Ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor primi din nou apă caldă şi căldură până la sfârşitul acestei săptămâni, în urma incendiului de sâmbătă de la CET Iaşi. Primarul Mihai Chirica spune că va fi închiriat un nou transformator la CET Iaşi şi că până marţi seară centrala ar putea fi pusă sub tensiune.
„Vom închiria un transformator. L-am găsit deja, începe transportarea lui către CET în cursul acestei zile. Încercarea noastră este ca până la sfârşitul zilei de marţi să punem sub tensiune întregul CET”, a declarat Chirica, potrivit News.ro.
Imediat după montarea noului transformator vor începe şi probele de funcţionare a instalaţiilor de la CET Iaşi.
Liderul sindical din cadrul CET Iaşi, Sorin Turcu, susţine că e dificil de dat un termen pentru reluarea furnizării agentului termic în oraş, el precizând că dacă nu vor apărea probleme, atunci finalul acestei săptămâni ar fi termen rezonabil.
„Nu putem da în momentul de faţă un deadline pentru pornire, pentru că încă nu ştim cum va evolua livrarea de echipamente şi cum vor decurge lucrările. În momentul de faţă nu ne hazardăm să înaintăm un termen ferm. Sperăm spre sfârşitul săptămânii”, a declarat Sorin Turcu.
Peste 22.000 de apartamente din municipiul Iaşi, dar şi sute de instituţii şi agenţi economici au rămas fără apă caldă şi căldură în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă după-amiază la postul electric de alimentare al CET Iaşi.
Editor : M.B.
