Ținta bombardamentului israelian a fost baza aeriană Abu al-Duhur din provincia Idlib, care a fost vizitată cu doar câteva ore înainte de o delegație militară din Turcia în vederea unei posibile reabilitări a bazei militare cu ajutorul Ankarei. Ministerul de Externe al Turciei a condamnat atacul Israelului.
Israelul și-a justificat acțiunile acuzând faptul că Siria a încălcat un acord de securitate atunci când le-a permis trupelor din Turcia să folosească baza aeriană de lângă Alep. Guvernul de la Ankara a respins acuzațiile.
Washingtonul a luat apărarea Ankarei, criticând operațiunea israeliană. Trimisul special Tom Barrack a spus că este profund îngrijorat de „intensificarea inutilă” a situației.
Nu este prima dată când administrația Trump pare să fi luat partea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan în disputa cu Netanyahu.
Ruptura ar putea fi cu atât mai semnificativă cu cât pentru premierul israelian urmează alegeri cruciale în luna octombrie, iar liderul american nu și-a arătat încă susținerea pentru Netanyahu.
Tensiuni tot mai mari între Turcia și Israel. Mesajul lui Trump: Rezolvați-vă singuri problemele
Președintele Trump și prim-ministrul Netanyahu sunt vulnerabili din punct de vedere politic pe plan intern, a spus Brian Katulis, cercetător din partea Middle East Institute și fost oficial american.
În sondajele de opinie, Trump are cel mai mic scor din ambele sale mandate, în timp ce reputația lui Netanyahu este în continuare afectată grav de atacul grupării Hamas din 7 octombrie și a urmărilor sale, potrivit lui Katulis.
Principalul obiectiv politic al lui Netanyahu este „să demonstreze că îi poate proteja din nou pe cetățenii israelieni, motiv pentru care și-a continuat campania militară agresivă pe mai multe fronturi, care este pe placul membrilor coaliției sale de extremă dreapta”, a spus Katulis pentru Newsweek.
În timp ce Trump încearcă să detensioneze situația din Orientul Mijlociu, având de-a face cu un public american ce resimte consecințele economice ale războiului său contra Iranului, strategia lui Netanyahu merge în direcția opusă.
Tensiunile tot mai mari dintre Erdogan și Netanyahu i-au motivat și mai mult pe liderii regionali să încerce să-și rezolve problemele de unii singuri.
„Mesajul fundamental al lui Trump în privința politicii externe este: Rezolvați-vă singuri problemele, așa încât eu să îmi pot îndeplini agenda ‘America Prima’ privind reducerea angajamentelor de securitate ale Statelor Unite”, a spus Katulis.
Însă, abordarea lui Trump crește riscul ca unele dispute regionale să se transforme în conflicte violente.

Pactul de la Mecca vs. Alianța Hexagon vs. Axa Rezistenței
Unul dintre cele mai importante pacte recent formate în Orientul Mijlociu și regiunile învecinate este „Pactul de la Mecca” – un acord de apărare comună semnat între Arabia Saudită, Pakistan și Turcia. Împreună cu Egipt, aceste țări formează o așa-numită alianță a „Diamantului sunnit”, care este menită să echilibreze atât expansiunea Axei Rezistenței a Iranului, cât și „hexagonul” de alianțe și parteneriate ale Israelului cu Emiratele Arabe Unite, India, Grecia, Cipru și, posibil, alte state încă nemenționate.
Decizia Turciei de a se alătura Pactului de la Mecca este un răspuns direct la „axa strategică pe care Israelul a dezvoltat-o cu Grecia, administrația ciprioților greci și India”, a explicat și Ali Burak Daricili, profesor asociat de la Universitatea Tehnică din Bursa și fost membru al serviciilor de informații din Turcia.
„O aliniere strategică mai strânsă între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan ar putea ajuta la echilibrarea acțiunilor regionale tot mai necontrolate ale Israelului”, a spus Daricili.
Rivalitatea dintre Erdogan și Netanyahu s-ar putea dovedi deosebit de riscantă, întrucât Turcia și Israel se află deja într-o competiție serioasă în mai multe regiuni, inclusiv Siria, Sudan și Somalia.
Trump a lăudat formarea Pactului de la Mecca, spunând că ea arată cum Orientul Mijlociu se unește și cum țările din regiune vor putea să se apere mult mai eficient.

Unii analiști și foști oficiali israelieni văd Turcia drept o amenințare mai mare decât Iranul
Strategia Statelor Unite este să pună bazele unei noi ordini regionale pentru a crea un echilibru de putere în Orientul Mijlociu, care va face regiunea mai stabilă și mai ușor de gestionat, înainte ca Washingtonul să își îndrepte toată atenția înspre China și regiunea Asia-Pacific, potrivit lui Daricili.
Cu toate acestea, riscul unui conflict direct între Israel și Turcia adaugă încă un element de imprevizibilitate în eforturile Statelor Unite de a se retrage din regiune.
Guvernul lui Netanyahu „crede că cel mai bun lucru pe care îl poți face este să îți ataci mereu vecinii”, a spus Eyal Zisser, prorector al Universității din Tel Aviv și specialist în istoria și politica Orientului Mijlociu.
Unii analiști și foști oficiali israelieni consideră acum Turcia și influența sa tot mai mare în rândul puterilor musulmane sunnite drept o amenințare mai mare chiar și decât Iran.
Zisser nu crede că Israelul va ataca, totuși, Turcia, indiferent de cât de agresivă va deveni retorica dintre cei doi lideri.
„Israelul a fost atent să nu atace Turcia, ci Siria”, a spus Zisser. „Apoi, aceștia sunt doi aliați [ai Statelor Unite]. În cazul Israelului, nu este doar un aliat, ci o țară vasală. Netanyahu face orice îi spune Trump. Așadar, nu este în interesul lor. La urma urmei, până și Netanyahu își cunoaște limitele.”
Editor : Raul Nețoiu
